AcasăAlegerile editorilorCine este polițistul care l-a prins pe incendiatorul oamenilor străzii din Galați

Cine este polițistul care l-a prins pe incendiatorul oamenilor străzii din Galați

-

Poliţistul care l-a prins pe incendiatorul oamenilor străzii din Galați este și un mare sportiv al României, care a câștigat peste 200 de trofee la arte marțiale, relatează adevarul.ro.

Agentul de poliţie Cristian-Mihai Tâmpeanu, cel care l-a dus în faţa judecătorilor pe incendiatorul oamenilor străzii din Galaţi, este unul dintre cei mai mari campioni la karate tradiţional din istoria României, având la activ peste 200 de trofee naţionale, europene şi mondiale.

În vârstă de 29 de ani, Cristian-Mihai Tâmpeanu a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina și lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, unde participă la misiunile cele mai grele.

Tânărul poliţist a făcut parte din echipa de anchetă care, în urmă cu câteva zile, a reuşit să-l prindă pe individul din Galaţi care a incendiat doi oameni ai străzii.

La sfârșitul lunii trecute, doi oameni ai străzii care dormeau într-un adăpost improvizat lângă un bloc din Galați au fost incendiați de un individ deranjat de prezența lor. Cei doi bărbați, în vârstă de 49 și de 59 de ani, dormeau pe stradă, în momentul în care cineva a turnat peste ei benzină, iar apoi le-a dat foc.

După doar 48 de ore, criminalul (unul dintre cei incendiaţi a murit) a fost găsit şi reţinut, Mihai fiind cel care l-a dus pe Alexandru Ştefan, încătuşat, la audieri şi apoi la arestarea preventivă.

cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
Foto: Facebook
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook
cristian-mihai tâmpeanu
Foto: Facebook

Dincolo de activitatea de polițist, Mihai continuă să participe la competiții sportive. În urmă cu mai puţin de o lună (pe 14 octombrie 2016), Cristian a câştigat medalia de aur la enbu mixt seniori la Campionatul European de Karate Fudokan ce a avut loc în Polonia, precum și o medalie de argint la proba kata individual.

În total, polițistul-sportiv a obţinut peste 200 de trofee în toate compeţiile, dintre care peste 100 sunt medalii de aur, argint şi de broz, iar restul diverse cupe şi premii.

cristian-mihai tâmpeanu
Cristian-Mihai Tâmpeanu (dreapta), îl duce pe incendiator în faţa magistraţilor. Foto: Costel Crângan (adevarul.ro)

În cele 15 participări la Campionatele Europene (CE) a obţinut 15 medalii de aur, 7 de argint şi 4 de bronz. La Campionatele Mondiale are o medalie de argint, alături de alte două clasări fruntaşe, pe locul patru, respectiv cinci, iar la Campionatele Naţionale şi Cupa României a avut sute de clasări pe podium.

Mihai a mai povestit pentru adevarul.ro că sportul pe care îl practică l-a ajutat să devină un om mai bun şi că se potriveşte perfect cu cariera de poliţist pe care a ales-o: „Este un mod de viaţă, induce autocontrolul, autoeducaţia, stăpânirea de sine şi dorinţa de a fi cel mai bun”.

Mihai este căsătorit şi are un copil, iar viața sa se împarte între familie, sală şi locul de muncă. „Uneori fac şi şase ore de antrenament pe zi doar pentru mine, dar nu regret nimic, dimpotrivă. Şi mâine dacă ar fi să pun centura în cui, sunt mândru cu ce am făcut”, a mai povestit sportivul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Român, erou în Germania după ce și-a salvat un coleg de la moarte

Pilot român, erou în presa străină. A reușit o salvare uimitoare, prin manevre demne de Top Gun

https://greatnews.ro/un-baiat-de-9-ani-si-a-salvat-fratele-mai-mic-de-la-moarte/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...