Dacă îți place mâncarea italienească, atunci trebuie să știi câte calorii are o pizza quattro stagioni, deoarece aceasta este o pizza clasică.
Cum se prepară pizza quattro stagioni
Înainte de afla câte calorii are o pizza quattro stagioni să vedem cum se prepară o astfel de pizza și de unde îi vine numele.
Numele „quattro stagioni” înseamnă „4 anotimpuri”. Deși la noi s-a răspândit foarte mult pizza quattro stagioni ce are ingredientele amestecate, în mod tradițional fiecare sfert de pizza avea un alt ingredient de bază, câte unul pentru fiecare dintre cele 4 anotimpuri, potrivit Wikipedia.org.
Tradițional, anghinarele reprezentau primăvara, roșiile sau busuiocul – vara, ciupercile reprezentau toamna, iar șunca, prosciutto sau măslinele – iarna. Însă acum cele 4 secțiuni sunt umplute cu diverse alte ingrediente.
Pizza quattro stagioni în România
În România, cel mai întâlnit tip de pizza quattro stagioni este cel cu șuncă, salam, ciuperci și măsline. Uneori, se folosește și ton sau ardei. Bineînțeles, fiind vorba de pizza, toate variantele conțin și brânză și suc de roșii.
Acum că am aflat cum se prepară, să vedem și câte calorii are o pizza quattro stagioni.
Calorii pizza quattro stagioni de la Trenta
O pizza quattro stagioni medie, pe blat normal, de la Trenta Pizza, conține 1.373 de calorii. O pizza medie este de regulă cea cu diametrul de 30 de cm și poate sătura două persoane.
Această pizza conține următoarele ingredinete: mozzarella, sos de roșii, șuncă de porc, salam chorizo, măsline negre și ciuperci. O felie de pizza medie cu blat normal are 172 de calorii, iar la suta de grame conținutul caloric este de 247 de calorii.
Câte calorii are o pizza quattro stagioni medie
Dacă vreți să reduceți numărum calorii atunci puteți încerca o pizza medie cu blat subțire. O astfel de pizza de la același lanț conține 1.090 de calorii, adică 136 de calorii pe felie sau 248 de calorii la suta de grame.
În ceea ce privește o pizza medie cu blat integral, aceasta conține 1.030 de calorii, adică 129 de calorii pentru o felie sau 244 de calorii la 100 de grame.
Câte calorii are o pizza quattro stagioni mică
În mod similar, o pizza mică cu blat normal de la Trenta, care are de obicei cam 24 de cm diametru, conține 814 calorii. O felie are 136 de calorii, iar 100 de grame conțin 257 de calorii.
O pizza mică cu blat integral are și mai puține calorii: 755 mai exact. O singură felie are 126 de calorii, iar 100 de grame au 252 de calorii.
Câte calorii are o pizza quattro stagioni mare
Cât despre o pizza mare de la Trenta, pe blat normal, care are un diametru de 40 de cm, aceasta conține 2.302 calorii. Conținutul caloric pe felie este de 288 de calorii, iar la 100 de grame de 248 de calorii.
Calorii pizza quattro stagioni de la Domino’s Pizza
Să vedem acum și câte calorii are o pizza quattro stagioni de la Domino’s Pizza. În afară de aluatul pentru blat, aceasta conține următoarele ingrediente: sos de pizza din roșii, șuncă de Praga, salam chorizo, ciuperci și ardei gras.
Câte calorii are o pizza quattro stagioni Domino’s Pizza
100 de grame de pizza de acest fel conțin 259 de calorii, se arată pe site-ul lanțului. Folosind această valoare putem calcula câte calorii conțin diverse tipuri de pizza quattro stagioni de la Domino’s Pizza:
- o pizza mică pe blat normal are 417 grame și conține 1.080 de calorii
- o pizza mică pe blat italian are 345 de grame și conține 894 de calorii
- o pizza medie pe blat normal are 570 de grame și conține 1.476 de calorii
- o pizza medie pe blat italian are 482 de grame și conține 1.248 de calorii
- o pizza medie pe blat subțire crocant are 386 de grame și conține 1.000 de calorii
- o pizza mare pe blat normal are 756 de grame și conține 1.958 de calorii
- o pizza mare pe blat italian are 652 de grame și conține 1.689 de calorii
Foto: cindy_ale870 / pixabay.com
Dacă acest articol despre câte calorii are o pizza quattro stagioni vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Câte calorii are o chiflă cu susan, albă, cu semințe, integrală
Câte calorii are un Big Mac. Lista completă a ingredientelor
Câte calorii are ciorba de legume. 5 exemple explicate
Câte calorii are o pizza Diavola de la Trenta, Domino’s, Edenia
Câte calorii are ovăzul cu lapte, fiert, tărâțe. Exemple pentru făină
Fulgi de ovăz calorii. Câtă energie găsești într-un bol cu cereale
Câte calorii are un covridog. Mare, mediu sau mic
Câte calorii are un bol de cereale cu lapte 1,5 sau 3,5% grăsime
Câte calorii are un măr roșu. Comparație cu unul verde
Câte calorii are un măr verde mare, mediu sau mic. 100 de grame
Câte calorii are un măr în funcție de cât de mare e. 4 exemple
Câte calorii trebuie să mănânci pe zi ca să slăbești sau să te menții
Câte calorii are lubenița. O felie sau 100 de grame
Câte calorii are carnea de porc: mușchi, cotlet, pulpă, ciolan, șorici
Câte calorii are o caisă crudă, conservată sau confiată
Câte calorii are un pateu cu brânză sărată sau dulce. 5 exemple
Câte calorii are o felie de pepene roșu în funcție de cât de mare e
Câte calorii are o amandină. Ghid cu 9 exemple clare
Câte calorii are o lipie integrală. 4 sortimente analizate
Câte calorii are o savarină. Comparație cu ciocolata
Câte calorii are o felie de pâine neagră cu semințe. 10 sortimente
Câte calorii are o porție de paste carbonara. 9 exemple
Câte calorii are popcornul de la cinema sau pentru microunde
Câte calorii are un sandwich cu șuncă și cașcaval. 6 exemple
Câte calorii are un sandwich cu salam și cașcaval. 4 exemple
Câte calorii are pepenele galben. O felie sau 100 de grame
Câte calorii are o salată de legume cu sau fără dressing, ulei, oțet
Câte calorii are un sandwich cu salam și cașcaval. 4 exemple
Câte calorii are laptele de vacă gras, degresat, semidegresat
Câte calorii are un burger de vită făcut în casă sau de la fast food
Câte calorii are o merdenea de 100 de grame. Dar o brânzoiacă
Câte calorii are un croissant cu unt. Mic, mare sau de la Starbucks
Câte calorii are un ou prăjit în ulei. Mare, mic, mediu
Câte calorii are o shaorma mică de pui sau de vită. Ghid de calcul
Câte calorii are o pizza cu șuncă, ton, pui etc. 12 sortimente
Câte calorii are un covrig cu semințe de mac, susan, floarea-soarelui
Ketchup calorii 100 grame: dulce sau iute. Tomi, Heinz, Hellmann’s
Câte calorii are un măr verde mare, mediu sau mic. 100 de grame
Câte calorii are o omeltă din 3 ouă
Câte calorii are o ciorbă de pui
Câte calorii are pateul de porc, pui, rață, curcan, gâscă sau vegan
Câte calorii are șunca afumată. Ceafă, pulpă, piept, costiță de porc
Câte calorii au murăturile. Castraveți, gogoșari, gogonele, varză
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: