Ministerul Mediului a dat liber la vânătoarea de cocoși de munte. „Este o pasăre absolut fabuloasă”

cocoș de munte
Foto: sighmanb / pixabay.com

După 10 ani, cocoșul de munte va putea fi din nou vânat în România. Un ordin al ministrului Mediului Tanczos Barna, prin care este permisă vânarea a 239 de exemplare de cocoș de munte, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Cocoșul de munte va putea fi vânat în perioada septembrie – 30 noiembrie 2022. Cele mai multe exemplare vor putea fi vânate în județele Harghita (38 de cocoși de munte), Suceava (28 de cocoși de munte), Sibiu (22 de exemplare) și Mureș (22 de exemplare).

Dan Dinu, fotograf de natură și realizator al documentarului „România sălbatică”, a declarat pentru Știrile PRO TV că această specie este una fabuloasă: „M-am chinuit câțiva ani la rând să prind un cocoș de munte în fotografie, d-apoi să-l filmez! Este o pasăre absolut fabuloasă și emblematică pentru Munții Carpați”.

Oficialii susțin că specia nu va fi afectată, pentru că efectivele au crescut și au ajuns la aproape 12.000 de exemplare. Iar numărul optim, susține Ministerul Mediului, ar fi de 7.600 de păsări.

Însă mulți activiști de mediu spun că numărul păsărilor nu este cunoscut cu exactitate deoarece exemplarele nu sunt numărate corect de către gestionarii fondurilor cinegetice. Prin urmare, nici cotele de recoltă nu ar fi stabilite corect.

Reprezentanții ONG-urilor pentru protecția animalelor mai spun că această specie nu prezintă niciun pericol pentru om și că dacă s-ar înmulți în exces ar ajunge la declin în mod natural deoarece nu ar mai avea cu ce să se hrănească.

Foto: sighmanb / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.