Un pompier le oferă găzduire vecinilor pe care i-a salvat din flăcări

FOTO: ISU Neamț
FOTO: ISU Neamț

Plutonierul adjutant şef Ciprian Manoliu, pompier și paramedic în cadrul ISU „Petrodava” Neamț, și-a salvat vecinii dintr-un incendiu care le-a distrus casa. După acest eveniment nefericit, s-a oferit să le ofere găzduire în casa sa.

„Forţele şi mijloacele de intervenţie alocate la locul evenimentului au acţionat pentru lichidarea incendiului, care a produs importante pagube materiale şi care ar fi putut provoca şi pierderi de vieţi omeneşti.

De dimineaţă, Ciprian şi alţi vecini inimoşi au început să lucreze pentru îndepărtarea urmelor dezastrului provocat de incendiu.

Mai mult de atât, fără să stea pe gânduri, colegul nostru a primit în casa sa membrii familiei afectate. Astfel de colegi fac cinste armei pe care o slujesc şi, încă o dată, ni se confirmă că pompierii şi-au ales meseria cu sufletul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Petrodava” Neamţ, locotenentul Irina Popa, pentru agerpres.ro.

Proprietara casei arse este o femeie de 33 de ani, însărcinată în luna a opta și a suferit un atac de panică și ușoare intoxicații cu fum.

În urma incendiului au ars acoperişul şi mansarda unei case pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi, bunurile materiale aflate în camerele de la mansardă şi într-o cameră de la parter, documente, un autoturism parcat într-un garaj de lângă casă şi acoperişul unei case învecinate, pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi. Incendiul ar fi provenit de la un scurt circuit produs de autoturism.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.