Migrația românilor. Suntem pe locul al doilea, după Siria

FOTO: Branzer/Pixabay.com
FOTO: Branzer/Pixabay.com

Un studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite arată că 3,4 milioane de români au plecat din țară între 2007 și 2017. Este vorba de aproimativ 17% din populația țării.

Potrivit acestei statistici, la nivel mondial, suntem pe locul doi la migrație, după Siria. Cifrele au fost prezentate de Luciana Lăzărescu, un reprezentat al Centrului de Cercetare și Documentare în Domeniul Integrării Imigranților (CDCDI), în cadrul conferinței finale a proiectului internațional de cercetare „Move”, potrivit mediafax.ro.

La sfârșitul anului trecut erau stabiliți în România aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecția internațională, refugiați sau alte forme de protecția. De asemenea, cererile de azil politic au crescut de la 1.500 în anii anteriori la 4.820 anul trecut.

Cei mai mulți străini vin în România pentru reîntregirea familiei (43%) și pentru studii (23%). Doar 9% dintre străinii care vin în țara noastră au un contract de muncă.

Anul trecut, în luna mai, Institutul Naţional de Statistică estima că populaţia României a scăzut cu două milioane în ultimii zece ani ca urmare a emigraţiei. Cifra a fost prezentată de Ilie Dumitrescu, director în cadrul Institutul Național de Statistică, la conferința „Romania and OECD, present and future projections”.

„În domeniul populaţie fiecare are cifra lui. Se vorbeşte în momentul de faţă că România are o emigraţie şi prin urmare o reducere a populaţiei de 3 – 3,5 – 4 – 5 milioane, pe când Institutul Naţional de Statistică pe baza recensământului şi a calculelor pe care le face are doar două milioane.

Populaţia României o măsurăm prin doi indicatori şi anume: populaţia rezidentă pentru comparaţiile internaţionale şi populaţia după domiciliu sau după domiciliu permanent, ceea ce înseamnă populaţia in extenso.

Noi credem că este un ecart de circa două milioane în prezent. Prin urmare 22 de milioane după dimicilul permanent, faţă de 20 de milioane populaţia rezidentă”, declara, anul trecut, Ilie Dumitescu, în cadrul conferinței „Romania and OECD, present and future projections”.

Un studiu publicat anul trecut, în octombrie, arăta că 57% dintre românii emigranți s-ar întoarce cândva în țară. Cei mai mulți care s-ar întoarce sunt stabiliți în Italia (68%) și Marea Britanie (63%). Studiul sociologic a fost realizat de agenția de cercetare Open-I Research, la cererea RePatriot.

43% dintre românii din diaspora estimează că în următorii ani lucrurile se vor îmbunătăți în România, iar 26% cred că lucrurile se vor înrăutăți. Odată emigrați, românii țin legătura cu țara, în special cu familia. 71% au transferat bani în ultimele 12 luni, procentul cel mai mare înregistrându-se la emigranții din Spania (78%).

FOTO: Branzer/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.