Un cuplu de profesori cu inimă mare. Oferă meditații gratuite pentru elevii sărmani

sotii nedea
Soții Nedea oferă meditații gratuite la biologie. Foto: adevarul.ro

14 elevi cu posibilităţi financiare modeste din Iași, care nu îşi permit să plătească meditaţii pentru examenul de admitere la Medicină, primesc o mână de ajutor de la soţii Nedea. La fiecare sfârşit de săptămână, elevii sunt pregătiți gratuit de cei doi profesori de biologie, informează adevarul.ro.

Cei doi dascăli Mircea şi Nina Nedea, unul profesor de biologie la Colegiul „Costache Negruzzi“, celălalt la Colegiul „Mihai Eminescu“, se ocupă pentru al cincilea an consecutiv de pregătirea tinerilor care visează să ajungă doctori, dar care provin din familii modeste.

Pentru că aceştia nu şi-ar permite să achite meditaţii în particular, profesorii îi pregătesc gratuit.

În acest an, 14 liceeni aflaţi în ultimul an de liceu s-au înscris la orele de pregătire care se vor desfăşura în fiecare sâmbătă dimineaţa.

„Anul acesta sunt doar 14 elevi înscrişi, probabil se vor mai înscrie pe parcurs. Le doresc mult succes celor care s-au înscris. Ne vedem ca şi în ceilalţi ani, sâmbăta dimineaţa, ca să facem pregătirea“, a povestit Nina Nedea pentru sursa citată.

În cei cinci ani, la pregătirea gratuită s-au înscris 138 de candidaţi, iar 64 au rămas până la final. 50 dintre ei sunt acum studenţi la Medicină.

„Proiectul acesta va continua, ţinem foarte mult la el. Vrem să ajutăm copiii care chiar au nevoie. Ne mândrim că unii dintre cei pe care noi i-am pregătit se numără acum printre primii 10 studenţi de la UMF“, a spus profesorul Mircea Nedea pentru adevarul.ro.

Pot beneficia de meditaţii gratuite elevii care provin din familii unde venitul lunar este sub 400 de lei pe membru de familie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Doi soți belgieni trăiesc visul românesc: „În Belgia a fost frumos, dar aici e inima!”
Femeia fantastică: e voluntar la 103 ani și nu are nevoie de ajutor. Care este secretul longevității sale
Reduceri eMAG Festivalul Toamnei. Cele mai bune oferte înainte de Black Friday 2015
Locuri de muncă în străinătate pentru mecanici și electricieni români

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.