Un român i-a ajutat pe hackerii pro-ruși de la Killnet să atace siteurile instituțiilor din România

Hackerii ruși, acuzați că vor să fure vaccinul pentru COVID-19 Foto: Katy Levinson (Flickr)
Hackerii ruși, acuzați că vor să fure vaccinul pentru COVID-19 Foto: Katy Levinson (Flickr)

Un cetățean român despre care se crede că susținea activitatea grupării de hackeri pro-ruși Killnet și că a fost implicat în atacurile cibernetice din ultimele zile din România a fost prins în Marea Britanie, relatează postul de televiziune Digi 24.

Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne Lucian Bode.

„A fost identificată o persoană, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care a susținut activitatea grupării infracționale prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin identificarea unor siteuri care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare”, a spus Lucian Bode.

Ministrul a spus că luni, în cadrul unei cooperări internaționale, autoritățile din Marea Britanie au făcut o percheziție domiciliară la adresa românului.

„Ofițerii din Poliția Română – combaterea infracționalității informatice – au mers la Londra pentru a acorda sprijin în ancheta desfășurată de autoritățile din Marea Britanie. Acum cetățeanul român este în custodia autorităților britanice”, a mai declarat ministrul de Interne.

În ultimele zile, mai multe siteuri ale unor instituții din România, dar și siteuri de știri, au fost atacate de gruparea de hackeri Killnet. Atacurile hackerilor vin în contextul în care statul român a oferit sprijin Ucrainei după ce țara a fost invadată de trupele rusești.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.