Foto: Diana Zaharia

Azi e 8 martie, iar Mariana Moise împlinește 39 de ani. Nu-i va sărbători acasă, în căsuța împrejmuită de curte în care a locuit în ultimii 20 de ani alături de soțul său. Poate că acum, locuind într-un centru dedicat femeilor abuzate, sărbătoarea nu va avea aceeași strălucire ca atunci când ea, soțul său și fetele se adunau în jurul tortului și cântau „La mulți ani”. Dar ar putea fi prima aniversare din noua viață a Marianei.

În ultimele luni Mariana a locuit în adăpostul pentru victimele violenței domestice al Asociației Diaconia, un centru pitit între blocurile dintr-un micuț cartier bucureștean care ar fi arătat destul de trist dacă nu ar fi avut străzile străjuite de arbori viguroși.

Am întâlnit-o într-o zi de la sfârșitul lunii august a anului trecut. Stăteam față în față în sala de mese luminoasă de la parterul adăpostului, iar unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost că abia așteaptă să divorțeze, să renunțe la numele soțului și să își recapete numele de fată: „Mie toată viața mi-a spus că sunt datoare față de el că mi-a dat un nume… că mie numai Moise mi se potrivește. Îmi vreau numele înapoi că mi-a scos ochii… custodia la fete, pensie alimentară”.

—–

Era 14 iulie, seara, când soțul i-a aruncat mâncarea afară: „A zis că era mâncarea stricată și a aruncat cu oalele în curte… mâncare făcută de două zile”. Radu băuse 7 beri și era foarte nervos.

Nu era prima oară: „Îmi aducea toate oalele cu mâncare în curte, zicea că e mâncarea stricată, numai ca să am eu de făcut mâncare. Găteam numai ce spunea dânsul”.

Însă în seara de 14 iulie Mariana a vrut să îi țină piept. Când bărbatul i-a zis să iasă în curte să strângă mizeria, a refuzat. Atunci a trimis-o să se culce „pe beci”, o cameră neîncălzită, prima de la drum. La scurt timp a venit după ea: „M-am refugiat acolo și acolo mi-a dat cu pumnul în barbă. Mi-a dat doi pumni și două palme. Și când am început să țip a închis geamurile să nu se audă. Atunci m-a tras în casă. M-a târât și prin camera la fete și m-a băgat cu capul în șifonier să-mi iau haine: <Intră în șifonier, ia-ți haine și pleacă. Dacă nu pleci acu’, te omor>”.

Și-a luat pantalonii, bluza, geanta, ce-a apucat: „Am zis măcar geanta să mi-o iau ca să plec la servici”.

Pe la 10:20 seara a dat-o afară din curte.

„La nici 5 minute m-a sunat că să mă întorc înapoi că nu-mi face nimic”.

Nu a vrut. Radu a ieșit pe străzi să o caute. Cele două fetițe, Ramona de 11 ani și Cristiana de 10 ani, rămăseseră în casă.

„Am colindat străzile. M-a sunat Ramona: <Fugi, că a ieșit să te caute să te omoare>. Fugi în stânga, fugi în dreapta… Apoi m-am dus la câteva străzi depărtare ca să nu mă vadă. La câte vecine am sunat și am strigat la poartă. Și niciuna n-a răspuns, n-au auzit”.

Se făcuse 12 noaptea, nu mai circula nicio mașină și Mariana ar fi sunat la poliție, dar se temea să nu-i facă rău soțului. În acea noapte Radu pleca în străinătate în interes de serviciu și se gândea că dacă îl reclamă la poliție va fi chemat la secție, nu va mai putea pleca și-și va pierde serviciul.

A stat pe străzi până la 3.30, când l-a văzut că s-a urcat în taxi ca să meargă la aeroport. Dar nici atunci teroarea nu dispăruse. Îi era frică să intre în casă: „Tot mă temeam: dacă vine că și-a uitat ceva?”.

Până la urmă s-a întors, și-a făcut o cafea, s-a spălat, iar la 5 a plecat la serviciu.

Ceva se schimbase însă față de multele bătăi din trecut. Mariana luase hotărârea să profite de cele 4-5 zile în care soțul nu era acasă ca să-l părăsească. A dus strictul necesar de haine la o vecină, iar pe 18 iulie a venit în adăpost alături de cele două fetițe.

Sâmbătă, când s-a întors, Radu a primit vestea că nevasta sa nu mai era acasă. După o lună, pe 18 august, Mariana a depus actele de divorț.

violență domestică
În ultimii ani, soțul o amenința pe Mariana că o omoară și că nu o va găsi nimeni, niciodată. Foto: Diana Zaharia

—–

Mariana e de loc din județul Galați, dar de 19 ani locuiește în București. Când era mică au crescut-o mai mult bunicii din partea mamei. Mama ei se despărțise de tatăl său și a vrut să o dea unei familii. Bunicul a fost cel care s-a opus. Chiar dacă avea 13 copii, a vrut să își păstreze și nepoata: „Unde crește 13 o să crească și ea”.

Acum, i se pare că viața ei seamănă cu cea a mamei sale: „Eu pățesc acum cu soțul meu … aceeași viață a avut și mama cu tatăl de-al doilea”.

Când tatăl vitreg îi bătea mama, Mariana era dusă la țară, la bunici, și făcea naveta până la școală. A schimbat școlile de atât de multe ori, încât în momentul în care și-a depus actele la liceu, cazul său a stârnit uimire: „Păi da’ tu în câte locuri ai făcut școală?”.

La 17 ani, fratele vitreg a luat-o cu el la un Revelion: „Era primul meu An Nou care nu-l făceam acasă. El mi-a zis <Hai să-ți fac lipeala cu un gagiu tânăr>”. Mariana s-a îndrăgostit pe loc: „Era o iubire oarbă, la prima vedere”. Băiatul voia să o ceară de la părinți, dar ei s-au opus. Nu era din familie bună: „Părinților nu le-a convenit că nu le plăcea de părinții lui. [Am zis] dacă nu mă lași, eu fug. Și am fugit. Și pe urmă mi-a părut rău”.

Relația nu a durat foarte mult: „Nu era violent, dar era gelos. Am stat câteva luni de zile cu el. Cu „soacră-mea” nu m-am înțeles… Gândiți-vă ce curaj am avut să plec la 8 luni de sarcină”. Părinții nu erau deloc dispuși să uite „rușinea” că fata lor născuse un copil fără să fie căsătorită: „Când am născut pe Miruna, nu m-au primit acasă. Era o rușine. Acolo, în comune, se știa. [Au zis] <Vezi, ne-ai făcut de râs>, că n-am altă soluție decât să dau copilul la orfelinat. Cum poți tu ca mamă să-mi spui <dă-ți copilul că nu te primesc?>. Eu n-aș putea să las copilul să mi-l dea la orfelinat”.

Mariana a stat un an și jumătate la o mătușă. Abia apoi părinții au primit-o în gospodăria lor. Chiar și așa, Mariana nu se simțea ca acasă. Părinții o tot trimiteau după bărbați în alte sate sau îi aduceau pețiori: „Mă supărasem așa de tare pe tata: <Dacă îmi mai aduci vreunul, plec de nu mai auziți de mine>. Tata se purta de parcă voia să scape de mine. Eu nu mă simțeam singură. [Ei ziceau] că creștea Miruna și n-avea tată. Asta m-a făcut pe mine să mă răcesc de ei. De ce să nu mă ții lângă tine?…”.

Mariana a preferat să plece să muncească la București. Stătea în chirie și lucra într-un restaurant, alături de cea care avea să îi devină soacră: „Aveam 19 ani când am venit în București. Lucram la un restaurant ca ospătar și soacra mea era la bucătărie cu fii-sa. M-a văzut că sunt așa… m-a văzut ce fată sunt… i-a plăcut de mine și după una-două luni a zis: <Hai că-ți fac cunoștință cu băiatul meu>”.

Mariana i-a spus că are o fetiță mică, de un an și jumătate. Soacra i-a răspuns că fiul ei „iubește copiii”.

„Du-te și ia comanda, vezi că e fii-miu”, i-a zis femeia într-o zi.

“L-a chemat la restaurant acolo. Când l-am văzut parcă mi-era milă: cum să îl bag eu în situația de a fi tată la copil? Dar nu mă uitam la mine că aveam 19 ani. El era de 23 de ani. Eram copii. Și bineînțeles că l-am refuzat. Am refuzat total: nici să fim prieteni, nici la o prăjitură, nimic-nimic. El tot venea pe acolo”.

Lucrurile s-au schimbat în ziua în care Mariana a trebuit să plece din chirie: „L-am sunat în noaptea aceea dacă mă primește și pe mine până dimineața. Bineînțeles că voia”. Dimineața, când a văzut-o, soacrei nu-i venea să creadă ce noroc a dat peste casa lor: “Mamă, într-adevăr tu ești! A dat Dumnezeu să vii! Gata, nu mai pleci! De mâine mergem la piață, facem mâncare”.

„Stai, că n-am venit cu gând de măritiș”, i-a răspuns Mariana.

„Nu, că aici rămâi. Mergem la țară și luăm fata”.

Se apropiau sărbătorile, iar Mariana și viitorul soț au plecat la țară în Galați ca să o ia pe Miruna de la bunici: „Când a intrat bărbatu-meu în cameră și a văzut-o în fundul patului așa a rămas: <Veronica>. Dar ea: <Tătuți!>. El a rămas uimit. Nu se aștepta să îi zică <Tătuți>”.

I-a bufnit plânsul pe toți. Păreau o familie perfectă. În acele momente s-ar fi zis că în față li se așternea o viață plină de fericire și de bună înțelegere. Mariana auzise că lui Radu îi placeau foarte mult copiii, că le dădea dulciuri pe stradă.

S-au acomodat foarte repede unul cu altul: „Îl vedeam implicat, îi făceam băiță amândoi fetii”.

violență domestică
Mariana Moise s-a temut să ceară un ordin de restricție împotriva soțului abuziv. Foto: Diana Zaharia

[stextbox id=”alert” caption=”1,2 milioane de victime, doar 590 de locuri în adăposturi” color=”#000000″ ccolor=”#000000″ bgcolor=”#A8A8A8″ cbgcolor=”#C8C8C8″ bcolor=”#000000″ image=”null” float=”true” align=”right” width=”555″]Centrul de primire în regim de urgență a mamelor cu copii victime ale violenței în familie „Patriarh Justinian Marina” al Asociației Diaconia din București le oferă mai multe servicii gratuite femeilor care au fost agresate de soți violenți. Fiecare mamă beneficiază împreună cu copiii ei de o cameră dotată cu mobilier, precum și de acces la spălătorie, la grupuri sanitare și la dușuri. Beneficiarii – femeile și copiii – primesc 3 mese pe zi, precum și ajutor material (îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, produse de igienă, jucării, pampers) din donații și din sponsorizări. Femeile și copiii primesc asistență socială și psihologică, sprijin în vederea găsirii unui loc de muncă și a unei locuințe, asistență medicală și consiliere juridică (mamelor li se oferă informații despre drepturile lor și despre posibilitățile de acționare în instanță: divorț, custodie, partaj).

Copiii ai căror mame au fost victime ale violenței domestice primesc ajutor educațional în cadrul Centrului de zi al Asociației Diaconia, sub supravegherea unui pedagog.

„Aici au căldură, cazare, apă, mâncare, mașini de spălat, dero, fier de călcat. La început eram speriată că n-aveam nici lenjerie, nici haine. Au mai venit ajutoare și ne-au dat și de aici”, povestește Mariana Moise.

În anul 2012, 65 de persoane au primit adăpost în cadrul centrului Asociației Diaconia. În total, adăpostul are 7 camere cu 21 de locuri pentru mame și copii victime ale violenței domestice. Adăpostul funcționează ca centru de primire în regim de urgență, oferind găzduire și hrană pe o perioadă de două luni, timp în care beneficiarele trebuie să își caute un loc de muncă și o locuință.

În cazurile în care femeile abuzate nu reușesc să înceapă o viață independentă după două luni, asociația poate prelungi șederea acestora. Asociația Diaconia a fost înființată în anul 1999 la inițiativa Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române.

Una dintre cele mai mari probleme pentru femeile agresate din România este numărul mult prea mic de adăposturi dedicate victimelor violenței domestice.

Datele colectate de Agenţia Naţională de Protecţia Familiei şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale arată că în perioada 2004 – 2011, în România s-au înregistrat aproximativ 82.000 de cazuri de violenţă în familie (o medie de peste 10.000 pe an). Între 2004 și 2012 au avut loc 941 de omoruri cauzate de violența în familie. Acestea sunt însă numai datele înregistrate oficial: se estimează că numărul româncelor abuzate este mult mai mare.

