Ordonanța lui Iordache n-a murit, se transformă. Șef PSD: „O facem lege!”

Ordonanța lui Iordache n-a murit, se transformă. Șef PSD: „O facem lege!”

by -
Distribuie articolul pe:
Anunțul făcut aseară de Florin Iordache, ministrul Justiției, a scos mii de români în stradă

Șeful PSD Olt, Paul Stănescu, a susținut alături de Florin Iordache, într-o conferință de presă care a avut loc la Slatina, că OUG 13 va fi transformată în lege. Ideea a fost susținută de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

„Nu-l viza pe domnul Dragnea, pentru că oricum nu se aplica dumnealui. În același timp (infracțiunea de abuz în serviciu — n.r.) trebuie să o reglementăm cumva. Nu se face prin ordonanță, foarte bine, trebuie făcută în Parlament. Poate viitorul ministru al Justiției va iniția un alt demers.

Dar repet, trebuie făcută. O să vedeți că, în cascadă, foarte multe instanțe, datorită faptului că există vid legislativ, vor pronunța hotărâri de achitare. De fapt aici e problema. La acest moment e dezincriminat. Ori, în ordonanță noi spuneam că se pedepsește de la șase luni la trei ani”, a spus Iordache, citat de Agerpres.

Iordache a mai spus că ordonanța a fost votată în unanimitate de Guvern și e „vina” fostului ministru Florin Jianu dacă nu a citit ordonanța.

„Atunci când s-a discutat, nimeni nu a fost împotrivă. În ședințele de Guvern fiecare ministru primește o anumită documentație și fiecare, dacă are de făcut discuții, completări, observații, au anumite puncte de vedere. Dar acolo stenograma e publică. La intervenția prim-ministrului, eu am prezentat ce noutăți vin, ce reglementează și nimeni din membrii Cabinetului nu a avut niciun comentariu. Se trezește acum domnul Jianu să-și aducă aminte că n-a citit. E vina dumnealui că n-a citit sau n-a fost atent”, a mai spus fostul ministru al Justiţiei.

Iordache și Stănescu au anunțat, după ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Olt, că au adoptat la nivel local rezoluții pentru susținerea lui Liviu Dragnea la conducerea partidului, a guvernului condus de Sorin Grindeanu și au decis să participe la un miting al social-democraților la București. De asemenea, au votat și pentru excluderea din partid a primarului Iașului, vicepreședintele PSD Mihai Chirica.

Președintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu continuă ideea vehihiculată de mai mulți lideri din partid, care spune că multinaționalele sunt implicate în proteste, dar și Soroș.

„Toate aceste ONG-uri, în mare parte sunt finanţate de marele om de afaceri Soros, n-au produs decât dezbinare, haos, în ţările respective. Ca să fiu mai direct, totul este o manipulare făcută de oameni care se pricep, profesionişti. Motivul real, adevărat, vizează chestiunile de ordin financiar.

Întreb retoric: credeţi că cei de la multinaţionale sau ONG-uri au avut ceva cu Ordonanţa 13, îi afecta pe ei în mod direct? Eu cred că nu. Am stat de vorbă cu oameni care au mers în Piaţa Victoriei, cunoştinţe de ale mele, care îşi făceau selfie să arate la serviciu că au fost acolo. Mai mult, programul de lucru a fost redus la multinaţionale pentru ca angajaţii să aibă timp să meargă în piaţă”, a mai declarat Stănescu.

0 comentarii

Raspunde