Descoperire-surpriză în timpul lucrărilor de renovare a unei fântâni vechi de aproape 150 de ani

cufăr primar inimă belgia
Cufărul se afla sub această piatră. Foto: verviers.be

Muncitorii care renovau o superbă fântână de acum aproape 150 de ani au avut parte de o mare surpriză în timpul lucrărilor.

Întâmplarea s-a petrecut în orașul Verviers, din estul Belgiei.

Muncitorii au descoperit, într-un cufăr din zinc, inima primului primar al orașului, Pierre David, care a trăit în urmă cu mai bine de un secol și jumătate. Inima se afla într-un borcan cu alcool.

După descoperire, cufărul a fost expus în Muzeul de Arte Frumoase al orașului.

Primarul Pierre David a murit în anul 1839, însă fântâna care îi poartă numele a fost inaugurată abia în anul 1883. O inscripție de pe cufăr menționează că acesta a fost plasat în monument la data inaugurării fântânii: „Inima lui Pierre David a fost plasată în cadrul unei ceremonii solemne în acest monument la data de 25 iunie 1883”.

cufăr primar inimă belgia
Cufărul ce conține inima primarului. Foto: verviers.be

„Cufărul se afla în partea superioară a fântânii, chiar lângă bustul lui Pierre David, în spatele unei pietre pe care am scos-o în timpul renovării fântânii”, a explicat un oficial belgian. Potrivit acestuia, cufărul, care a fost găsit pe 20 august, era „într-o stare impecabilă”.

Primarul Pierre David a murit la vârsta de 68 de ani. La acea dată, autoritățile au lansat o strângere de fonduri pentru a ridica un monument în onoarea lui. Cu acceptul familiei, chirurgii i-au scos inima astfel încât ea să poată fi pusă în monument.

Însă a durat decenii pentru ca autoritățile să strângă banii necesari pentru construirea monumentului, se arată pe siteul primăriei belgiene verviers.be.

Pierra David a rămas în memoria locuitorilor din oraș în special deoarece a fondat un serviciu de pompieri în Verviers, în anul 1802, aceasta fiind o adevărată inovație la acea dată.

cufăr primar inimă belgia
Fântâna ridicată în amintirea primarului belgian. Foto: verviers.be
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.