Un sondaj de opinie al CURS realizat în 2008 a relevat că peste 1,2 milioane de românce cad victime ale violenţei în fiecare an. Mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului.

Un studiu al Asociației Transcena arată că în octombrie 2013 în România funcționau 26 de adăposturi (centre de primire în regim de urgență) și 15 centre de recuperare pentru victimele violenței în familie.

La acea dată, capacitatea de cazare pentru victimele violenței domestice din România era de 590 de locuri. Cele 590 de locuri sunt, de fapt, paturi. Dacă se ia în calcul faptul că o familie este compusă din 3 persoane (femeia și 2 copii), rezultă că în România capacitatea existentă este de numai 200-250 de locuri pentru familii, la nivelul întregii țări. Dacă România ar respecta standardul minim recomandat de Consiliul Europei (adică un loc pentru o familie la 10.000 de locuitori), ar trebui ca statul român să aibă de 10 ori mai multe locuri, adică cel puțin 2.000 de locuri pentru familii.

În 14 județe din țară nu există niciun adăpost pentru victimele violenței domestice.

Când au fugit de acasă, unele femei abuzate au stat în adăposturile de noapte pentru oamenii străzii deoarece nu au avut altă variantă, explică Elena Costeleanu, coordonatoarea activităților Asociației Diaconia în București.

„În București funcționează foarte puține organizații pe câte solicitări există. Cred că ar fi nevoie de o mai mare capacitate de preluare a victimelor. Eu preiau și din țară pentru că nu există centre. Ar trebui pe zona Moldova, Dobrogea, Banat. Acolo, dacă există, sunt insuficient dezvoltate. Femeile sunt din Iași și vin în București. Vin din Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Argeș”, continuă Costeleanu.

Deoarece numărul adăposturilor este mic, atât în țară, cât și în București, multe femei care ar vrea să vină să se refugieze într-un centru nu găsesc locuri libere, așa că sunt refuzate. Studiul Asociației Transcena arată că în 2012 au fost asistaţi în centre rezidenţiale pentru victimele violenței în familie 1.136 copii și 689 femei, la nivelul întregii țări. În doar 6 dintre adăposturi, 119 cereri de primire au fost refuzate din lipsă de locuri la momentul solicitării.

„E vorba și de intrări și de ieșiri. Nu există „piața” de absorbție””, spune Costeleanu.

În mod normal, după ce a stat două luni în adăpostul în regim de urgență al Asociației Diaconia, o femeie ar trebui să se mute într-un adăpost care funcționează în regim de recuperare, unde ar putea sta până la 6 luni. Neexistând locuri suficiente, situația se complică foarte tare pentru aceste femei.

„Riscul e ca ea să se întoarcă acasă. Că n-are unde… O mamă abuzată 15 ani să nu-mi spui că după ce a stat două luni aici și i-ai mai dat o lună ai ajutat-o foarte mult”, mai precizează reprezentanta Diaconia.[/stextbox]

Fericirea n-a durat prea mult pentru că Radu a început să o bată pe Miruna: „Când avea vreo 3 anișori m-am întors de la servici și am găsit-o vânătă de bătaie că dăduse cu o mingiuță de fier în spătarul de la fotoliu și sărise lacul de la fotoliu. Pentru aia ce bătaie a luat! Fata era speriată, nici nu mai voia la el. Și de atunci au început… Nu suporta că îi strică nu știu ce din casă, că nu e copilul lui, începuse să aibă ură pe ea, că de ce trebuie să-mi crească el copilul?!”.

„De sărbători, la Luxten, se mai stricau mașini. Stăteam două-trei ore în plus peste program. Vai, crimă și pedeapsă. Când am ajuns acasă, fiind iarnă, mi-a închis ușa: <Ce, sunt obligat să-ți cresc fata și tu vii târziu?>. M-am dus la o vecină”.

La scurt timp a început să își lovească și soția: „Eram în curte, venise de la pește, era nervos, mi-a dat două palme peste ochi. M-a luat pe nepregătite, m-a bătut și m-a gonit. Am intrat în casă, mi-am luat geanta și atât. Am stat o săptămână cu ce aveam pe mine”.

A fost prima dată când Mariana l-a părăsit. Avea 22-23 de ani și s-a mutat din nou în chirie, într-un cartier din București: „Mă rugam de colegi să plecăm cu o jumătate de oră mai devreme sau în grup, mi-era frică că mă bate. Pe urmă a venit cu miloaga după mine la servici… că e casa moartă, că dacă vin eu înflorește totul: <Primește-mă măcar să stau pe preș unde stai tu cu chirie. Acordă-mi o lună de zile și îți promit că totul se va schimba și ne cununăm>”.

Mariana l-a crezut: „Și în anul ăla în care ne-am despărțit ne-am și cununat”.

Nu a fost o nuntă de care să vrea să-și amintească peste ani. De cum a început, Radu voia să se încheie cât mai repede: „<Părinte, varianta prescurtată, că mă grăbesc>. La primar la fel i-a zis. Să semnăm, să ne pupăm și la revedere! Nu suporta el să stea prea mult într-un loc. Toată nunta a fost o peripeție. La 1 i-a dat afară pe lăutari. A vrut să pună o dedicație și n-au știut lăutarii melodia. S-a dus acasă și a adus combina și a pus muzică la CD-iu”.

—–

După ce Radu a bătut-o pe Miruna pentru că stricase lacul de pe fotoliu, Mariana a dus-o pe fetiță la țară în Galați, la bunici, unde a stat până la 6-7 ani, când a trebuit să se întoarcă la capitală ca să meargă în clasa I: „Nu uitase, îi era frică să se întoarcă înapoi în București”.

Toată relația tată-fiică se prăbușise. Când se uită în urmă, Marianei îi vine greu să creadă cât de mult se degradase comportamentul tatălui față de fetiță: „Tu știi cât ținea la el? Și el ținea la ea. Când a luat-o de mică de la un an…”.

Miruna s-a întors în casa din București, iar bătăile și certurile au reînceput: „Nu o mai suporta sub nicio formă. Venea bătută, stresată, la școală…”.

Timpul a trecut și Mariana a născut alte două fetițe, Ramona și Cristiana: „Miruna stătea cu Cristiana și cu Ramona, le plimba cu căruciorul ca noi să facem treburile în curte. Și învăța foarte bine Miruna, a intrat la un liceu foarte bun. Ea nu știa decât școală, parc și acasă. Avea 13-14 ani și o bătea. Nu îmi mai dădea bani să îi cumpăr haine pentru școală… că nu merită. Trebuia să mint că mi-a dat maică-mea. La liceu, la Balul Bobocilor, ditamai domnișoara să te duci cu haine de 2 lei pe tine… Și a fost un copil de nota 10…”.

În 2009, când avea 15 ani și mai avea o săptămână până termina clasa a X-a, Radu a gonit-o de-acasă pentru că vorbise cu 10 lei în plus la telefon: „Ea stătea în balansoar, el [a zis] <Aha, las’ că văd eu de unde face rost de bani>. N-au trecut 10 minute și când am ieșit nu mai era Miruna. A dat-o afară”.

Fata avea mobil, dar nu îi mai răspundea mamei: „Nu mai avea încredere în mine că i-am promis că nu mai dă în ea. 3 zile eu n-am știut de ea”. Mariana a căutat-o disperată prin parcuri: „Dimineața, la 7, eram prin parc să întreb bodyguarzii de ea”.

După câteva zile a primit un telefon de la Protecția Copilului: „Voia să se ducă la o colegă pe Chitila și s-a rătăcit. A îndrumat-o cineva prost și s-a pierdut. O alergaseră și niște băieți și atunci a găsit-o Poliția Comunitară pe străzi. A stat la secție 3 zile și a intervenit Protecția Copilului”.

„Miru nici nu voia să mă vadă. Când m-a văzut a început să plângă… Cei de la Protecția Copilului mi-au spus <ori luați copilul acasă pe semnătură că nu se va mai întâmpla nimic, ori el face pușcărie>. N-am vrut să facă pușcărie, am luat-o pe semnătură”.

Cei de la Protecția Copilului i-au pus și soțului câteva întrebări, iar apoi s-au întors cu toții acasă. Marianei i-a fost milă de Radu. Nu voia să îl vadă închis, dar se gândea și la ea și la fete: „Dacă îl lua la pușcărie, vă dați seama că mă dădeau afară alde soacră-mea”.

Mama nu a putut să-și respecte promisiunea dată fetei nici de această dată: „La o lună de zile i-a dat peste ochi… i-au sărit ochelarii. Miru era în casă la calculator, își făcea temele. El a zis: <Da’ eu stau în curte și fiică-ta stă la calculator? Să vină să măture!>. I-a bătut în geam o dată, de două ori și ea nimic, a văzut că nu vine. Când a ieșit Miru, nici n-a apucat să se încalțe. Când i-a tras două peste ochi, i-au sărit ochelarii, i-a spart. Apoi a trebuit să merg cu ea la școală că nu vedea, avea dioptriile mari. I-am luat alți ochelari. Bineînțeles că i-a scos ochii că el i-a dat bani ca să îi ia alți ochelari”.

Miruna a spus atunci că nu se mai întoarce acasă. Ca în trecut, mama și fiica au luat din nou drumul spre satul gălățean. Fata s-a stabilit la țară, la bunici, dar s-a înscris la un liceu din Galați: „Ca să nu facă naveta, stătea la cămin. Plăteam 4 milioane pe lună căminul, cazare și mâncare. Mi-a fost greu, foarte greu. El nici nu voia să audă să dea bani. A zis că o să ajungă ea la cerșit la mâna lui”.

violență domestică
Ramona Moise este acum în clasa a V-a. Foto: Diana Zaharia

—–

Ani de-a rândul, Mariana nu a vrut să accepte că viața ei nu se schimba niciodată în bine atâta timp cât stă alături de bărbatul care o bătea: “De la început a fost așa, dar am trăit cu ideea că se va schimba. Mereu îmi spunea <Dă-mi o săptămână, dă-mi două, și mă schimb>. Eu trăind cu el în casă, îl schimb și-l aduc pe drumul meu. Atât timp cât sunt femeia perfectă, ce-ar avea cu mine? Pentru mine a fost lege că femeia trebuie să țină casa, chiar dacă îți dă o palmă”.

Toată viață, Mariana a fost bolnăvicioasă: hernie de disc, osteoporoză, probleme cu articulațiile. În ultimii 4 ani a strâns 3 operații la coloană: „Am depistat boala din 2008 și 3 ani de zile am dus-o cu tratament. Mi-a fost teamă să mă angajez cu carte de muncă că nu făceam față. Am pierdut 7 ani, nu-i am pe cartea de muncă”.

Că era vorba de cărat sau de construit ceva în curte, își ajuta mereu soțul: „Coloana mea a cedat la 27 de ani… Cine căra materiale… și femeie”. Dar bărbatul era nemulțumit și avea pretenții mai mari de la consoarta sa: „El a spus că m-a luat bolnavă”.

În august 2010 s-a operat prima dată de hernie de disc: „L-am sunat să vină să mă externeze și el a zis <Păi nu ești în cărucior? Ce să mai vin să te iau?>”.

Radu nu s-a purtat mai frumos nici în perioada în care soția se recupera. Înainte, Mariana muncise la negru, îngrijind bătrâni: „La nicio lună după operație s-a ridicat la masă că i-am zis să pună masa: da’ ce sunt o prințesă și aștept să pună el masa? Atunci a zis că trebuie să muncesc pentru farfuria aia cu mâncare pe care mi-o dă. S-a ridicat și a vărsat farfuriile… Că am stat și eu o lună după operație și nu mai produceam bani. Apucase să îmi dea una la picior <să vadă dacă am stabilitate>, noroc că m-am ținut de bufet. Eu abia puteam să-mi țin echilibrul”.

După operație, la o lună, a fost la control. Medicul îi spunea ce exerciții să facă, soțul se gândea la ale lui: „<Da’ sex când poate să facă?>. Că ce treabă are el că m-am operat, că eu trebuie să fiu femeie. Păi se uita și doctorița la mine… D-aia nici nu l-am mai luat cu mine. I-am zis: <Mă faci de râs pe unde mă duc>”.

„Și la sfârșit de septembrie 2010 m-a gonit. L-am chemat pe tata de m-a luat cu mașina”. A stat o lună-două în Galați: „Eram înverșunată rău, am luat legătura cu un avocat și mi-a zis că dacă n-am servici pot să pierd copiii”.

