Cum a devenit Bacăul orașul cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul din Europa

Foto: ZidArt

În doar două luni, zece lucrări de artă murală au fost realizate cu vopsea purificatoare de aer, în cadrul proiectului ZidArt, finanțat și organizat de mai multe companii și ONG-uri din România.

Cele zece picturi, care au o suprafață totală de 700 de metri pătrați, dau un pic mai multă culoare Bacăului, care (n.r. – dacă l-ați citit pe George Bacovia) poate fi un loc destul de deprimant. Mai mult, picturile care acoperă pereții unor imobile mai mult sau mai puțin frumoase din marele municipiu din Moldova purifică aerul la fel de mult ca o pădure de 700 de metri pătrați.

Imaginile au și un mesaj social, fiind centrate pe solidaritate și protejarea grupurilor vulnerabile din România: persoanele cu dizabilități, adolescentele însărcinate și minoritățile etnice.

Sunt tratate și teme ecologice, dar și culturale. Printre artiștii care au participat la proiectul ZidArt din Bacău sunt Obie Platon, Cristian Scutaru, Kaps Crew, Monk Ink, Andreea Toma, Comete, Moraru Catalin, Florin Radu şi Ronin.

Vopseaua reduce costurile și consumul de energie ale aparatelor de aer condiționat și reduce emisiile de CO2, care cauzează schimbările climatice.