Viorica Dăncilă pleacă la Vatican. Ludovic Orban se vede cu Angela Merkel la Berlin

viorica dăncilă
Foto: EU2014 - European Parliament

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de astăzi, că va pleca într-o vizită la Vatican, urmând să fie primită în audiență de Papa Francisc.

„În această după-amiază, voi pleca într-o vizită la Vatican, unde voi fi primită în audienţă de Sanctitatea Sa Papa Francisc. Vizita la Vatican este pe fondul bunelor relaţii bilaterale dintre România şi Vatican”, a declarat Dăncilă.

Dăncilă: ”Nu îmi dau demisia sub nicio formă”

Tot azi, premierul a spus că nu are de gând să demisioneze, atât timp cât are sprijinul președintelui PSD, Liviu Dragnea, și al coaliției de guvernare.

Viorica Dăncilă crede că demisia sa ar provoca instabilitate în țară.

”Sunt un om responsabil, am fost 9 ani europarlamentar şi am responsabilitate faţă de cetăţenii României şi faţă de România de a merge pe drumul drept, de a nu crea instabilitate în ţara mea, pentru că atunci când creezi instabilitate părerile din extern nu sunt cele care contează pentru ţara noastră. Eu vreau ca fiecare să vadă în România un exemplu, un exemplu creat de PSD din punct de vedere al creşterii economice şi vreau să duc la capăt mandatul cu care am pornit la drum”, a spus Viorica Dăncilă.

”Nu-mi voi da demisia sub nicio formă atâta timp cât am sprijinul preşedintelui partidului, al coaliţiei de guvernare şi atâta timp cât am sprijinul dumneavoastră”, a adăugat premierul la Consiliul Naţional al pensionarilor PSD.

Declarațiile premierului vin la scurt timp după ce președintele țării, Klaus Iohannis, i-a cerut pentru a doua oară demisia.

Iohannis crede că Dăncilă trebuie ”să facă loc unor oameni responsabili și competenți”, completând: ”Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”.

Ludovic Orban merge în Germania

​Președintele PNL Ludodvic Orban va face o vizită de două zile în Germania în perioada 13-15 mai, urmând să aibă o întrevedere cu Angela Merkel, luni. Orban se va întâlni cu cancelarul față în față, iar în cadrul vizitei mai are programate și alte întâlniri cu oficiali și parlamentari din Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here