Un șofer de TIR circula pe autostradă cu un picior scos pe geam. Ce a făcut polițistul care l-a văzut

sofer tir
Foto: Captură Facebook

Un șofer de TIR circula pe Autostrada Timișoara – Nădlac având un picior scos pe geam. Bărbatul a primit un avertisment de la polițistul rutier care l-a surprins.

„Am trecut pe lângă el o dată, l-am claxonat, după care a continuat la fel. Pentru care, l-am scos la prima parcare să-i explic problema”, a povestit polițistul Kovacs Valer pe pagina sa de Facebook.

„Vă salut cu respect. V-am oprit în caz că sunteți amorțit, aveți probleme la picioare. Nu stăm cu picioarele pe fereastră. Am trecut o dată pe lângă dumneavoastră, ați văzut, am trecut a doua oară, erați la fel, eu ce să înțeleg?

Primiți amendă dacă stați cu picioarele la fereastră. Dați-mi și mie să văd permis, buletin, certificatul de înmatriculare, vă rog.

Haideți jos să vă dezmorțiți. Eu ce să vă zic, veniți afară, beți o cafea, relaxați-vă, întindeți picioarele. Și mie îmi amorțesc picioarele, dar fac pauză. Sau măcar dacă vedeți poliția, trece o dată, dați piciorul jos că v-am și dat un claxon scurt.

Eu pe viitor sper să nu ne mai vedem cu picioarele la geam sau dacă vine vara să scoatem afară să se aerisească. Nu știu dacă vă convine la mașina de poliție dacă vedeți că scoate piciorul. Bine? Deci astăzi aveți avertisment. În caz că ne mai întâlnim, cu siguranță aveți amendă din partea mea. Nu mai mergem așa, sper”, i-a spus polițistul șoferului, care a scăpat astfel cu un avertisment.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.