Primar din România: Fără cicliști în centru! Cum a devenit religie bicicleta în Olanda

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Unul dintre cele mai mari orașe din țară, Timișoara, a interzis circulația bicicletelor în centrul civic.
Membrii asociației „Verde pentru Biciclete” au organizat un protest și i-au cerut primarului Nicolae Robu să permită accesul bicicliștilor măcar în perioada iulie-septembrie, între anumite ore.

„Noi avem discuţii cu municipalitatea Timişoara, să vedem cum îi putem ajuta pe timişoreni să meargă pe biciclete sau cum să devină bicilişti.

Nu ştiu în ce măsură i-a determinat acest lucru să accepte bicicleta. Aceste străzi pietonale au fost dedicate şi pietonilor, şi bicicliştilor.

Iniţial, am acceptat ca circulaţia pe bicicletă să funcţioneze în lunile iulie – septembrie, între anumite ore. Acum nu mai e aşa. Noi nu suntem de acord, vom cere să reintre în discuţie această situaţie. Noi vrem ca biciliştii să meargă la lucru lejer.

Probleme cu interzicerea circulaţiei sunt nu doar în aceste pieţe, dar şi pe străzile pietonale”, a declarat Romina Faur, reprezentantă a organizaţiei Verde pentru Biciclete, citat de tion.ro.

În toamna anului trecut, Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Timişoara a interzis accesul bicicliştilor pe mai multe străzi din zona pietonală din centrul municipiului, stabilind şi amenzi între 630 de lei şi 810 lei pentru cei care încalcă decizia. Primarul Nicolae Robu susţinea atunci că străzile pietonale trebuie să fie pietonale şi că bicicliştii au la dispoziţie rute alternative.

Țara în care mersul pe bicicletă e o religie

În timp ce tot mai multe țări din Europa este promovat mersul pe bicicleta, nu doar pentru a face mișcare, ci și ca o alternativă la mersul cu mașina și ca o modalitate de a reduce poluarea, în România, acest mijloc de transport e considerat de autorități un fel de „fiță”.

În ceea ce privește mersul pe bicicletă, cel mai bun exemplu este Olanda. În această țară sunt mai multe biciclete decât locuitori, iar în Amsterdam 70% din călătorii se fac pe bicicletă. Au o deviză clară: „Nu suntem bicicliști, suntem olandezi”. Nu e ca în cazul mașinilor, nu vor să le aibă pe cele mai scumpe și cele mai moderne cu accesorii de ultimă generație, ci văd în bicicletă un vehicul cu ajutorul căruia se pot deplasa în siguranță. O bicicletă veche atestă dragostea pe care o are proprietarul față „tovarășa” sa de drum. Jurnaliștii de la BBC au încercat să vadă de unde e pasiunea atât de mare pentru bicicletă.

Cum au ajuns atât de populare bicicletele în Olanda

Înainte de Al Doilea Război Mondial, în Olanda se circula la fel de mult cu bicicleta. Totul a început să se schimbe în anii `50, când mașinile au început să devină tot mai populare. Însă olandezii au observat că lucrurile au început să se schimbe în rău și mulți au sărit bordura și au revenit la bicicletă. Mai exact, numărul mare de accidente rutiere i-au făcut să aibă o ușoară repulsie față de mașini. În 1971, mai mult de 3.000 de oameni au fost uciși de automobile, iar dintre victime 450 erau copii.

Imediat s-a format și o campanie socială, care a purtat numele „Opriți Uciderea Copiilor”, inspirat după titlul unui articol scris de un jurnalist care și-a pierdut copilul într-un accident de mașină.

Olandezii au început să renunțe la mașini și din cauza crizei petrolului din Orientul Mijlociu, care a avut loc în 1973. Atunci s-au oprit exporturile de petrol către Statele Unite și Europa de Vest. Atât această criză, cât și campania socială au pus presiune pe guvernul olandez de atunci, care a început să dezvolte pistele pentru biciclete, cu marcaje, luminate și foarte largi pentru a permite depășirea.

„Strada e pentru biciclete, mașinile sunt musafiri”

În multe dintre orașele din Olanda, pistele sunt separate de traficul de mașini. Acolo unde trebuie să circule împreună există un semn care spune: „Strada e pentru biciclete, mașinile sunt musafiri”. De asemenea, la sensurile giratorii, tot bicicliștii au prioritate.

Copiii olandezilor intră în lumea bicicletelor de mici. Multe dintre vehiculele cu două roți sunt echipate cu scaun special pentru copil și copertine care să-i protejeze pe cei mici de soare și ploaie. Imediat ce cresc un pic și pot pedala au propria bicicletă. De altfel, curricula școlară cuprinde ore obligatorii de ciclism, în timpul cărora elevii sunt învățați cum să circule corect.

Parcările de biciclete au prioritate peste tot în Olanda. De exemplu, în stația de metrou a Universității din Groningen există o parcare pentru 10.000 de biciclete, separată de cea a mașinilor. Toate instituțiile au parcări de biciclete, iar cei care le leagă în locuri neregulamentare, riscă o amendă de 25 de euro.

În Olanda, bicicleta e o adevărată religie. La serviciu, la școală, la spital, la Primărie, la cumpărături, peste tot în oraș se merge cu bicicleta.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.