Un bărbat a câștigat de două ori la loto la distanță de nici o săptămână. Este vorba despre un australian în vârstă de 40 de ani din Sydney, suburbia Bondi. Identitatea sa nu a fost dezvăluită.
Pe 6 mai, acesta a câștigat peste 1 milion de dolari australieni, echivalentul a aproape 645.000 de euro. Însă sâmbăta trecută a dat o nouă lovitură și a mai câștigat la loto echivalentul a peste 920.000 de euro.
„Mi-am spus că e prea frumos să fie adevărat. Probabilitatea de a câştiga de două ori într-o perioadă atât de scurtă de timp trebuie să fie inexistentă. Mi-aş fi dorit să am un sfat pentru alţii despre cum să câştigi la loterie, însă nu am”, a declarat el luni după ce a primit vestea de la NSW Lotteries, organismul oficial care gestionează loteria din statul New South Wales.
Norocosul a spus că intenționează să investească banii pe care i-a câștigat în domeniul imobiliar din Sydney, să-și cumpere o mașină nouă și să plece în vacanță în Honolulu. Reprezentanții loteriei au spus că există o șansă la 1,845 de milioane ca un jucător să câștige de două ori într-o săptămână marele premiu pus în joc.
Organizatorii loteriei au mai spus și că știu oameni care au câștigat de două ori într-o viață, însă nimeni nu a câștigat la o distanță de timp atât de scurtă.
În România există oameni chiar mai norocoși. În iulie 2013, un bărbat din Galați a ghicit toate cele șase numere de la 6 din 49 care i-au adus un premiu de peste 11 milioane de euro. Despre fericitul câștigător nu s-a aflat decât că ar avea 50 de ani și ar fi fost angajat la o instituție publică.
Un alt premiu foarte mare a fost câștigat în 2008. La tragerea din 27 ianuarie 2018, premiul la 6 din 49 în valoare de peste 12,4 milioane de euro a fost câștigat de un bucureștean.
FOTO: pasja1000/Pixabay.com