Cel mai greu îi era să stea departe de cele două fetițe: „Nu voiam să mănânc, eram atât de departe de ele, plângeam întruna, am stat numai cu ochii umflați. Am venit în București, da’ nu m-am dus direct acasă, m-am dus la o băbuță. Zic, măcar să mă duc să le văd când se duc spre școală. Vai, a fost groaznic! Stăteam la colțul școlii, în spatele școlii, doar un pic să văd intrarea în față, dar să nu mă vadă ca să nu plângă și ele. Le-am văzut și pe urmă seara știam că aveau antrenament la karate. Le-a adus taică-su. Nu m-am săturat să le văd la prânz și la fel stăteam la colțul școlii”.

După câteva zile n-a mai suportat: „N-am mai putut să stau că ele plângeau <Hai acasă>”. La două-trei luni de la operație, ca să nu mai audă reproșuri că nu aduce bani în casă, s-a întors la bătrânii ei bolnavi, chiar dacă medicul nu-și dăduse acceptul: „După 3 luni de zile abia și abia, e foarte grea recuperarea la coloană. Aveam vreo 4 case la care mergeam. [Am zis că] ori că fac acasă treabă, ori la ei, mai bine iau un ban. Luam mai puțin decât un salariu la stat, dar aveam mai mult timp pentru treburile casei”.

Din nou, soțul a strâmbat din nas: când a văzut câți bani a luat de la bătrâni, i-a zis că „ăștia-s bani de buzunar”.

Doi ani mai târziu, în 2012, a gonit-o din nou: „A plecat cu fetele la pește, era în weekend, și a zis că până vin să nu mă mai găsească”.

„Uite, noră-ta iar pleacă”, i-a zis Radu mamei sale, care locuia în aceeași curte cu ei.

Bătrâna l-a căinat tot pe fiul său: „Aoleu, mamă, îți trebuie femeie… Ce-o să te faci fără femeie?”.

Mariana a mers iarăși la țară și s-a întors, din nou, pentru copii: „Că nu-mi dădea copiii, fetele erau micuțe”. Dar de data asta era hotărâtă să își găsească un serviciu legal: „Și m-am ambiționat și mi-am găsit numai ca să am drept la copii”.

În februarie 2013 a reușit. Era doar femeie de serviciu într-o fabrică unde se făceau motoare de mașini pentru export, dar era fericită: avea, din nou, carte de muncă.

În iunie anul trecut, s-a operat din nou la coloană. După intervenție doctorul i-a interzis să mai facă munci grele. A avut parte de înțelegere la serviciu și i-au schimbat postul: au mutat-o într-un laborator de chimie. Acum trebuie să umble la niște motoare, dar se ține tare: „Pregătim motoarele, trebuie să le întorci. Și mai mult le țin cu brațul stâng. Cu dreapta nu pot. Și medicul mi-a zis să nu o forțez. E greutate, dar mi-am asumat. Am curaj, nu pot să mă las”.

„Abia începusem serviciul luni, pe 14 iulie, și pe 15 mi-a făcut scandalul și m-a gonit. S-a umplut paharul. Am zis: <Doamne, ce vreau eu de la viața mea?>. Mi-a fost foarte greu. M-am întors, o dată, de două ori, n-a mers. Chiar dacă îmi va fi greu, cu chiria, cu mâncarea, dar măcar va fi liniște. Încă sunt tânără. Nu mai vreau atâta suferință”.

violență domestică
Mariana Moise locuiește din iulie 2014 într-un adăpost pentru victimele violenței domestice. Foto: Diana Zaharia

——

Alcoolul era un tovarăș constant în viața lui Radu Moise. Mariana mi-a spus că multe dintre certuri izbucneau după ce Radu termina câteva sticle de băutură: „Bidoanele cu bere, el trebuia să le aibă. Zicea că nu poate să bea apă. Păi n-aveam bani de pâine și apă pentru copii. El zicea că asta merităm. Copiii nu puteau să se ducă să ia o înghețată sau un suc. Trebuiau să mănânce pâine cu margarină. Păi s-au intoxicat copiii de la atâta pateu”.

„De dimineață, cum se trezea, se ducea și-și lua o țuică la păhărel și dup-aia bere. Nu dădeam pe Delikat sau pe pâine cât dădeam pe bere. Parcă avea pâlnie la gură. Și la un moment dat mai beam și eu câte un păhărel și se termina mai repede. Dar el își lua alta. Zic <rău că beau, rău că nu beau>”.

Zilele fetelor din familia Moise treceau cu bătăi, înjurături și amenințări. Pe fetițe le bătea și dacă luau ceva de la frigider fără voia lui: „Mi-a bătut-o pe una dintre ele astă-iarnă cu cureaua până a făcut pe ea. În două-trei rânduri o lua. Până l-am anunțat că dacă se mai atinge de ea chem poliția”.

Pe Mariana o bătea din orice motiv: din gelozie, dacă nu îi plăcea mâncarea, dacă i se părea că nu e curat în casă: „Verifica dacă am făcut curățenie, verifica praful, [zicea] <vreau să mănânc și vreau să-mi faci cutare lucru>”. După ce se operase, abia se îmbrăca: o ajutau fetele, iar când făcea baie o înveleau ele cu prosopul. Ca într-o comedie proastă, soțului i se părea amuzantă întreaga situație: „Ce-ți trebuie spălat? Te scot în curte și te spăl cu furtunul”.

„Ajunsesem să stau cu frică când venea el de la servici. Când se apropia ora parcă stăteam electrocutată. Când venea … deja cafeaua uite-așa o avea… [Îi ziceam fetei:] <Ramono, stai acolo, eu stau să croșetez>”.

„Când venea se ducea direct la frigider: <Apa mea de gură unde e?>. Nu întreba <Ce faceți?>”.

Certurile izbucneau mai ales din cauza alcoolului și a geloziei: „Foarte vulgar vorbea. Atât cu mine, cât și cu cele mici. Aproape în fiecare seară numai la 1-2 mă culcam. Mă dădea afară din casă, mă aducea înapoi. Că nu am dreptul în casa respectivă că e casa părinților lui, că eu l-am provocat să mă lovească, să mă gonească”.

În ultimii ani îi zicea mereu că, până la urmă, o să o omoare: „Pe Elodia o s-o găsească, dar ce-o să-mi facă el mie, n-o să mă găsească. Într-o fracțiune de secundă mă lipea de perete”.

Ajunsese să meargă prin casă și să se ferească din senin sau să își apere capul cu mâinile, chiar dacă soțul nu era în jur. După ce o bătea, Radu voia ca Mariana să își îndeplinească și sarcina de nevastă: „Așa se relaxa el: întâi scandal, și-apoi dragoste. [Și zicea:] <Ce stai așa ca vaca?>”.

