Traian Băsescu rupe tăcerea: „Voi reveni în viaţa publică. Nu mai tac”

traian băsescu
Traian Băsescu. Foto: Pagina de Facebook Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, aseară, la TVR, că va reveni în viaţa publică, după ce timp de două luni a tăcut, pentru că spaţiul public nu îl lasă în pace şi a început o campanie împotriva mandatului său. El a adăugat că nu mai are aspiraţii să devină preşedinte sau premier, dar a decis să nu mai tacă.

”Aproape două luni am tăcut, dar spaţiul public nu mă lasă în pace”, a arătat Băsescu la TVR.

El a precizat că a început o ”campanie furibundă de desfiinţare a mandatului său, şi se vede nevoit să îl apere”.

”Voi reveni în viaţa publică. Nu mai am aspiraţii să devin preşedinte, primar, premier, dar nu voi tăcea”, a transmis fostul şef al statului, potrivit mediafax.ro.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit în interviul televizat și despre Elena Udrea. El a spus despre aceasta că nu minte şi că nu a auzit în timpul mandatului său că a luat bani, subliniind că are încredere în ea şi în justiţie, dar va recunoaşte „indiscutabil” decizia judecătorilor, dacă aceştia vor decide că este vinovată.

Întrebat cum comentează „acuzele” că justiţia a aşteptat să-şi termine mandatul pentru a începe anchetarea penală împotriva Elenei Udrea, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că acest lucru este „o minciună” şi că nu a avut nicio informaţie până la încheierea mandatului că „ar fi implicată în lucruri ilegale”.

Traian Băsescu: „Eu n-am auzit-o pe femeia asta vorbind de bani”

Băsescu a precizat că nu va intra „în corul mediatic care se desfăşoară acum la adresa Elenei Udrea, mai ales că mâine acest om se prezintă în faţa judecătorilor”, pentru a nu încerca să influenţeze vreo decizie. „Cred că orice aş spune despre dosare, că-i Microsoft, că-i Gata Bute, i-ar face un deserviciu”, a spus el, potrivit sursei citate.

„Am încredere în acest om. Când un judecător va spune că e vinovată, voi recunoaşte indiscutabil decizia judecătorilor. Dar deocamdată discutăm de o fază premergătoare”, a mai spus fostul preşedinte.

Referitor la faptul că împotriva Elenei Udrea există nouă solicitări pentru începerea urmăririi penale şi pentru arestare preventivă, Traian Băsescu a spus: „Recunosc că e o situaţie de Guinness Book, e aşa o avanlanşă, pentru care trebuie să fii extrem de tare să rezişti, să ai un caracter foarte puternic”.

Fostul preşedinte a susţinut că, aşa cum o cunoaşte, Elena Udrea este „un om care nu minte şi în care poţi să ai încredere”. „Eu n-am auzit-o pe femeia asta vorbind de bani, să ia bani să facă ceva, sunt 11 ani de când colaborez cu ea şi am şi investit enorm încredere şi politic”, a spus Băsescu.

Totodată, Băsescu a mai spus că el are încredere în Elena Udrea şi în justiţie.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de Udrea unor persoane de la vârful SRI şi DNA, Traian Băsescu a precizat că „fiecare are dreptul să spună ce crede şi ce ştie” şi că este datoria instituţiilor statului să ancheteze astfel de suspiciuni”.

Recomandările editorilor GreatNews:

Autonomia Ardealului, cerută de un student din Cluj într-o petiție către Iohannis
O româncă din Italia ce lucra ca menajeră a câștigat un premiu uriaș al Loteriei
Parlamentarii vor taxă pe cultură. Cărțile, tratate ca băuturile alcoolice

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.