Trei schimbări importante în WhatsApp

FOTO: HeikoAL/Pixabay
FOTO: HeikoAL/Pixabay

Utilizatorii WhatsApp vor avea la dispoziție mai multe opțiuni în aplicație. „Anunțăm lansarea opțiunii care vă permite să distribuiți locația în timp real. Fie că vă întâlniți cu prieteni sau doriți să îi informați pe cei dragi că sunteți în siguranță, opțiunea Locație în timp real reprezintă o modalitate simplă și sigură de a le spune celor din jur unde vă aflați.

Această opțiune, care este criptată integral, vă oferă posibilitatea de a controla cu cine veți distribui această informație și pentru ce perioadă de timp. Puteți opta pentru a întrerupe această distribuire în orice moment sau puteți lăsa ca opțiunea selectată de timp să fie finalizată”, transmit reprezentanții WhatsApp, pe blogul oficial.

Opțiunea o găsiți la secțiunea „Locație”. Fiecare persoană din conversație va putea vedea locația în timp real afișată pe hartă. Schimbarea va fi disponibilă, în următoarele săptămâni, atât pentru telefoanele cu Android, cât și pentru gadgeturile Apple.

De asemenea, mesajele pe care le trimiteți din greșeală sau cele pe care le regretați ar putea fi șterse în aplicația WhatsApp.

WABetaInfo, un site care analizează funcții ale aplicațiilor în fază de teste, spune că WhatsApp ar putea avea în curând „delete for everyone”, prin care mesajele trimise vor putea fi șterse. Mai exact, un mesaj expediat șters cu ajutorul acestei noi funcții va dispărea atât de pe telefonul tău, cât și de pe cele ale tuturor participanților la conversație.

Cu această caracteristică, utilizatorii vor putea să „anuleze trimiterea” unor texte, imagini, clipuri video, GIF-uri, documente, citate și chiar update-uri la status într-o fereastră de cinci minute de la trimiterea acestora.

Însă, potrivit The Independent, ar putea exista o limită de cinci minute în care poți face această operațiune.

În urmă cu două săptămâni, reprezentanții Facebook, companie care deține WhatsApp, au mai anunțat că lansează o versiune a aplicației pentru companii. Nu au detaliat facilităţile viitoarei aplicaţii, limitându-se la a spune că marile companii vor putea trimite utilizatorilor via WhatsApp informaţii precum cele legate de zboruri sau confirmări de livrare.

COO-ul WhatsApp, Matt Idema, a declarat pentru The Wall Street Journal că încă nu a fost pus la punct planul de monetizare, însă că, cu siguranţă, viitoarea versiune de business va fi disponibilă contra cost pentru marile companii.

În luna mai, autoritățile europene au amendat Facebook cu 110 milioane de euro pentru că ar fi transmis informații înșelătoare în timpul unei analize derulate pentru achiziția serviciului de mesagerie WhatsApp.

Mai exact, Facebook a informat reglementatorii europeni, care au acționat ca arbitru în ceea ce privește concurența în UE, că nu va lega conturile utilizatorilor proprii cu cele ale WhatsApp. Însă ar fi făcut acest lucru după doi ani de la achiziție.

La începutul anului 2014, aplicația WhatsApp a fost cumpărată de Facebook pentru o sumă de 19 miliarde de dolari. Din această valoare, 16 miliarde au fost cash și de apromoximativ 3 miliarde s-au oferit acțiuni la compania care deține rețeaua de socializare Facebook și Instagram.

În doar doi ani de la preluarea de către Facebook s-a dublat numărul celor care folosesc WhatsApp, iar acum există peste 1 miliard de utilizatori în întreaga lume.

https://greatnews.ro/7-trucuri-pe-whatsapp-putin-stiute-dar-foarte-utile/

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.