Țara europeană care are drapelul neconstituțional, dar nimănui nu-i pasă

Belgia. Foto: Pixabay

Steagul național este afișat în aceste zile pe aproape toate clădirile din Belgia, în semn de susținere pentru naționala de fotbal a țării, care joacă la Cupa Mondială din Rusia, dar există o mare problemă: Drapelul nu este cel descris în constituție.

Potrivit popularului cotidian ”Het Nieuwsblad”, ordinea oficială a culorilor de pe drapelul belgian este negru-galben-roșu, însă constituția țării spune altceva: ”Națiunea belgiană alege roșu, galben și negru drept culorile ei”.

Din punct de vedere legal, drapelul folosit în acest moment de Belgia este ”greșit”. Iată de ce:

”În timpul revoluției din 1830, drapelul era roșu-galben-negru”, a declarat, pentru sursa citată, Jogchum Vrielink, de la Centrul de Cercetare în Dreptul Constituțional al Universității Saint-Louis din Bruxelles.

”Culorile erau așezate orizontal la acea vreme, însă au fost transpuse vertical în 1831. Cei care spun că motivul este evitarea confuziei cu steagul german se înșală. Nemții au început să folosească oficial acel drapel în 1848”, a adăugat cercetătorul.

”Motivul este mult mai simplu. Din rațiuni estetice, s-a hotărât că negrul ar trebui să fie lângă băț, lângă catargul drapelului. Le-a plăcut mai mult așa, însă nimeni nu s-a deranjat să schimbe ordinea și în constituție”, a mai spus Vrielink.

În istoria recentă, un singur parlamentar, Louis Standaert a propus, în 1992, eliminarea articolului din constituție, însă inițiativa sa a fost amplu ridiculizată.

”Cred că este și o formă de lene, dar este adevărat și că politicienii au lucruri mai importante de făcut decât să schimbe acel pasaj din constituție”, a mai spus specialistul în drept pentru sursa citată.