Cele mai fericite ţări din lume

barossa
Valea Barossa, din sudul Australiei, renumită pentru podgoriile sale. Mai puţin de 15% dintre australieni trăiesc în mediul rural. Foto: Wikimedia Commons

Un clasament întocmit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pe baza datelor culese din 36 de state dezvoltate sau în curs de dezvoltare arată că populaţia care are parte de cea mai fericită viaţă de pe Glob este cea australiană.

„Better Life Index” plasează şapte ţări europene în Top 10, însă primul loc revine Australiei, care a avut parte de „note” foarte mari la capitolele siguranţa populaţiei, sănătatea acesteia şi grija oamenilor şi a autorităţilor faţă de mediul înconjurător.

Clasamentul a fost realizat făcându-se o medie a următorilor indicatori de bunăstare: situaţia locativă, venitul mediu pe gospodărie, situaţia de pe piaţa muncii, integrarea socială a minorităţilor şi a imigranţilor, educaţia, angajamentul civic, sănătatea, satisfacţia vieţii, siguranţa populaţiei, echilibrul muncă-viaţă personală.

De exemplu, la venitul pe gospodărie, dintre cele 36 de ţări analizate, Statele Unite au fost pe primul loc, urmate de Elveţia, Luxemburg şi Belgia. Americanii nu sunt însă prea atenţi cu mediul, iar angajamentul civic este şi el la un nivel scăzut.

La capitolul mediu, primul loc a fost ocupat de Suedia, urmată de Marea Britanie şi Norvegia. În schimb, cel mai mult timp pentru ei îl au danezii, urmaţi de olandezi şi norvegienii. În schimb, turcii, mexicanii, japonezii şi sud-coreeni muncesc cel mai mult şi, deseori, uită de viaţa personală. Din punctul de vedere al satisfacţiei vieţii, elveţienii sunt pe primul loc, urmaţi de norvegieni şi islandezi.

România nu s-a numărat printre cele 36 de state analizate de OCDE.

Iată clasamentul general:

1. Australia
2. Suedia
3. Canada
4. Norvegia
5. Elveţia
6. Statele Unite ale Americii
7. Danemarca
8. Olanda
9. Islanda
10. Marea Britanie
11. Noua Zeelandă
12. Finlanda
13. Austria
14. Luxemburg
15. Irlanda
16. Belgia
17. Germania
18. Franţa
19. Slovenia
20. Spania
21. Japonia
22. Republica Cehă
23. Italia
24. Israel
25. Polonia
26. Slovacia
27. Coreea de Sud
28. Portugalia
29. Ungaria
30. Grecia
31. Estonia
32. Rusia
33. Brazilia
34. Chile
35. Mexic
36. Turcia

Întreg raportul poate fi consultat aici.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te poţi alătura comunităţii pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.