În cât timp se elimină alcoolul din sânge și puteți conduce fără...

În cât timp se elimină alcoolul din sânge și puteți conduce fără să „înverziți fiola”

    by -
    Distribuie articolul pe:
    FOTO: Marcelo Ikeda Tchelão/Pixabay
    FOTO: Marcelo Ikeda Tchelão/Pixabay

    În Codul Rutier se precizează că un șofer este sancționat cu amendă și i se suspendă permisul pe o perioadă de 180 de zile dacă este prins cu „o îmbibație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”. În cazul în care această valoare este mai mare, fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu o amendă penală.

    Pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este trecută cantitate de alcool pur la 100 de mililitri. De exemplu, în cazul berii, în medie, această valoare este de 5 grame la 100 de mililitri, iar la vin este de aproximativ 12 grame.

    Valoarea alcoolemiei se poate stabili printr-o formulă matematică simplă. Potrivit adevarul.ro, cantitatea de alcool pur consumată, în grame, se înmulțește cu 0,8, adică densitatea alcoolului, iar totul se împarte la greutatea corporală a celui care a băut.

    Însă lucrurile pot diferi de la caz la caz. De exemplu, cei care beau pe stomacul gol vor ajunge la o valoare maximă a alcoolemiei în aproximativ 30 de minute, întrucât metabolismul este mai rapid, iar alcoolul ajunge mai ușor în sânge. În schimb, cei care au mâncat vor înverzi fiola, însă după aproximativ o oră și jumătate.

    Dar, indiferent de ce fel de băutură bea cineva sau cât de obosit este, eliminarea alcoolului din organsim se face cu aproximativ 0,15 grame la mie pe oră. Se poate accelera eliminarea alcoolului din sânge prin exerciții fizice intense, însă nu se poate ajunge la mai mult de 0,20 de grame la mie eliminate pe oră.

    Potrivit adevarul.ro, legiștii recomandă ca în momentul în care un șofer este prins băut la volan, să se facă probe biologice în maxim 30 de minute și repetate după alte 30 de minute, maxim o oră. Astfel se poate vedea dacă organismul era în fază de asmililare sau de eliminare a alcoolului. Așa s-ar putea face un calcul retroactiv prin care se stabilește valoarea alcoolemiei în momentul producerii faptei.

    Pentru o persoană de 70 de kilograme, o bere de 500 de mililitri s-ar elimina în aproximativ 2 ore, 1 litru de vin în aproximativ 8 ore, iar 100 de mililitri de palincă în peste 4 ore.

    Însă aceste date sunt strict orientative și pot fi influențate și de alți factori. Ideal ar fi ca pentru toate aceste cantități minime să iei o pauză de 10 – 12 ore înainte de a conduce, pentru a fi complet limpede la volan.

    FOTO: Marcelo Ikeda Tchelão/Pixabay

     

    0 comentarii

    Raspunde