O tradiție neobișnuită dintr-o școală primară face ocolul internetului

O tradiție splendidă este găzduită de o școală primară din SUA (Youtube)
O tradiție splendidă este găzduită de o școală primară din SUA (Youtube)

Rațele care își au cuib în curtea interioară a unei școli din Statele Unite ale Americii își scot pentru prima oară puii în lume sub privirile amuzate ale elevilor.

În urmă cu câteva zile, respectând obiceiul care se repetă de ani de zile la Școala Primară Glover, din orașul Milton, în statul Massachusetts, o rață și cei zece pui ai săi au părăsit cuibul din curtea instituției de învățământ.

Elevii, profesorii și părinții s-au adunat cu toții să asiste la prima ieșire în lume a rățuștelor. Acestea s-au plimbat pe culoarele școlii, prin curte, iar destinația finală a fost lacul din apropierea instituției.

Primul contact cu apa a fost aplaudat de copii, care s-au străduit cât mai tare să le indice direcția corectă spre lac micilor păsări.

Rațele se vor întoarce la școală anul viitor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.