Modestia de a guverna şi a administra – exemplul finlandez

helsinki
Ministerul Economiei din Helsinki are la dipoziţie o clădire modestă, cu camere joase şi micuţe. Pubul de peste drum are o arhitectură mult mai interesantă. Şi chiar mai mult spaţiu.

De curiozitate, o întreb pe asistenta ministrului dacă este vorba de vreo mutare temporară, dacă le renovează sediul. Îmi spune că aici funcţionează ministerul de când se ştie şi adăugă: „Nu cred că avem nevoie de mai mult. Ne descurcăm destul de bine aici. Suntem un simplu minister, nu o mare companie, care are nevoie de imagine”.

Venind din România, aceste vorbe, de altfel simple, îmi produc o impresie puternică. Văd o modestie constructivă în acest minister, în care fiecare dată care te interesează îţi e oferită de angajaţi cu o viteză uimitoare. Nu consultă internetul, baze de date, pur şi simplu ştiu. Baza de date doar confirmă ceea ce îţi spun.

Ministerul din Helsinki nu e un caz izolat. Am găsit aceeaşi raportare la munca de angajat al statului şi într-un oraş din Laponia, Kittila. Aici trăiesc vreo 6.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei trăind din turism şi minerit. Nu este un mediu prea prietenos cu viaţa. În primul rând e împărţirea anului, în şase luni de lumină şi tot atâtea de întuneric. Apoi, e frigul. Aici a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură din istoria meteo a întregii Finlande: -51,5 grade Celsius, în ianuarie 1999.

Oraşul e populat de 6.200 de persoane. În sezonul de iarnă, cei mai mulţi lucrează în turism, în staţiunea Levi, o parte a municipalităţii Kittila. Pentru ca această staţiune să crească în faimă, finlandezii au construit un aeroport în micul oraş. Când se aşterne bine zăpada, există chiar curse directe Londra-Kittila, ale renumitei companii Thompson Airways. O mină din zonă oferă locuri de muncă pentru vreo 200 de persoane.

Aici l-am întâlnit pe Timo Kurula, un tip pe care iniţial l-am considerat un simplu localnic. A intrat cu privirea în pământ, dar nu a refuzat întrebările nimănui, deoarece era, de fapt, liderul consiliului municipal al oraşului. Cred că ar fi intrat în pământ de ruşine dacă l-ar fi pus cineva să poarte o panglică cu culorile statului, atârnată de corp.

Asculţi oamenii, meriţi să lucrezi pentru stat

În jumătate de oră de discuţie, mi-am dat seama că impresia de la Ministerul Economiei nu a fost o excepţie şi că omul ştie perfect ce se întâmplă în oraşul său. „Şomajul rămâne o problemă. Ok, iarna avem locuri de muncă din turism, dar în rest nu avem de lucru pentru toată lumea. Personal, cred că turismul e mare oportunitate şi pentru restul anului. Putem organiza excursii în natură, putem găsi trasee de hiking şi nici pescuitul nu trebuie neglijat”

„Planul oraşului pe asta se bazează. Industria e o soluţie de compromis, pe care eu cred că trebuie să o acceptăm atunci când impactul social (locuri de muncă, nivelul salariilor etc) nu înseamnă şi un imens sacrificiu natural”, spune Kurula.

Cum întâlnirea are loc într-un restaurant, Timo este recunoscut rapid de localnici. Chiar dacă finlandezii sunt oameni reci, care vorbesc destul de puţin şi zâmbesc destul de rar, discuţia lor avansează rapid. Din respect pentru cei de la masă, de alte naţii decât ei, vorbesc în engleză. Localnicii se interesează de eventuale investiţii şi îl consultă în privirea înfiinţării unei firme. „Noi asta şi dorim, să îi sprijinim. Dacă se deschide o firmă, fie ea cât de mică, ea angajează minimum 3 oameni”, îmi explică el, după care îşi lămureşte colegul de conversaţie în privinţa paşilor de parcurs.

„Nu poţi lua decizii de unul singur – continua el. Chiar dacă ai impresia că ştii cum e mai bine. Dacă faci asta, nu meriţi să lucrezi pentru stat, în folosul locuitorilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.