Care este cel mai mare continent de pe Glob. Ocupă 30% din tot uscatul

care este cel mai mare continent de pe glob
Foto: InvictaHOG / Wikipedia

Dacă vă întrebați care este cel mai mare continent, din acest articol veți afla răspunsul, precum și multe alte informații interesante.

Care este cel mai mare continent din lume

Continentul cu cea mai mare suprafață este Asia. El este urmat, în această ordine, de Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Europa și Australia.

Asia are o suprafață de 44,57 de milioane de kilometri pătrați și reprezintă 29,5% din suprafața totală de uscat de pe Glob.

Urmează, la o distanță considerabilă, Africa. Acest continent are 30,37 milioane de kilometri pătrați, ce reprezintă 20,4% din uscatul de pe Pământ.

America de Nord, al treilea cel mai mare continent, are 24,7 milioane de kilometri pătrați, adică 9,5% din suprafața totală de uscat de pe Terra.

Continentul vecin, America de Sud, are o suprafață de 17,84 milioane de kilometri pătrați și reprezintă 12% din suprafața totală de uscat de pe mapamond.

Care este cel mai mic continent de pe Glob

Antarctica, deși este rece și aproape nelocuită, este mai mare decât Europa. Ea are 14 milioane de kilometri pătrați și reprezintă 9,2% din suprafața uscată a planetei.

Europa, Bătrânul Continent, are 10,18 milioane de kilometri pătrați, și reprezintă 6,8% din suprafața de uscat a Terrei.

Cel mai mic continent este Australia: are 8,6 milioane de kilometri pătrați și reprezintă doar 5,9% din suprafața de uscat de pe Pământ.

Care este cel mai mare continent de pe Glob și câți oameni trăiesc aici

Asia, care este cel mai mare continent de pe Glob, este totodată și cel mai populat continent. Aproximativ 4,5 miliarde de oameni trăiesc aici, adică în jur de 60% din populația existentă pe planetă.

În ceea ce privește granițele acestui continent, Asia este delimitată la est de Oceanul Pacific, la sud de Oceanul Indian, iar la nord de Oceanul Arctic. Granița dintre Asia și Europa este un construct cultural, deoarece nu există nicio separare clară geografică între ele, potrivit Wikipedia.org.

Cea mai acceptată linie de demarcație ce separa Asia de Europa și de Africa este alcătuită din Canalul de Suez – strâmtorile Bosfor și Dardanele – Marea Neagră – sudul Munților Caucaz – Marea Caspică – Munții Ural – Râul Ural.

Câte țări sunt în Asia

Continentul asiatic este împărțit în 49 de țări, iar 5 dintre ele – Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Kazakhstan și Turcia – sunt țări transcontinentale, care au o parte din teritoriu în Europa.

În ceea ce privește geografia și clima acestui continent, ele variază extrem de mult, de la zona arctică și subarctică din Siberia, la regiunile tropicale din sudul Indiei și din Asia de Sud-Est. De asemenea, aici se regăsesc și două deșerturi uriașe: Deșertul Gobi din Mongolia și Deșertul Arab, care se întinde din Yemen până la Golful Persic și din Oman până în Iordania și Irak, ocupând cea mai mare parte a Peninsulei Arabice și implicit a Arabiei Saudite.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Asia a fost de 54 de grade Celsius, pe 21 iunie 1942, în localitatea Tirat Zvi din Israel. Aceeași temperatură a fost înregistrată și pe 29 iunie 2017 la Ahvaz, în Iran.

Cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată în Asia a fost -67,8 grade Celsius, la Verkhoyansk și Oymyakon, două localități din Iacuția, o republică componentă a Federației Ruse situată în Siberia Orientală. În Verkhoyansk temperatura a fost înregistrată pe 7 februarie 1892, iar în Oymyakon la 6 februarie 1933.

Foto: InvictaHOG / Wikipedia

Dacă acest articol despre care este cel mai mare continent de pe Glob vi s-a părut util, s-ar putea să vă intereseze și:

Câte județe are România

Cel mai lung fluviu din Europa

Cel mai mare aeroport din Europa

Cel mai mare aeroport din lume

Cel mai mare oraș din lume

Cea mai înaltă clădire din lume

Cea mai mare țară din lume

Câte țări sunt în Europa

Câte țări sunt în lume

Câte continente sunt pe Glob

Țări membre UE