Anton Socaciu s-a născut în Peșteana și s-a întors aici după ce a ieșit la pensie / Foto: Andreea Dogar
Muzeul Satului Hațegan de la Peșteana – un mic sat hunedorean – ar fi putut foarte bine să nu existe. Când a cumpărat casa dărăpănată veche de peste 100 de ani, Anton Socaciu se gândea să facă din ea o locuință de vacanță. Lucrurile au luat însă o altă întorsătură.
Anton Socaciu, cunoscut în zonă drept nenea Antonică, colecționa obiecte țărănești de vreo zece ani. Ideea unui muzeu i-a venit mai târziu, când a observat – nu fără oarecare ciudă – că apăruse un adevărat negoț cu piesele tradiționale din lumea satului: diferiți comercianți adunau obiecte țărănești, le duceau la Timișoara, le restaurau, iar apoi le vindeau în afară la prețuri foarte bune. „M-am supărat că toți adună și am zis: „Ia să adun și eu!””, povestește nenea Antonică, în vârstă de 59 de ani.
Doar că el nu voia să obțină un profit. Așa că în urmă cu cinci ani a renunțat la ideea casei de vacanță și a restaurat locuința – pe atunci dărâmată în proporție de 40% -, transformând-o într-un Muzeu al Satului Hațegan. Construită din piatră și lemn, cu o prispă lungă și acoperiș din țiglă, casa păstrează stilul locuințelor din Țara Hațegului.
Pe timpul verii, în jur de 100 de persoane vizitează săptămânal Muzeul Satului Hațegan de la Peșteana
Inedit față de multe alte muzee e că vizitarea lui este gratuită. Proprietarul muzeului nici nu se gândește să pună o taxă de vizitare: „E foarte greu pentru că atâtea acte trebuie făcute… eu sunt singur și nu am timp”. Turiștii pot face donații pentru muzeu, însă nenea Antonică spune că „nu prea se fac”.
Când l-am întâlnit în fața prispei umbrite de viță de vie, nenea Antonică tocmai făcea o pauză de muncă: de vreo câteva zile se apucase să zugrăvească odăile. Am intrat alături de el într-una din camere, plină de tot felul de lucruri: pe stânga – o sobă în formă de cizmă, văruită în alb, pe dreapta – un război de țesut, în față – un pat acoperit de macaturi colorate, pe jos – blănuri pufoase de oaie, de porc mistreț sau de vulpe.
„Gospodăria era o mică uzină”, mi-a explicat gazda mea. Pe scurt, odaia de dormit era și bucătărie, și atelier de țesut sau de croșetat, a continuat el. Unele dintre piesele muzeului au sute de ani vechime. De exemplu, un bătător cu ajutorul căruia se pisau într-o piuă boabele de piper sau sarea este vechi de 300-400 de ani.
Nenea Antonică a cumpărat piesele de la localnici din Peșteana și din satele din împrejurimi sau le-a primit gratuit de la cunoscuți: „Îmi aduceau oamenii obiectele. Acum s-a terminat, obiectele au dispărut. Au intervenit colecționarii, devin obiecte de artă”. Multe piese țărănești ajung acum să decoreze interioarele cabanelor sau ale vilelor luxoase de la oraș.
În total, a strâns sute de obiecte. O parte se află în continuare într-un depozit din casa lui părintească din Peșteana, dar intenționează să mai aducă din ele în muzeu după ce va amenaja și celelalte două odăi. În camera din mijloc va expune și documente despre sat și despre Țara Hațegului, iar în cealaltă va face o bucătărie țărănească.
În afară de o fântână cu cumpănă și de butoaie, nenea Antonică are în curtea muzeului și o piesă pe care nu te-ai aștepta să o găsești într-un muzeu al satului. Într-o zi, vecinul său, nea Gheorghe, i-a spus că undeva pe câmp, la vreo doi kilometri de sat, se află un pat „pentru copii de uriaș”. De fapt, era vorba de un sarcofag roman. „M-am dus cu băieții cu un tractoraș, l-am ridicat și l-am așezat în curte”, povestește Socaciu.
Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, sarcofagul cu pricina aparținea unui primar din Peșteana. Omul îl ținea în curte, însă la un moment dat s-a gândit să le facă o bucurie țăranilor, așa că l-a dus pe câmp, într-un loc unde pășteau animalele sătenilor, și a pus apă în el pentru ca vitele să aibă de unde să se adape. Zeci de ani, sarcofagul a rămas acolo, până când urmașii primarului l-au donat muzeului.
Sarcofagul nu este singura antichitate din Muzeul Satului Hațegan. Treptele pe care se urcă pe prispă sunt niște pietre romane aduse de țăranii din Peșteana de la Sarmizegetusa. „Pe la 1700-1800 aveau acest obicei. Se duceau cu căruța și le încărcau”, spune nenea Antonică.
Muzeul Satului Hațegan de la Peșteana. Câteva dintre obiectele tradiționale din colecția lui Anton Socaciu:
- ladă de zestre
- vârtelniță (unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac etc.)
- fiare de călcat
- traiste
- costume populare
- opinci
- oale și farfurii
- felinare și lămpi
- copăi
- bâte
- tălăngi
- piese de mobilier făcute de țărăni pentru gospodăria proprie (dulap, scaune, pat, dulăpioare de agățat în perete)
- pieptănaș din lemn pentru scărmănat cânepa (Socaciu deține o piesă foarte frumoasă pe care fostul proprietar al pieptănașului a scrijelit un pom al vieții și o cruce)
- lanțuri și foarfece din fier (așa cum Maramureșul este faimos pentru prelucrarea lemnului, în Țara Hațegului se prelucra fierul, astfel încât foarte multe obiecte țărănești erau făcute din acest metal; mai demult, în Peșteana existau trei locuri cu forje unde oamenii puteau prelucra fierul; acum au dispărut).
Muzeul Satului Hațegan de la Peșteana face parte din Asociația „Muzeele Țărănești”. În prezent, muzeul nu este anunțat de niciun panou, dar Socaciu spune că asociația are un proiect în derulare prin care vor fi instalate panouri informative.
Foto: Andreea Dogar
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
