Un turist și-a bătut joc de salvamontiști. La telefon spunea că vrea să fie salvat, dar refuza să spună unde e

Sursa: Salvamont Brașov

Un turist aflat în Munții Bucegi în a doua zi de Crăciun a fost căutat ore în șir de salvamontiști. Bărbatul spunea la telefon că vrea să fie salvat, însă totodată le reproșa salvamontiștilor că sunt plătiți din bani publici și nu voia să spună unde este.

În data de 26 decembrie, ora 16:27, în urma unui apel primit prin 112, salvamontiștii din județul Brașov au fost informați despre existența unui bărbat epuizat fizic care a plecat de la Vf. Omu, s-a rătăcit și are nevoie de ajutor. Conform datelor GPS primite de la operatorul 112, persoana respectivă se afla undeva între Vârful Scara și Hornul Mare Mălăiești.

Dispecerul din cadrul SPJ Salvamont Brașov a alertat formația Salvamont Bran, iar 9 salvatori montani s-au pregătit pentru a recupera apelantul.

„Din păcate în momentul în care a fost apelat de coordonatorul Salvamont Bran, victima a devenit recalcitrantă și a refuzat colaborarea cu echipa de intervenție. Salvatorii montani au încercat de mai multe ori să îl contacteze în mod direct și prin dispeceratul 112, dar apelantul nu răspundea la telefon sau răspundea, acuza salvatorii că sunt plătiți din bani publici după care le închidea telefonul! Salvatorii montani au sunat și la stația meteo de la Vf. Omu, iar personalul angajat le-a comunicat că în jurul orei 15:00 a intrat un om pe hol, care a început să țipe, dar care ulterior a părăsit stația meteo și a plecat.

Sursa: Salvamont Brașov
Sursa: Salvamont Brașov

Deoarece salvatorii montani abordează orice situație cu maximă seriozitate, s-a decis ca formația Salvamont Bran să plece spre locul indicat de coordonatele GPS, iar la Brașov s-a mobilizat încă o echipă de sprijin formată din șase salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov pentru sprijinirea colegilor de la Bran în cazul în care situația o cerea.

În timpul acțiunii de căutare, victima a fost apelată de mai multe ori, dar a avut același comportament ostil și nu a dorit să ofere informații despre locația în care se află susținând în continuare că doar dorește să fie salvat”, au transmis reprezentanții Salvamont Brașov.

În jurul orei 20:30, salvatorii montani din cadrul Salvamont Bran au identificat pe traseul turistic urme de încălțăminte, dar din păcate nu au reușit să identifice nicio persoană.

În jurul orei 21:38 apelantul a răspuns la telefon și i-a informat pe salvamontiști că este bine și că nu mai are nevoie de ajutor.

„Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că Sistemul Național Unic pentru Situaţii de Urgenţă este destinat unor urgenţe reale și vă rugăm ca în momentul în care apelați numărul unic de urgență 112 să oferiți informații cât mai exacte și să colaborați cu echipele de salvare!”, transmite Salvamont Brașov.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.