9 vagoane dintr-un tren de marfă au deraiat, iar 2 s-au răsturnat aproape de Craiova

tren de marfă
Foto: Captură video Digi 24

9 vagoane din componența unui tren de marfă privat au deraiat, iar două s-au răsturnat la intrarea în stația CF Leu, din județul Dolj, anunță CFR SA într-un comunicat de presă.

Din cauza incidentului, traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 01:30 pe ruta Craiova – Caracal.

La intrarea în stația CF Leu, peste macaze, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat. Trenul aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutinons, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula de la Salonta la Roșiori Nord.

Personalul feroviar al SRCF Craiova încearcă să repună pe șină vagoanelor deraiate și răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță.

În acest moment circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată).

Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele deraierii.

Și CFR Călători a anunțat că circulația trenurilor între stațiile Craiova și Caracal este întreruptă temporar din cauza deraierii trenului de marfă.

Astfel, o parte din trenurile cu tranzit pe ruta Caracal – Craiova (precum trenurile internaționale, trenurile ce au în compunere vagoane de dormit și cușetă) sunt direcționate pe ruta ocolitoare Caracal – Piatra Olt – Craiova.

Pentru celelalte trenuri, fie este asigurată transbordarea pasagerilor cu mijloace auto, între stațiile Craiova și Caracal și retur, de cătr CFR SA, fie a fost suspendată temporar circulația, călătorii fiind preluați de celelalte trenuri aflate în circulație.

Pentru tranzitarea circulației pe rută ocolitoare, CFR Călători a pus la dispoziția CFR SA locomotive diesel.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.