Atentatul de la Nisa. O familie de români este dată dispărută

camion
Camionul care a intrat în mulțime. Foto: Twitter

Actualizare ora 18:00Băiatul de 7 ani a fost găsit la spitalul de pediatrie din Nisa. El a fost operat la cap și la picior și este acum înafara oricărui pericol. Bunica băiatului a venit din România că să îl identifice. Potrivit unor surse, se pare că medicul chirurg care l-a operat pe băiețel este român și nu a știut  identitatea celui mic în momentul în acre a intrat în sala de operație, potrivit ȘtirileTVR.ro.

Ministerul de Externe anunță că trei persoane de cetăţenie română – soţ, soţie şi un copil – care se aflau în zona Nisa la momentul producerii atacului sunt date dispărute.

Se mai precizează că dispariţia acestora a fost semnalată de familii. Potrivit informaţiilor furnizate de partea franceză, printre minorii răniţi a căror identitate nu a fost deocamdată stabilită se află şi un copil despre care autorităţile române cred că ar putea fi român.

Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Marsilia s-a deplasat de urgenţă la spitalul pedriatic din Nisa unde este internat copilul pentru a vedea dacă îi pot confirmă identitate.

Autorităţile române, prin Ambasada României la Paris şi a Consulatului General al României la Marsilia, depun eforturi pentru identificarea românilor disparuti, informează MAE, care precizează că în cadrul demersurilor de căutare, se menţine legătură cu Interpolul.

MAE mai transmite că pe listele oficiale de persoane decedate sau rănite nu figurează până la acest moment persoane de cetăţenie română în afară celor două persoane rănite anunţate anterior. Operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze continuă.

Ambasada României la Paris menţine legătură permanentă cu Celulă de Criză instituită la nivel interministerial la Paris, inclusiv cu Celulă de Criză activată la nivelul Departamentului Alpes Maritimes, condusă de ministrul de interne francez.

Pe același subiect: