În această noapte are loc cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului

meteori
Sursa: Kenneth Brandon / NASA / Captură YouTube

În noaptea de 12 spre 13 august se pot vedea cei mai mulți meteori din curentul Perseide, care își face apariția în fiecare lună august, anunță Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Perseidele sunt denumite după constelația din care par că vin – Perseus.

„Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 milimetru diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”, se arată pe site-ul Observatorului.

Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august, dar meteorii mai pot fi observați și în noaptea următoare.

Cea mai buna perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața.

„Anul acesta Luna se va afla în faza de Lună Plină, va fi strălucitoare și se va vedea toată noaptea. Va rămâne pe cer toată noaptea și va dăuna foarte mult observațiilor. Chiar și din locurile cu cer bun, din cauza Lunii se vor vedea foarte puține Perseide.

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Pentru a vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că nopțile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori”, mai informează astronomii de la Observator.

Vă recomandăm și:

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.