O cometă ce nu a mai trecut de 50.000 de ani pe lângă Pământ, fotografiată din România

cometa
Foto: Ștefan Pop-Coț (Facebook)

Ștefan Pop-Coț, un fotograf român din Cluj-Napoca, a surprins în imagini cometa C/2022 E3 ZTF, care s-a aproapiat în această perioadă de Pământ, pentru prima dată în ultimii 50.000 de ani.

Ștefan Pop-Coț a realizat un timelapse cu cometa, surprinzând mișcarea corpului ceresc timp de 45 de minute.

Imaginile au fost realizate din Curmături, județul Alba.

„Cometa nu este vizibilă cu ochiul liber. Este așa, la limită cumva. Parcă se vede ceva acolo dar nu e sigur”, a explicat fotograful pe pagina sa de Facebook.

Cometa continuă să se apropie de planeta noastră și va fi cel mai aproape de Pământ la data de 1 februarie (la circa 42 de milioane de kilometri distanță).

În funcție de condițiile meteo, ea va putea fi văzută cu telescopul, cu binoclul sau chiar și cu ochiul liber.

Cometa a fost descoperită recent, pe 2 martie 2022. În momentul descoperirii, se afla la 643 de milioane de kilometri distanță de Soare. Astronomii au calculat apoi că ea a trecut ultima dată prin Sistemul Solar Interior (regiune din Sistemul Solar unde se află plantele telurice, inclusiv Pământul) în urmă cu circa 50.000 de ani.

Mai multe informații despre cometă găsiți pe site-ul astro-info.ro.

Iată și alte imagini cu cometa C/2022 E3 ZTF, surprinse din alte locuri din lume:

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.