Povestea lui Andrei, „copilul” care și-a căutat răspunsuri la tatăl său, pe Muntele Athos

FOTO: Holy Father
FOTO: Holy Father

Andrei Dăscălescu și Paula, iubita lui, au devenit părinți. Andrei e unul dintre cei mai prolifici tineri regizori de documentare, iar Paula este actriță. Holy Father este un documentar în care Andrei încearcă să surprindă o întreagă generație de copii care au crescut în familii cu părinți divorțați cu scandal sau plecați în străinătate.

Atât Andrei, cât și Paula, provin din familii cu părinți divorțați. Trauma divorțului i-a urmărit pe amândoi, iar când află că vor deveni părinți, pe lângă bucurie se instalează și frica faptului că ar putea repeta greșelile părinților.

Andrei își caută răspunsurile la tatăl său, care, la câțiva ani după divorțul de mama sa, s-a călugărit și acum locuiește pe Muntele Athos.

„Sigur că povestea mai romanțată poate fi că e tatăl pierdut de ani de zile și acum merg să-l caut. Nu e așa. Noi am mai vorbit la telefon. A mai fost și în țară să-și rezolve niște probleme, în special de natură medicală. Ne vedeam zece minute, jumătate de oră, mai stăteam de vorbă. Asta se întâmpla o dată pe an sau la doi ani.

Cam asta a fost frecvența cu care ne-am văzut. Dar niciodată nu-mi amintesc să fi petrecut atât de mult timp cât am stat în cele două vizite la Muntele Athos. Fiecare dintre vizite a durat două săptămâni”, a declarat Andrei Dăscălescu, pentru Hotnews.ro. Documentarul poate fi urmărit pe HBO Go.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.