În toți anii petrecuți împreună, Mariana nu a vrut niciodată să îl reclame la poliție sau să ceară un ordin de restricție împotriva lui. Era convinsă că nu o să aibă martori: „Să stau cu frică? Că martori nu se bagă niciun vecin că le e frică că le dă foc. A scăpat el motorină pe maică-sa și nu i se aprindea chibritul”.

violență domestică
Sondajele arată că 1,2 milioane de românce cad victime ale violenţei domestice în fiecare an. Locurile în adăposturi sunt mult mai puține. Foto: Diana Zaharia

—–

Pe 13 septembrie am găsit-o pe Mariana abătută, cu ochii roșii. Mai era puțin și începea școala, iar pentru prima dată fetițele ei aveau să meargă la școală separat. Așezată pe scaun în sala de mese a adăpostului, se gândea că Ramona va fi foarte aranjată în prima zi de școală, iar Cristiana nu. Era sigură că soțul nu va avea grijă de Cristiana, fata cea mică. Surorile au fost date la școală în același an și învățau în aceeași clasă, chiar dacă Ramona are 11 ani, iar Cristiana 10.

Treptat, sala de mese a adăpostului Diaconia s-a animat și s-a umplut de mirosul îmbietor al cinei: șnițel cu cartofi. Copiii erau însă și mai încântați de laptele cu cacao și de cerealele de porumb.

Dar Ramona simțea că ceva nu este în regulă cu mama ei.

„Ce ai pățit, mami?”.

„Nimic, mănâncă”.

„Nu vi se pare că mami pare plânsă?”, m-a întrebat apoi fetița.

Când Mariana a venit în adăpost, Cristiana nu a vrut să stea într-un centru și s-a întors acasă.

„A momit-o pe-aia mică că îi face, îi cumpără. I-a promis piscină. Și mai nou i-a zis că toate astea i le dă la anul. E groaznic”, mi-a povestit Mariana.

„Când mă duc să cumpăr ceva nu pot să cumpăr numai pentru Ramona. Ele au fost învățate amândouă. Cristiana are nevoie mai mult de ajutor decât Ramona. Ramona e foarte isteață. D-asta mi-e milă de Cristiana. Deja i-a spus că nu-l mai impresionează cu plânsul. Și o pedepsește pentru mai nimica toată, n-are voie dulciuri”.

Dar tatăl o voia și pe Ramona. În ziua în care fata s-a dus acasă să-și ia câteva haine, Radu a avertizat-o că are o strategie secretă ca să o câștige la tribunal: „Cea de 11 ani e speriată că o câștigă tatăl. Că <tati așa mi-a zis, că scoate asul din mânecă>. El i-a zis Ramonei să mă bucur de ea până la divorț că el are casă, are salariu mai mare ca mine. Că e un tată exemplar, eu sunt o hodoroagă și o câștigă pe Ramona”.

Fetița a venit înapoi la centru plângând, îngrozită.

Amenințările nu s-au încheiat în momentul în care Mariana a venit în adăpost. Radu avea grijă să îi spună ba că îi este dor de ea, ba să o amenințe că o dă afară din centru și o omoară: „Altă seară mi-a zis cu divorțul că scoate asul, că am fost o curvă și aseară m-a sunat să fim prieteni. El e acu’ bun, acu’ e nebun. Alaltăieri m-a sunat pe mine să-l împrumut cu 50 de lei. Se joacă cu sufletele noastre. I-am și spus, vorbim doar de copii”.

—–

În octombrie, teii viguroși din curtea adăpostului au început să se usuce.

Era 3 octombrie, venea ziua Cristianei, iar familia se reunise pentru cumpărături la supermarket: soții au împărțit pe jumătate cheltuielile. Mariana n-ar fi răbdat să nu pună bani pentru ziua de naștere a celei mici, chiar dacă, de când era în centru, Radu nu îi dăduse niciun ban pentru Ramona.

În vară, în iunie, când încă erau acasă, bărbatul nici n-a vrut să îi serbeze ziua Ramonei: „Nu i-a făcut că a zis că nu merită. Fiind vara, îi serbam ziua cu tort de înghețată. Era o tradiție să facem tort și să cântăm „La mulți ani”. Le făceam din toată sărăcia tort ca să-i cântăm „La mulți ani”. A zis că nu ascultă, că nu învață… Dar el merita să vină cu bidonul pe masă”.

Lui Radu nu îi plăcea când Mariana dădea banii pe dulciuri. Le numea „răhățele” și îi spunea nevestei că dacă o mai prinde că le cumpără fetelor așa ceva, le aruncă în curte.

violență domestică
Înainte de a veni în adăpost, Ramona Moise, în vârstă de 11 ani, era bătută cu cureaua de tatăl său. Foto: Diana Zaharia

—–

„Mâine e ziua lui. Cred că își cumpără o găleată de bere. Face 42 de ani”, mi-a zis Mariana într-o zi de sâmbătă de la sfârșitul lunii octombrie.

Deși plecase de acasă de mai bine de 3 luni, soțul încă îi mai zicea să vină acasă: „Mă sunase bărbatu-meu acum să mă duc să-i pun varză. Mai devreme, acum o oră. [I-am zis:] <Nu pot, n-am cum>. Acum o săptămână-două: <Haide c-am luat lemne și te aștept acasă>, <Păi când ți-am zis că vin înapoi?>, <Păi am crezut că te întorci, că ești ca Bahmuțeanca>. Păi știu ce-am pățit de două ori că m-am întors înapoi. Dacă mă întorc înapoi îmi pune condiții: <trebuie să umbli cu bilet de gât să-ți ceri iertare>. <Cui?>, <La cineva care te-a iubit foarte mult>. Vorbeam în interes de copii, dar el mă suna ba să îi pun varza, ba să-i împrumut bani”.

Unul dintre cele mai mari obstacole peste care dau femeile agresate de soți este că, adesea, nu au unde să plece odată ce părăsesc adăpostul care le-a găzduit timp de câteva luni: nu au nicio proprietate, iar chiriile sunt adesea prea mari pentru veniturile lor.

Când s-a hotărât să plece de tot de-acasă, Mariana știa că îi va fi extrem de greu să își crească fetițele locuind în chirie. Dar nu a dat înapoi: „El asta vrea: să dau de greu. Chit că mănânc pâine cu margarină, nu mă întorc înapoi”.

