Parlamentarii vor taxă pe cultură. Cărțile, tratate ca băuturile alcoolice

Parlamentarii vor ca biletele la teatru, concerte și cărțile să fie tratate precum țigările și băuturile alcoolice. Demnitarii vor să înlocuiască actualul timbru literar, cu unul cultural.

Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat, astfel că o taxă cuprinsă între 0,5 şi 5% va fi aplicată preţului fiecărui produs cultural vândut.

Reprezentanții editurilor susțin că produsele culturale s-ar putea scumpi, în medie cu 5%, ca urmare a aplicării acestei măsuri.
Proiectul de lege trebuie să fie votat şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

În acest context, Federaţia Editorilor din România (FER), Asociaţia Producătorilor şi Organizatorilor de Spectacole (APOSR) şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) „luptă” împotriva acestui proiect.

Ei susțin că se urmăreşte instituirea unei adevărate „taxe pe cultură” în folosul unor asociaţii de creatori, care va duce la scumpirea produselor culturale şi va fi resimţită şi suportată de plătitorul final, având impact negativ şi asupra dezvoltării economice şi culturale a activităţilor din industria de carte, muzică, divertisment.

„În realitate, această «taxă pe cultură» are ca destinaţie aceste «uniuni de creatori», în esenţă entităţi private, care beneficiază de venituri din urma activităţii economice a unor alte entităţi private. Mai mult decât atât, proiectul de lege prevede faptul că aceste entităţi dispun de veniturile din timbrul cultural după bunul plac, fără un scop precis şi fără criterii transparente şi, desigur, fără a contribui la produsul sau serviciul din urma căruia beneficiază de această taxă”, se arată în comunicatul reprezentanților asociațiilor culturale menționate mai sus.

Potrivit acestora, România se confruntă de câţiva ani cu un declin al pieţei de carte şi muzică, fie ea în formă fixată pe suport sau live/concertistic, iar o astfel de măsura legislativă va agrava o situaţie care şi în prezent este departe de a fi una măcar normală.

“Impunerea unei astfel de «taxe pe cultură» se reflectă direct în preţul final al produsului ori serviciului de cultură – fie carte, CD, DVD sau concert – ceea ce va îndepărta inevitabil o mare categorie de potenţiali cititori/ ascultători/ spectatori, în condiţiile în care nivelul de acces al publicului la cultură în România este deja printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană”, mai susţin reprezentanţii FER, APOSR, UPFR.

Aceștia atenționează că în nicio ţară din Uniunea Europeana nu exista o astfel de taxă suplimentară, ceea ce înseamnă că doar cumpărătorii români vor fi suprataxaţi şi vor avea de suferit.