Sorana Cîrstea explică de ce a fost eliminată în sferturi, la US Open. Câte locuri urcă în clasamentul WTA

Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturi la US Open, iar anul acesta „visul american” se încheie. Karolina Muchova a învins-o cu 6-0, 6-3.

Sorana a vorbit clar despre înfrângerea cu Muchova, sportiva noastră recunoscând supremația cehoaicei.

„Un meci foarte dificil, Karolina a jucat foarte bine. Din cele patru întâlniri cred că în seara asta a produs cel mai bun tenis. Cred că scorul este destul de dur pentru ceea ce s-a jucat.

Am avut foarte multe mingi de break în primul set, foarte multe oportunităţi pe care nu le-am fructificat.

Cred că dacă intram din nou în joc să fac 3-2 atunci lucrurile stăteau altfel, dar per total în seara asta cred că a jucat mai bine decât mine, merită victoria şi a reuşit să vină cu soluţii la toate planurile mele.

Un meci nu atât de dur cum o spune scorul. A venit astăzi şi a jucat cel mai bun tenis. Eu nu am jucat atât de rău, însă nu am fost atât de decisivă în momentele importante”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru Eurosport.

În urma parcursului său de la US Open, Sorana Cîrstea va încasa un cec în valoare de 455.000 de dolari și va urca până pe locul 26 în ierarhia WTA.