Ce i-a cerut premierul Dăncilă ministrului Justiției

Viorica Dăncilă FOTO: Gov.ro
Viorica Dăncilă FOTO: Gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că i-a cerut ministrului justiţiei Tudorel Toader ca, din punct de vedere juridic, să facă toate demersurile pentru aflarea adevărului în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public privind DNA, menţionând că rezolvarea acestor aspecte este treaba Ministerului Justiţiei.

„Imediat ce aceste probleme au apărut în spaţiul public l-am rugat pe domnul ministru să se întoarcă în ţară, a venit în ţară astăzi, a venit direct la Guvern. I-am spus despre aceste lucruri, dânsul ştia deja.

I-am cerut ca din punct de vedere juridic să facă toată demersurile pentru aflarea adevărului şi măsurile care se impun într-un caz sau altul, după ce problemele vor fi elucidate”, a afirmat Dăncilă, la Antena 3.

Viorica Dăncilă a spus că ministrul Justiției a fost „întru-totul de acord”.

„Cred că acest lucru este treaba justiţiei, este treaba Ministerului Justiţiei şi ministrul Justiţiei are obligativitatea să rezolve aceste aspecte”, a adăugat Dăncilă.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a întrerupt o vizită de lucru în Japonia și s-a prezentat joi la ședința de Guvern, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să revină la București pentru a lămuri informațiile apărute la Antena 3 și România TV legate de DNA.

Într-o informare de presă, ministrul Toader a spus că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament rezultatele unui raport de activitate pentru DNA, DIICOT și Ministerul Public.

„Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlamament, săptămâna următoare, joi, la o oră pe care o voi comunica în timp util, voi face o informare de presă, în care voi prezenta conținutul și concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.