AcasăEconomicBugetarii vor avea 3 zile libere în plus față de angajații de...

Bugetarii vor avea 3 zile libere în plus față de angajații de la privat în 2023

-

Angajații de la stat vor avea 3 zile libere în plus în 2023 față de angajații de la privat, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

În vreme ce angajații de la privat vor avea, conform Codului Muncii, 15 zile libere de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, bugetarii vor avea 18.

Astfel, hotărârea de Guvern prevede acordarea a următoarelor 3 zile libere pentru personalul instituțiilor și autorităților publice: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023.

Aceste zile au fost introduse pentru a se putea face „punte” cu celelalte zile libere. De pildă, 24 ianuarie, zi liberă conform Codului Muncii, pică marți, așa că Guvernul vrea să le dea bugetarilor liber și în data de luni, 23 ianuarie.

Hotărârea mai prevede că pentru recuperarea celor 3 zile libere instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023.

Nu vor beneficia de zile libere cei care lucrează în domenii unde activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Nu vor beneficia de zile libere nici magistraţii şi celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023.

Conform Codului Muncii, cele 15 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

  • 1 și 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
  • prima și a doua zi de Paști;
  • 1 mai;
  • 1 iunie;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
  • 1 decembrie;
  • prima și a doua zi de Crăciun.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...

Noul primar al Capitalei câștigă detașat. S-a înregistrat și o mare...

0
După numărarea voturilor din peste 99% din secțiile de votare din București, Ciprian Ciucu este pe primul loc, cu peste 36% din voturi, la...