Imagini superbe cu Sarmizegetusa Regia filmată de sus

sarmizegetusa_regia
Foto: Captură Youtube filmariaeriene.com

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost redeschisă publicului luna trecută, după ce fusese închisă pentru lucrări de întreținere pe perioada iernii. Administratorul parcului arheologic Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky, a explicat că s-au înlăturat mai multe zone de lăstăriș și crengi de copaci, scrie Yahoo News România.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată zilnic între orele 7 şi 17.00. Preţul unui bilet de intrare este de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii, studenţi şi pensionari. Anul trecut, cetatea a fost vizitată de 27.000 de persoane, iar anul acesta cei care administrează situl speră să atragă peste 35.000 de turiști.

La doar câteva zile de la redeschidere, o echipă de specialiști în ghiduri turistice de la filmariaeriene.com a făcut un filmuleț realizat cu o dronă. Imaginile surprinse sunt foarte spectaculoase, iar filmulețul a devenit viral pe Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.