Cum va fi vremea în weekend. Zonele în care se anunță ploi și temperaturi de toamnă

FOTO: chulmin1700/Pixabay.com
FOTO: chulmin1700/Pixabay.com

În weekend, se vor înregistra temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă. Maximele vor fi între 23 și 30 de grade Celsius. Însă, de sâmbătă noapte, în vestul, centrul și nordul țării, vor fi ploi, iar temperaturile vor începe să scadă și să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Sâmbătă, 30 septembrie, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit datei în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe în vestul şi nordul teritoriului, iar la începutul intervalului, posibil şi în sud-est.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua în Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 29 grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.  

În Capitală, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 grade, iar cea minimă va fi de 11…14 grade. 

Duminică, 1 octombrie, ANM anunță că valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, astfel încât se vor apropia de cele caracteristice datei, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde şi cerul va prezenta înnorări, cu probabilitate ridicată ca pe alocuri să plouă slab.

În celelalte zone va fi în continuare mult mai cald, cerul variabil, iar condiţiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în est, sud-est, dar şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 29 grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade. Dimineaţa, izolat se va semnala ceaţă, îndeosebi în zonele depresionare.

În București, temperatura maximă va fi de 27…29 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade. Cerul va avea înnorări temporare, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă.