Turiștii de pe litoral ar putea fi testați la intrarea în stațiuni

Vacanțe în România FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
Vacanțe în România FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Prefectul județul Constanța, George Niculescu, a declarat că, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții patronatelor din turism, una dintre măsurile luate în calcule pentru prevenirea răspândirea coronavirusului pe litoralul românesc ar fi testarea tuturor turiștilor care ajung în stațiuni, potrivit info-sud-est.ro.

„În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri, pe care le voi înainta mai departe ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătății.

Vorbim de o posibilă testare a turiștilor când intră într-o stațiune turistică. Să vedem sub ce formă se poate face lucrul acesta. Vorbim de teste rapide.

Se presupune că dacă un turist a intrat într-o stațiune și nu este purtător de Covid-19, practic dacă acest test s-ar extinde pentru toate persoanele care intră în stațiune, riscul de cotractare a virusului este foarte restrâns”, a declarat prefectul Constanței.

Prefectul a mai spus că propunerile urmează să fie transmise ministerelor de resort și că agenții economici din turism și-au arătat disponibilitatea de a contribui la achiziționarea testelor necesare.

Săptămâna trecută, hotelierii de pe litoral au transmis că se pregătesc pentru deschiderea sezonului, indiferent dacă acest lucru va fi pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu.

„Hotelierii de pe litoral pregătesc deschiderea sezonului indiferent dacă acest lucru va avea loc pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu, și au luat deja în considerare implementarea unui set de măsuri pentru a proteja sănătatea turiștilor, dar și a angajaților”, arată Organizația Patronală Mamaia Constanța, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții hotelurilor spun că vor pregăti o serie de măsuri pentru ca turiștii să rămână în siguranță.

Printre altele, turiștii vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, pentru a se evita aglomerațiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, șezlongurile vor fi depărtate și igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă.

Camerele vor fi igienizate la schimbul de turiști, cameristele vor purta măști și mănuși, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepție, unde se vor trasa linii de demarcare, mai anunță Organizația Patronală Mamaia Constanța.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.