Tarom vrea să dea afară jumătate din angajați

FOTO: Fredyalem/Pixabay.com
FOTO: Fredyalem/Pixabay.com

Compania aeriană de stat a anunțat că are un plan de restructurare care dacă va fi pus în practică va duce la scăderea dramatică a numărului de angajați.

Astfel, potrivit planului, în următoarele 25 de săptămâni, numărul angajaților Tarom va ajunge de la 1.492, în prezent, la mai puțin de 800.

În 2000 Tarom avea 2.900 de angajaţi, în 2009 – 2.517 angajaţi, iar în iunie 2020 – 1.753 de angajaţi. Tarom opera la mijlocul anului trecut cu 1 şef la 9 angajaţi, iar la începutul anului se ajunsese la 1 şef la 11 angajaţi. Ţinta este să se ajungă la 1 şef la 16-20 de angajaţi, cum se întâmplă într-o companie competitivă similară, scrie Hotnews.

Pandemia de COVID-19 a zdruncinat industria transportului aerian, iar Tarom, la fel ca alte companii aeriene, caută metode de a reduce cheltuielile.

Tarom a trimis în șomaj tehnic, prin rotație, peste 10.000 de angajați, a redus săptămâna de lucru de la cinci zile la patru, reducând proporțional și salariile.

Reducerea costurilor cu trainingul angajaţilor, a mai adus o economie de 100.000 de euro.

Din reducerea numărului de ore de zbor din anul 2020 s-a realizat o economie de 13 milioane de euro. De asemenea, Tarom a decis să renunțe la spațiile închiriate și a decis să închidă unele agenții din afara țării.