Ca să facă față cheltuielilor, în afară de munca zilnică de 8 ore „de la motoare”, îngrijește mai mulți bătrâni bolnavi din București. Unul are diabet, iar Mariana îi dă pastilele, îi gătește și-i cântărește mâncarea. Altul e imobilizat la pat, așa că ea îl spală și-i dă să mănânce, iar unei bătrânele îi face cumpărăturile. La unii se duce în fiecare zi, uneori chiar și de două ori pe zi, după serviciu.

„Și azi am fost la amândoi bătrânii. E bine că stau aproape unii de alții”.

Mi-a mărturisit că în unele zile se simte cumplit de obosită: „Așa m-am săturat că zic că nu mai merg și apoi zic <Eee, da cine îți bagă bani în traistă?>”.

Ca să înceapă o viață nouă avea nevoie de bani. Știa că viața în adăpost nu se poate lungi la nesfârșit și își dorea ca din luna următoare să pună deoparte bani pentru chirie: „Chiria ar fi 100 – 150 de euro. Eu cu cine vreau să mă mut vreau să fie de lungă durată, eventual cu contract. Nu să plătesc în avans și dup-aia să mă dea afară”.

Se gândea că din salariul ei, plus banii pe care îi câștigă de la bătrâni, ar putea să plătească o chirie mică, de 100 – 150 de euro.

„D-aia și trag să mai muncesc pe lângă, să am și pentru copii, pentru mâncare, pentru tratamentul meu că încă nu s-a terminat. Fac pentru mână acuma, am rezolvat-o cu coloana”.

În afară de hernie de disc, Mariana are și osteoporoză și epicondilită, care îi dau dureri groaznice la mână: „E foarte periculoasă boala asta. Apare la bătrâni, ca și cum ar fi oasele foarte muncite, foarte obosite. Am oasele ca la 80 de ani. E depus calciu pe tendon și e tendonul deplasat. Am în cameră sertarul plin cu medicamente. S-au speriat toate mamele când au văzut câte medicamente am eu pentru coloană. 3 milioane dădeam pe lună pe antiinflamatoare pentru coloană până să ajung la operație”.

violență domestică
În 2013, de Crăciun, tatăl i-a luat Ramonei toți banii pe care i-a strâns din colindat. Foto: Diana Zaharia

—–

În noiembrie, Ramona a plecat într-o excursie la munte, cu colegii de clasă. Când Mariana a condus-o la autocar, a curpins-o o tristețe teribilă: „Mi-a fost așa greu, parcă aveam un gol în stomac când s-a urcat în autocar. Îmi venea să plâng. Parcă pleca și nu mai venea. Sentimentul ăsta îl aveam. După ce a făcut 20 de metri i-am trimis un mesaj: <Te pup>. Eu aveam lacrimile în barbă. Ea mi-a dat un mesaj <Mami am plecat, e super în autocar, am dat drumul pe KissFM> și eu plângeam cu lacrimi de crocodil”.

Se gândea și la Cristiana, mezina, care nu avea o viață prea bună cu tatăl ei acasă. Într-una din zile se înnoptase de-a binelea când Cristiana și-a sunat mama. Primise sarcina să se ducă până la chioșc ca să ia două beri pentru tatăl ei și îi era frică, voia să audă o voce pe drum. Radu o sunase de la serviciu și-i spusese că vrea să găsească berile când ajunge acasă: „[A zis:] <Aveam 10 lei rămași din alocație și a zis să îi iau două bericioaice și să îmi iau și eu ceva>. Îi era că închide la chioșc. Nu era lumină pe stradă și fetei îi era frică”.

„Să nu se dea bătute, să lase totul în urmă și să plece pentru că acele persoane nu se schimbă. Să se ducă unde le îndrumă sufletul, că se întâmplă nenorocirea și te și omoară la un moment dat. Că oamenii ăștia sunt obsedați de noi că nu mai găsesc o proastă ca noi. Nici gând să mă gândesc că poate o să fie alt bărbat în viața mea. Mi-e frică că o să-și bată joc”

Mariana Moise, 39 de ani, victimă a violenței domestice

—–

Când ne-am întâlnit pe la sfârșit de noiembrie, Mariana mi-a povestit că Ramona nu putea să își facă temele la istorie. Pentru asta ar fi avut nevoie de calculator, iar Radu, deși avea în casă două calculatoare, nu voia să renunțe la niciunul.

„Îi promisese calculator și a zis că să-l ștergem de pe listă că nu merită. Ramona i-a zis atunci să îi dea 3 milioane cât a strâns ea cu colindul anul trecut, de când s-a început cu „Bună dimineața” până la „Sorcovă”. I-a zis că <mami a întreținut toată casa>. El m-a făcut zdreanță, m-a făcut vacă, cum i-a venit la gură”.

Radu i-a spus că abia așteaptă să vadă ce-o să se aleagă de ea când va trebui să se mute de la centru: “<Atunci o să te văd că o să fii la mâna mea>. [Zicea] <O să ai nevoie de bărbat să-ți repare prin casă>. I-am zis <ca șarpele și ca râma mă târâi, dar niciodată n-am să ajung la mâna ta>. Acum s-a înrăit și a zis că nu-mi mai dă nimic. Mă face miloagă că ajung la mâna lui. Dar nu sunt deloc miloagă, mi se cuvin și mie. Zice <întoarce-te acasă și o să le ai>”.

violență domestică
Mariana Moise, în biserica din adăpostul Asociației Diaconia din București. Foto: Diana Zaharia

—–

Pe 25 ianuarie, într-o duminică, m-am întâlnit ultima oară cu Mariana. La sfârșitul lunii februarie se făceau 8 luni de când stătea în adăpost și știa că în curând va trebui să părăsească centrul.

Când am ajuns, Mariana și prietena pe care și-o făcuse la centru, Elena Chiriță, mi-au spus că tocmai făcuseră o lungă plimbare prin cartier ca să își caute o casă în care să stea amândouă în chirie. Nu găsiseră nimic, doar anunțuri de vânzare: „Am mai văzut câteva părăsite, dar niciun anunț, nimic. De o oră și ceva umblăm pe aici”.

Își doreau să locuiască împreună într-o căsuță ca să împartă chiria. Ideală ar fi fost o casă în zona adăpostului pentru ca cei mici să vină în continuare să studieze și să-și facă temele la Centrul de zi al Asociației Diaconia.

„Nu-mi doresc decât să fie liniște, să-mi găsesc căsuța mea și puterea s-o iau de la capăt. De la zero, mai bine zis, fără o lingură, fără farfurie. După 20 de ani de căsnicie să pleci cu ce ai pe tine și să-ți refaci rostul nu e așa ușor”, mi-a spus Mariana.

