Cristi Minculescu nu mai are voie să cânte cu Iris

FOTO: CIprian Morega/Wikimedia Commons
FOTO: CIprian Morega/Wikimedia Commons

Nelu Dumitrescu, toboșarul și fondatorul trupei Iris, a câștigat în instanță o ordonanță președințială care presupune ca solistul Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică să nu mai poată folosi marca formației.

„Prin Decizia Curții de Apel București, pronunțată la data de 24 mai 2018, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de Ioan (Nelu) Dumitrescu împotriva lui Cristian (Cristi) Minculescu, Valter Popa și Dorulet (Doru) Borobeică, foștii membrii ai trupei IRIS. Instanța i-a obligat pe pârâţi să înceteze actele de folosire a semnului „IRIS”, corespunzător mărcii naţionale „IRIS”, fără consimţământul reclamantului Ioan (Nelu) Dumitrescu, în activitățile pe care aceștia le desfășoară: servicii de divertisment oferite de o trupă muzicală; activităţi culturale; educaţie; servicii oferite de un studio de înregistrări; organizarea de întâlniri cu fanii.

Marca „IRIS” a fost înregistrată la OSIM în anul 2005 de către Ioan (Nelu) Dumitrescu, unul din cei 3 membrii fondatori ai trupei IRIS, în vederea protejării acesteia și a fost reînnoită în anul 2015.

În anul 2017, Cristian (Cristi) Minculescu, Valter Popa și Dorulet (Doru) Borobeica au părăsit trupa IRIS, însă au folosit în continuare marca „IRIS” în scopul promovării concertelor lor și a altor evenimente artistice la care aceștia participau.

Ca urmare, titularul mărcii înregistrate „IRIS”, Ioan (Nelu) Dumitrescu, a introdus acțiune în justiție împotriva foștilor membrii ai trupei IRIS, solicitând interzicerea utilizării mărcii de către aceștia, având câștig de cauză prin decizia Curții de Apel București. Ordonanța președințială este definitivă”, transmite, printr-un comunicat de presă, casa de avocatură Stoica și Asociații, care îl reprezintă pe Nelu Dumitrescu.

În ultimii ani au fost mai multe neînțelegeri între membrii formației Iris. Solistul Cristi Minculesc a părăsit grupul în 2012, însă s-a întors după câțiva ani.

Soția lui Nelu Dumitrescu a declarat într-un interviu pentru Liberatatea că toboșarul a fost dat în judecată de ceilalți membri ai formației pentru că ar fi înregistrat cu „rea-credință, în nume propriu, marca și că ei n-au știut”.

„Cristi Minculescu a încercat înregistrarea IRIS la forumul european analog, apoi a depus cerere să se desființeze marca Iris susținând că n-a știut că ea este înregistrată. Cum să nu știe, n-a vrut să participe financiar când Nelu a făcut acest demers, în 2005.

Soțul meu a luat marca deoarece se tot încerca înregistrarea sa la OSIM (la capitolul „notorietate”) de către altcineva, din zona comercială, ce își dorea revânzarea numelui. Cristi își bate joc de Iris și de tot ce i-a oferit numele ăsta”, declara, la sfârșitul lunii ianuarie, Georgiana Dumitrescu, soția lui Nelu Dumitrescu, pentru Libertatea.

FOTO: CIprian Morega/Wikimedia Commons

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.