Un nou proiect: Mașinile vechi și poluante, interzise în București

mașină veche
Foto: Andreea Dogar

Un reprezentant PMP din Consiliul General al Municipiului București vrea să interzică toate mașinile vechi din capitală, relatează Digi24.

Proiectul său, care urmează să intre în dezbatere publică, interzice circulația mașinilor non-euro, euro 1 și euro 2 între orele 6 și 22, începând din anul 2019.

Conform proiectului, din 2021 ar urma să fie interzisă și circulația mașinilor euro 3 și euro 4.

„Nu am interzis a se circula seara deoarecere sunt autoturisme ale unora care sunt doar în tranzit în Bucureşti sau chiar cei care vor să şi le păstreze să circule seara pentru tansport alimente”, a declarat Lucian Iliescu, inițiatorul proiectului, pentru postul de televiziune Digi24.

Proiectul prevede amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei pentru șoferii care încalcă această hotărâre.

Deoarece aerul din București este foarte poluat, iar Comisia Europeană i-a cerut României să ia măsuri pentru a nu mai exista depășiri de noxe, autoritățile încearcă acum să găsească diferite soluții pentru a se conforma legislației europene.

În octombrie 2017, Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a declarat că îi va întreba pe locuitorii din capitală dacă își doresc introducerea unei taxe de mediu pentru centrul orașului, astfel încât mașinile care poluează mult să nu mai poată ajunge acolo atât de ușor.

La acea dată, Gabriela Firea a criticat și eliminarea timbrului de mediu deoarece, spunea ea, acest lucru a dus la creșterea numărului de mașini second hand, puternic poluatoare, cumpărate de români.

Alte măsuri propuse de primărie pentru reducerea poluării sunt eliminarea locurilor de parcare fără taxă, modernizarea vehiculelor RATB, introducerea de benzi unice pentru transportul public, amenajarea de piste de biciclete sau intersecții semaforizate inteligent.

Deocamdată însă, în ciuda numeroaselor variante propuse pentru a diminua poluarea din București, autoritățile nu au reușit să demareze un proiect concret și eficient în acest sens.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.