Ficatul este un organ de culoare roșu-maro, ce are patru lobi de mărimi și forme diferite. Un ficat uman cântărește, de regulă, în jur de 1,5 kilograme, și are o lățime de aproximativ 15 centimetri. Ficatul este organul uman care cântărește cel mai mult, iar dacă v-ați întrebat de-a lungul timpului ce rol are ficatul, acest articol vă va ajuta.
Diferitele funcții ale ficatului sunt îndeplinite de celulele sale, numite hepatocite. Se estimează că ficatul are nu mai puțin de 500 de funcții diferite, îndeplinite de regulă în combinație cu alte sisteme și organe.
La ora actuală, niciun organ sau dispozitiv artificial nu este capabil să reproducă toate funcțiile ficatului. Doar unele dintre ele pot fi realizate cu ajutorul dializei.
Înainte de a afla ce rol are ficatul, iată unde anume este el localizat: în cazul oamenilor, el se află în partea superioară a abdomenului, în dreapta, sub diafragmă (mușchiul care separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală).
Ce rol are ficatul – Iată câteva dintre cele mai importante funcții ale ficatului
1. Ficatul sintetizează diferite proteine și substanțe biochimice necesare pentru digestie și pentru creștere.
Țesutul foarte specializat al ficatului, alcătuit în principal din hepatocite (aceste celule alcătuiesc aproximativ 55-65% din masa ficatului) reglează foarte multe reacții biochimice, inclusiv sinteza și descompunerea unor molecule mici sau complexe, dintre care multe sunt necesare pentru funcțiile vitale ale organismului. Hepatocitele sunt implicate în:
– sinteza proteinelor
– stocarea proteinelor
– transformarea carbohidraților
Ficatul, esențial în sinteza proteinelor
Ficatul sintetizează și depozitează în jur de 100 de grame de glicogen prin glicogenogeneză (procesul metabolic de biosinteză al glicogenului, care se realizează prin legarea moleculelor de glucoză). Atunci când este nevoie, ficatul eliberează glucoză în sânge realizând glicogenoliza, adică descompunerea glicogenului în glucoză. Tot ficatul este responsabil și de gluconeogeneză, care constă în sinteza glucozei din anumiți aminoacizi, acid lactic sau glicerol. Celulele ficatului produc glicerol prin descompunerea grăsimii, pe care ficatul o folosește în procesul de gluconeogeneză.
Potrivit Wikipedia.org, ficatul este responsabil atât de sinteza, cât și de descompunerea proteinelor, precum și de sinteza multor aminoacizi. Ficatul joacă un rol important și în producerea de celule roșii din sânge, precum și a unor proteine de coagulare a sângelui (în primul trimestru al sarcinii, ficatul este principalul loc unde se produc celulele roșii din sânge; această funcție este preluată ulterior de măduvă).
Ficatul joacă diverse roluri în metabolismul lipidelor: realizează sinteza colesterolului, producția de trigliceride, iar o bună parte din lipoproteinele din corp sunt sintetizate în ficat.
Ce rol are ficatul – producția de bilă
2. De asemenea, ficatul joacă un rol cheie în digestie, deoarece produce bila, un lichid gălbui necesar pentru descompunerea grăsimilor și care ajută la absorbția vitaminei K din mâncare. O parte din bilă se scurge direct în duoden, în vreme ce alta e depozitată în vezica biliară, un mic sac ce se află chiar sub ficat. După ce e stocată aici, bila produsă de ficat este mutată în intestine pentru a finaliza digestia.
3. Ficatul este responsabil de descompunerea insulinei și a altor hormoni. În plus, ficatul este responsabil de descompunerea și eliminarea multor „deșeuri” (produse secundare rezultate în urma diverselor procese din organism). Ficatul joacă un rol esențial în descompunerea sau modificarea unor substanțe toxice, precum și a celor mai multe medicamente pe care le consumăm.
Ficatul, un rezervor de sânge
4. Deoarece ficatul este un organ expandabil, în vasele sale de sânge pot fi stocate cantități mari de sânge. Volumul său normal este de 450 de mililitri, adică aproape 10% din cantitatea totală de sânge din organism. Când presiunea mare din atriumul drept al inimii cauzează presiune în spatele ficatului, ficatul se extinde, iar ocazional în ficat este stocat între 0,5 și 1 litru de sânge în plus. Acest lucru se întâmplă în special în caz de atac de cord cu congestie periferică. Astfel, ficatul poate să acționeze ca un rezervor de sânge în momentul în care există un exces de sânge, fiind capabil totodată să furnizeze sânge în plus în cazul unui volum diminuat de sânge, potrivit Wikipedia.org.
5. Ficatul este implicat și în producția de limfă. De altfel, aproximativ jumătate din toată limfa produsă în corp în condiții de repaus este produsă în ficat.
Ce rol are ficatul – stochează vitamine
6. Ficatul stochează o mulțime de substanțe, ca de exemplu glucoză (sub forma glicogenului), vitamina A („provizii” pentru 1-2 ani), vitamina D („provizii” pentru 1-4 luni), vitamina B12 („provizii” pentru 3-5 ani), vitamina K și fier.
7. Ficatul produce enzima numită catalază, care este o enzimă ce catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen (o substanță foarte toxică deoarece este un puternic agent de oxidare) în apă și oxigen.
Sursa: Tvanbr / Ties van Brussel / tiesworks.nl / Wikipedia.org / Public Domain
V-ar putea interesa și:
Locuri de vizitat primăvara în România
Vroiam sau voiam – cum e corect?
Ce este o ordonanță de urgență
Ce sunt celulele stem și la ce ajută
Ordinea planetelor de la Soare
Care este cea mai mare planetă
Vise sau visuri – cum e corect?
Angajarea răspunderii Guvernului
Cel mai lung fluviu din Europa
Cea mai apropiată planetă de Soare
Cel mai mare aeroport din Europa
Cel mai mare aeroport din lume
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: