Iohannis, aluzie la Dăncilă în timp ce vorbea despre analfabetism funcțional

Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat că rata de analfabetism funcțional de 42% se reflectă foarte vizibil și în înalte sfere ale politicii românești.

Iohannis a vorbit la evenimentul de lansare World Development Report: „Learning to Realize Education`s Promise”, organizat de SNSPA și Banca Mondială.

Șeful statului a adăugat că „nu e suficient să asigurăm accesul la educație, trebuie să garantăm accesul la o educație de calitate, una care chiar aduce valoare adăugată”.

„La nivel național ne confruntăm cu o criză demografică amplificată de un nivel ridicat al abandonului școlar și de o participare scăzută la învățământul superior. Pe acest fond, poate nu e momentul să ne concentrăm acum atenția asupra unor sisteme de credite pentru studiu în învățământul superior, în timp ce neglijăm finalizarea altor proiecte deja demarate, destinate creşterii echității în educația preuniversitară”, a completat președintele.

„Continuăm să ne îndepărtăm de obiectivul Europa 2020, sau 20 20 cum se spune mai nou, în domeniul părăsirii timpurii a școlii cu o cifră de 18%”, a adăugat Klaus Iohannis, făcând referire la gafa Vioricăi Dăncilă dintr-o ședință de Guvern.

Premierul Viorica Dăncilă a pronunțat într-o ședință de Guvern „Euro douăzeci-douăzeci”, în loc de Euro 2020.

Gafa a fost făcută în contextul aprobării indicatorilor tehnico-economici privind consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti „Valentin Stănescu” pentru Campionatul European de Fotbal din 2020.

„În şedinţa de astăzi adoptăm în perspectiva Euro douăzeci-douăzeci şi Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti „Valentin Stănescu”.

Finanţarea obiectivului se va face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Transporturilor”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern din 12 aprilie.

De-a lungul timpului Viorica Dăncilă a făcut mai multe gafe.

DISTRIBUIȚI
Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.