Un strat gros de grindină a acoperit stațiunea Sinaia după ce a plouat torențial | VIDEO

grindină la sinaia
Foto: Meteoplus / Facebook

Un strat gros de grindină a acoperit stațiunea Sinaia marți, iar din cauza ploilor abundente unele zone din oraș au fost inundate.

Pompierii au anunțat că au primit solicitări pentru evacuarea apei de pe carosabil în zona gării, unde a fost afectată o porțiune de aproximativ 300 de metri, a transmis publicația locală telegrama.ro. În zonele Mihail Kogălniceanu și Furnica au intervenit voluntarii serviciului local.

De asemenea, s-au produs și scurgeri de pe versanți care au adus aluviuni pe mai multe străzi din Sinaia. Din cauza ploilor torențiale, DN1 a fost blocat temporar, pe ambele sensuri, pe sectorul de drum aflat la kilometrul 123.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.