Era fericită pentru că în curând aveau să îi mărească salariul la fabrică: „Trebuie să dau un examen și-mi va mări și salariul ca să mă specializeze, ca să am salariu ca toate fetele din laborator, că m-a luat ca necalificată. În două luni de zile se face și diploma și salariul. Cred că o să iau 10-11 milioane în mână, 15 brutul. Mai ajut și babele, mai iau și de la ăștia de la unul două milioane, de la unul 3 milioane. Doamne ferește, să mă țin bine să nu mai iau medicamente”.

Avea și alt motiv de bucurie. După luni de zile în care locuise alături de tatăl său, Cristiana, fetița cea mică, alesese să se întoarcă la mama ei și venise înapoi la centru: „Ea a vrut inițial mai demult, dar n-avea curajul. N-avea cum să comenteze la el, era reținută total. În tensiunea aia… Eu i-am zis: <Mami, când te hotărăști tu, ești binevenită>. Și într-o seară i-a spus. Nu i-a picat bine, voia să știe motivul. Ne-am cam ciondănit, că nu voia s-o lase. Fata plângea la telefon: <Mami, vreau la tine>”.

Ea l-a amenințat cu poliția, el i-a răspuns că îi rupe gâtul dacă intră în curte. Până la urmă, a acceptat să o aducă pe fată la adăpost. Acum Mariana le ia pe amândouă odată de la școală și este mai liniștită. Era conștientă că va avea mai multe cheltuieli cu doi copii: „O să-mi fie greu că el nu o să mă ajute cu nimic. La cât salariu ia el, 9 milioane, pensia alimentară la 2 copii e 3 milioane. Dar ia în mână 20 de milioane, 9 are pe cartea de muncă”.

După luni de certuri sfâșietoare, voia puțină liniște: „M-am săturat de atâtea certuri și amenințări. Le-am spus <ce e între mine și tati e între mine și el. Nu trebuie să aveți ură>”.

În afară de nume, de custodia fetelor și de pensie alimentară nu voia să mai ceară nimic la divorț: renunțase la orice formă de partaj deoarece casa în care locuise era pe numele soacrei. Însă știa că o aștepta un divorț greu. Miruna e majoră demult, are 21 de ani acum, și își duce viața pe cont propriu. Pentru celelalte fetițe va trebui să se lupte în instanță: „O să îl declar pe el în instanță că e tată violent. El zice că va fi război, că are casă, are servici, e omul perfect”.

violență domestică
Până la 11 ani, Ramona Moise a fost bătută în mod constant de tatăl său. Foto: Diana Zaharia

—-

Așezată pe o bancă în biserica adăpostului Diaconia, Mariana stătea cu spatele la geamurile înalte prin care intra tot mai puțină lumină pe măsură ce soarele de ianuarie se grăbea să apună devreme. Era aranjată, cu părul prins în coadă, și, slăbuță fiind, îi stătea bine îmbrăcată tinerește în blugi. Alături, Elena Chiriță, prietena ei, era machiată frumos în jurul ochilor, cu un ruj aprins pe buze.

Cu ochii mari albaștri ațintiți în față, Mariana își imagina niște zile frumoase din viitor: „Am zis că vara asta mă înscriu și eu să merg la mare. Ne luăm roșii, brânză de aici, că acolo sunt scumpe”.

Se gândea că nu va fi o cheltuială prea mare: serviciul îi plătea cazarea la mare, iar ei îi mai rămânea de plătit mâncarea. În ultimii ani nici nu se mai dusese la mare. Soțul ținea morțiș să vină și el, dar ea nu și-l mai dorea alături: „Anul trecut n-am fost, acu’ doi ani n-am fost. N-a vrut să mă lase că de ce să nu vină și el”.

„Mă iei și pe mine”, i-a spus Elena.

„Te iau cucoană…”

În acele momente mi le-am imaginat pe amândouă undeva la mare, pe o plajă scăldată de un soare blând, alături de copiii care se alergau veseli și se jucau în nisip. În depărtare, valurile se spărgeau înspumate și zgomotoase de cum ajungeau la mal, copiii râdeau tare, iar plaja plină de oameni răsuna de mii de glasuri voioase. Dar pentru ele era, în sfârșit, liniște.

* Numele persoanelor din articol au fost modificate pentru a proteja identitatea victimelor.


Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și următoarele articole din seria GreatNews dedicată violenței domestice, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

1,2 milioane de motive pentru care Ziua Femeii nu există în România
„Româncele vor să aibă și o carieră, și o familie. Dar în țara noastră e foarte greu”
Eclipsa parțială de Soare din 20 martie. Ce vom putea vedea din România
Tânăr reclamat la poliție pentru că a vrut să ajute un bătrân orb

loading...

3 Comentarii

  1. Am inceput citind cu compasiune articolul si l-am sfarsit plina de indignare!

    O fiinta nu poate fi VICTIMA unui AGRESOR decat daca ii permite acestuia sa fie victima!

  2. Am spus, o spun şi o voi spune întotdeauna. Femeia care ia cea mai mică palmă sau înjurătură de la bărbatul ei şi în secunda doi nu l-a părăsit este o proastă care îşi merită soarta. O femeie adevărată nu stă o clipă lângă un mascul, cu purtări animalice. Indiferent câţi copii are, sau că nu are altă locuinţă trebuie să plece imediat. Doar dacă eşti tot o femelă şi nu ai educaţia necesară, accepţi un mascul lângă tine. Nenorocirea este că majoritatea românilor, stau în perechi doar că trebuie să se fută, nici într-un caz că ar avea ceva în comun. Rare perechile care fac un cuplu şi care realizează ce este aceea o familie, şi că copii rezultaţi din relaţia lor, sunt oglinda lor în viaţă.

  3. Este suficient să intri pe olx şi să cauţi casă cu chirie şi găseşti case unde nu trebuie să plăteşti nici un ban. Am găsit foarte multe şi chiar m-am mutat în una. Familia stă în Germania şi mi-a spus că zece ani nu mă deranjează. Aşa poate face şi doamna în cauză, că locuri de muncă sunt multe. Dar e de preferat să aleagă Ardealul sau Banatul, că sunt foarte multe fabrici şi locuri de muncă se găsesc gârlă. Numai cine nu vrea să muncească nu are un servici în aceste zone.

Raspunde