Surpriza unei eleve cu 3,45 la Evaluarea Națională. Cât a luat după contestație

subiecte bac 2020 geografie subiecte BAC 2020 matematică evaluare națională 2019 note contestații bacalaureat 2017 medii 10 barem evaluare națională 2018 matematică barem română bac 2018 medii de 10 la bac 2018
Foto: cataloagescolare.ro

O elevă din județul Teleorman, de la școala „Ion Preotu” din comuna Troianu, a avut parte de o mare surpriză după ce și-a aflat nota de după contestație de la Evaluarea Națională.

Inițial, ea fusese notată la Limba și Literatura Română cu 3,45. După contestație, nota i-a fost mărită la 9.00, ceea ce înseamnă că a primit un plus de 5,55 puncte, relatează digi24.ro.

Acesta nu este însă singurul caz de acest gen. O elevă de la școala „Tatrangi Sándor” din comuna Ozun, județul Covasna, a fost notată la proba de Matematică cu nota 2,30. După contestație, a primit nota 7. Prin urmare, a primit 4,70 puncte în plus.

Și la Evaluarea Națională de anul trecut s-au produs astfel de erori. În 2015, o elevă din județul Suceava a depus o contestație după ce a aflat că a luat 5,40 la proba de Limba Română de la Evaluarea Națională, deși știa că a realizat o teză bună.

eMAG Stock Busters. Reduceri uriașe la mii de produse

A aflat că nota scrisă pe teză era mult mai mare, de 9,40, însă aceasta fusese introdusă greșit în aplicația electronică a Evaluării Naționale.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe 7 iulie, pe pagina admitere.edu.ro, ierarhia la nivel judeţean /al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, în vederea realizării admiterii la liceu.

Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).

În perioada 8-12 iulie absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora vor completa opţiunile în fişele de înscriere. Ministerul Educaţiei recomandă părinţilor şi elevilor să completeze un număr cât mai mare de opţiuni, ordonate cât mai realist.

Ulterior, în intervalul 9-13 iulie, fişele de înscriere vor fi validate. Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată pe data de 19 iulie.

Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi are loc între 21 şi 29 iulie. Candidaţii rămaşi nerepartizaţi, din cauza opţiunilor insuficiente sau ca urmare a neparticipării la prima etapă a admiterii, vor fi repartizaţi în data de 28 iulie. Aceştia îşi vor depune dosarele la liceele în care au fost admişi în zilele de 28 şi 29 iulie.

Recomandările editorilor GreatNews:

Eleva de la țară care a luat 10 la Evaluarea Națională: „Nu numai la oraș se poate învăța”
Test de română, pe baza cerințelor de la BAC. 6 întrebări la care ar trebui să știi răspunsul
Romanul interbelic și romanul psihologic, la BAC. Lista romanelor despre care puteau scrie elevii

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.