Luna este singurul satelit natural al planetei noastre. Din acest articol veți afla mai multe lucruri interesante despre Lună, inclusiv care este distanța de la Pământ la Lună.
Luna are un diametru egal cu un sfert din diametrul Pământului (circa 3.475 de kilometri) și este al cincilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar, după Ganymede (satelit al lui Jupiter), Titan (satelit al lui Saturn), Callisto (satelit al lui Jupiter) și Io (satelit al lui Jupiter).
Care este distanța de la Pământ la Lună în kilometri
Distanța dintre Pământ și Lună este de circa 384.400 de kilometri, adică de aproximativ 30 de ori diametrul Pământului (acesta este de 12.742 de kilometri).
Trebuie menționat însă că distanța dintre Pământ și Lună nu este permanent aceeași. Pe orbita sa în jurul Pământului, Luna se află mai aproape ori mai departe de Terra.
Pentru a înțelege cum variază distanța dintre Terra și satelitul său natural trebuie să explicăm mai întâi alți doi termeni științifici: „perigeu” și „apogeu”.
Ce sunt perigeul și apogeul
Perigeul este punctul în care un corp ceresc sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ.
Apogeul, în schimb, este punctul cel mai îndepărtat de Pământ la care se află un astru sau un satelit artificial pe orbita sa în jurul Terrei.
Revenind la distanța dintre Pământ și satelitul său artificial, atunci când se află la perigeu, distanța dintre Pământ și Lună este de aproximativ 362.000 de kilometri. Iar atunci când se află la apogeu, distanța dintre cele două corpuri cerești este de 405.400 de kilometri.
Dacă vreți să comparați distanța de la Pământ la Soare cu distanța dintre Terra la Lună, atunci trebuie să știți că distanța dintre Pământ și Soare este de aproximativ 150 de milioane de kilometri.
Rezultă că distanța de la Pământ la Lună este de 390 de ori mai mică decât distanța de la Pământ la Soare.
Când s-a format Luna
Luna se rotește în jurul Pământului cu o viteză orbitală medie de aproximativ 1.022 km/s (kilometri pe secundă) și face o orbită completă în jurul Pământului în aproximativ 27,3 zile. Ea nu are atmosferă, apă sau câmp magnetic.
Gravitația la suprafața Lunii este de 6 ori mai mică decât cea de pe Pământ. Însă forța gravitațională a Lunii asupra Pământului este suficient de mare pentru a da naștere mareelor. Mareele reprezintă ridicarea și coborârea nivelului mărilor și oceanelor (sunt cauzate de forța gravitațională a Lunii și, în mai mică măsură, de forța gravitațională a Soarelui).
Se crede că Luna s-a format în urmă cu 4,51 miliarde de ani, la scurt timp după formarea Pământului. Cercetătorii sunt de părere că Luna s-a format din rămășițele rezultate în urma unui impact major între Pământ și un corp ceresc de dimensiunea planetei Marte. Acest corp ceresc ipotetic a fost numit Theia.
Deoarece dimensiunea aparentă a Lunii este aproximativ aceeași precum cea a Soarelui, satelitul natural al Pământului poate acoperi Soarele aproape complet în timpul eclipselor totale de Soare.
Revenind la distanța dintre Pământ și Lună, ea poate fi exprimată și în ani lumină (de fapt, în secunde lumină deoarece distanța este foarte mică). Știm că viteza luminii în vid este de aproximativ 300.000 de km/s (kilometri pe secundă).
Care este distanța de la Pământ la Lună în ani lumină
Așadar, rezultă că distanța dintre Terra și Lună este de 1,28 secunde lumină (am obținut acest rezultat împărțind distanța dintre Pământ și Lună, de 384.400 de km, la viteza luminii).
Cu alte cuvinte, luminii îi trebuie numai 1,28 de secunde pentru a parcuge distanța dintre Pământ și satelitul său natural. Pentru comparație, distanța de la Pământ la Soare în ani lumină este de 8,3 minute.
Cine a fost primul om pe Lună
Primul obiect artificial care a ajuns pe Lună a fost sonda Luna 2 a Uniunii Sovietice, în anul 1959. Aceasta nu avea echipaj uman. Ulterior pe Lună a ajuns și Luna 9, tot a URSS, și tot fără echipaj uman, în anul 1966.
Primul om care a pășit pe Lună a fost astronautul american Neil Armstrong, în anul 1969, în timpul misiunii Apollo 11. Până în prezent doar misiunile Apollo ale SUA au ajuns pe Lună. În total, între anii 1969 și 1972, 12 oameni au ajuns pe satelitul artificial al Pământului.
Vă recomandăm și:
Distanța de la Pământ la Soare în kilometri și în ani lumină
Ordinea planetelor de la Soare
Care este cel mai mare continent
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: