Am doar 18 ani. Cum arată generația care va salva România

andrei gabriel stupu
Andrei Gabriel Stupu. Foto: Cosmin Bumbuț / Arhiva personală Andrei Stupu

Am auzit cu toții de zeci, poate de sute de ori, expresia „tinerii din ziua de azi” rostită pe un ton disprețuitor. Mulți spun că generația tânără „e praf”. Profesorii se plâng de lipsa de atenție și de fascinația elevilor pentru telefoanele mobile, iar presa abia așteaptă o bătaie între elevi ca să arunce etichete asupra unei întregi generații „de ratați”, care nu mai știu ce înseamnă respectul și bunacuviință. Totul se încheie într-o notă tragică, printr-o întrebare retorică lansată pe nemestecate: „Nouă cine o să ne mai plătească pensiile?”. Oare așa să stea lucrurile?

Mă aflam într-un taxi și mă îndreptam spre Facultatea de Sociologie din București când am dat pentru prima dată de numele Andrei Gabriel Stupu. Mergeam să ascult o prelegere despre știri false și manipulare media și eram curioasă să aflu mai multe lucruri despre cel care urma să ne vorbească. Când i-am găsit profilul pe Facebook am crezut că nu văd bine: Andrei avea 19 ani, tocmai terminase clasa a XII-a și, cum era iunie, încă nu dăduse BAC-ul. Intrigată și oarecum suspicioasă – nu înțelegeam cum un adolescent putea să stăpânească atât de bine un astfel de subiect – am ajuns la facultate și am intrat în sala de curs în care avea loc întâlnirea.

Înalt, îmbrăcat în sacou și în blugi rupți, cu ochelari și o tunsoare serioasă, Andrei a venit în fața noastră, a dat drumul la proiector și a început să ne vorbească despre fake news, teorii ale conspirației, bullying pe internet, mișcarea anti-vaccin și rețele sociale. Timp de 3 ore, cu o lejeritate, siguranță și coerență care nu l-au părăsit de la început până la sfârșit, Andrei a intrat permanent în dialog cu cei vreo 20 de adulți din sală. Nu cred că în public era cineva mai tânăr decât el.

La final, uimită din cale-afară, m-am ridicat și m-am dus țintă la el, i-am spus cât de mult mi-a plăcut prelegerea și l-am întrebat, încă neîncrezătoare: „Tu ai 19 ani?”. Tot credeam că pe undeva s-a strecurat o greșeală, că n-am înțeles eu bine și că tânărul din fața mea nu avea cum să fie un elev. Însă răspunsul lui a fost și mai neașteptat: „Nu, 18”. După cum aveam să aflu în timpul următoarelor 3 luni în care ne-am tot întâlnit, acesta era doar unul dintre lucrurile surprinzătoare legate de Andrei.

În acea seară de iunie, după conferință, tot vorbind de una de alta, m-am alăturat lui Andrei și prietenilor lui – printre care un doctorand în sociologie și o profesoară de psihologie de la Liceul „Gheorghe Lazăr” – și am mers la o plimbare nocturnă prin București. Pe măsură ce orele treceau și hoinăream pe străduțe, ajungând într-un final la o terasă de lângă Foișorul de Foc, fascinația pentru tânărul din fața mea creștea: nu pricepeam ce adolescent are la 18 ani prieteni din mediul academic (îmi aminteam cam ce făceam eu și colegii mei la 18 ani) și vorbește despre drepturile omului, discriminare, corupție și despre trainingurile și prelegerile pe care le ține în diferite locuri. În plus, am aflat că era și prezentatorul unei emisiuni la televiziune, post pe care îl câștigase prin concurs.

Dar ce a pus capac la tot a fost când, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul „Și când mă gândesc că acum 4 ani eram cu oile pe deal”. „Cum adică?”, l-am întrebat. Mi-a răspuns că nu e de loc din București, că s-a născut într-un sat mic din județul Bacău – Motoșeni – și că și-a petrecut aproape toată copilăria la țară, până când a plecat de-acasă la 14 ani, ca să meargă la liceu.

Am ajuns acasă la 12 noaptea, nedumerită, cu și mai multe întrebări la care nu găseam răspuns. Știind de câte lipsuri are parte învățământul din mediul rural și cât de dificil este pentru copiii de la țară să reușească să ia chiar și Evaluarea Națională, darămite să ajungă la un liceu bun din București, cazul lui Andrei părea și mai misterios. Mă tot întrebam: cum a ajuns aici?, când are timp să aibă și emisiune, să țină și conferințe și să învețe și pentru BAC?, cine l-a ajutat?, face parte dintr-o familie bogată?. Și tot așa, mi se rostogoleau prin minte o mulțime de nelămuriri. Clar, trebuia să aflu mai multe.

andrei gabriel stupu
Foto: Arhiva personală

Nu a fost însă deloc ușor să mă întâlnesc iarăși cu el. Andrei avea o vară plină. Și nu neapărat din cauza BAC-ului. Ba era plecat cu emisiunea la mare și făcea transmisiuni de pe plaja din Constinești, ba avea filmări în București la studiourile Național 24 Plus, ba pleca în Tenerife printr-un program european sau înota la Swimathon pentru a-și ajuta o prietenă să strângă bani pentru o taxă de școlarizare.

Am vorbit din nou după afișarea rezultatelor de la BAC. Obținuse media 9,75 și nu era mulțumit. Își propusese să ia 10. Când l-am felicitat mi-a zis că vedem nota finală la contestații. La o notă așa de mare, nu credeam că va mai putea primi ceva în plus, dar îmi plăceau hotărârea și siguranța lui că a făcut mai bine de atât.

andrei gabriel stupu
Timp de o săptămână, emisiunea „Fii pe fază!” s-a mutat pe plajă în Costinești, iar concurenții au participat la mai multe probe sportive. Andrei spune că în acea perioadă a făcut treabă de „prezentator”, „reporter” și „comentator sportiv”. Foto: Arhiva personală

Ne-am reîntâlnit în Therapy, un bar boem dintr-o casă veche din București, după rezolvarea contestațiilor. Nota finală nu era 10, dar se apropia destul de mult de media perfectă: 9,90. Mi-a zis că nici acum nu înțelegea ce s-a întâmplat la istorie.

„Era singura la care puteam să jur că iau 10. Nici acum nu știu. Și la geografie am învățat în locul ăsta cu o seară înainte. A fost super ușor. Eu nu am făcut niciodată pregătire plătită în viața mea”.

Dintotdeauna i-a plăcut să învețe și să studieze, așa încât ultimul an de liceu nu a fost ceva special. Pur și simplu a învățat pe parcursul anului, ca și înainte. De fapt, perioada de dinaintea BAC-ului a fost cea mai tihnită din anul 2017. L-am privit mirată.

Mi-a explicat că se distrează și când învață: „Dacă mă gândesc sincer, cea mai relaxantă lună din anul ăsta a fost iunie 2017 când am învățat pentru BAC. Stăteam acasă, mă trezeam, îmi făceam ceai cu biscuiți, mâncare. Dup-aia conspectam câte un capitol la istorie, scriam câte un eseu la română, mă uitam pe câte o hartă mută la geografie și o completam ba cu râuri, ba cu orașe. Seara ieșeam pe Lacul Morii la alergat, veneam acasă, citeam. Am citit Irving Stone – „Agonie și extaz” (viața lui Michelangelo), apoi „Bucuria vieții” (viața lui Van Gogh). Atunci toată lumea știa că Andrei învață pentru BAC și nu-mi bâzâia telefonul, nu mă suna nimeni…. Doar mama”.

Până la 14 ani Andrei a mers la școala din satul Motoșeni, care se află chiar pe strada principală, foarte aproape de casa în care locuia alături de părinți și de sora lui mai mare, Paula. Cu o populație mai mică de 400 de locuitori, Motoșeni e un sat tipic, unde oamenii cultivă porumb și grâu, au WC-ul în curte și case din chirpici, se spală la lighean și încă așteaptă ca autoritățile să construiască un sistem de canalizare, o rețea de apă curentă și să asfalteze străzile. Mama lui predă la școala din satul vecin, iar tatăl este vânzător la un bar.

Gospodăria lor, în care locuiau și bunicii, era plină de animale: porci, pui, iepuri, capre, oi, un cal, iar mândria familiei era grădina cu flori. Cele 15 capre și 3 oi dădeau an de an o groază de lapte, iar când le mulgeau casa familiei era înconjurată de strecurători care atârnau de streașină.

andrei gabriel stupu
Andrei la vârsta de 6 ani, alături de tatăl său. Foto: Arhiva personală

„De foarte mic eram responsabilizat”, își amintește Andrei. Pe atunci, mama lui avea 35 de ani și mergea la prima facultate, la Onești, unde studia administrație publică (a doua a făcut-o 10 ani mai târziu, la Bacău – psihopedagogia învățământului primar și preșcolar): „Ea pleca și la facultate și preda și în Fântânele, Chicerea, Poiana (sate din zonă – n.r). Mergea săraca prin toate coclaurile, prin toate satele, prin păduri. Ba pe jos, ba cu trăsura, cu calul, cu bicicleta… la un moment dat a avut scuter, trăsură cu două locuri”.

„De la 5 ani găseam pe terasă lista cu responsabilități: dat cu mătura, curățenie în cameră, plivit ceapă, spălat borcane pentru compoturi, bulion, zacuști, cosit iarbă pentru iepuri, cules roșii, vinete, curățat cotețul porcilor, cărat apă la pui. La început îmi citea Paula responsabilitățile și mă enerva că mi se părea că îmi dă mai multe decât aveam de făcut”.

A vrut să vadă cu ochii lui ce treburi are de făcut, așa că de la 5 ani a învățat să citească și a rugat-o pe mama lui să îi scrie sarcinile cu litere de tipar. Tot pe atunci a învățat și să scrie și să numere: „Am învățat să număr scoțând cloștile să mănânce. Și trebuia să îi trimit mamei mesaj sau să îi spun câte ouă sunt clocite și câte ouă au bănuți (fecundate – n.r.). Te uiți la lumină și vezi că în interiorul oului, în afară de gălbenuș, mai avea o chestie rotundă în care se forma puiul”.

Vara era perioada celor mai grele munci. “Era o corvoadă… prășit, mers și strâns lucerna, care se făcea la temperaturi oribile. Trebuia să o strângi în perioada dintre două ploi, când e cel mai cald, altfel se mucegăiește”.

Peste vară, caprele stăteau la o stână în satul vecin, iar în fiecare lună Andrei mergea alături de mama sau de tatăl său ca să aducă laptele acasă. „Cu căruța. Și erau zile cu ploi torențiale. Mergeam cu nailoane pe cap, cu butoaie. Erau distanțe foarte mari”. Acasă, făceau telemea și caș, pentru familia lor și pentru rude: „Ajungea din octombrie până în martie. Telemea mai bună ca aia n-am mâncat niciodată”.

andrei gabriel stupu
Andrei la 11 ani. Foto: Arhiva personală

„Vara mă trezeam la 8, ca la școală. Aveam pauză de la 1 la 3… Când se termina, mama venea și îmi lua cartea din mână. Ca să mă întorc la strâns lucernă, la dat mâncare la pui. Mă ascundeam prin curte, mă prefăceam că dau mâncare la iepuri. Îmi luam un taburet și citeam în față la iepuri. Am citit toate Jules Verne-urile, Agatha Christie…”. Ziua se termina tot în mijlocul cărților: citea la veioză până noaptea la 2.

În februarie devenea „moașă” de iezi: „Luam iezii să-i spăl, să-i șterg. Am hrănit o căpriță cu biberonul. Umbla după mine peste tot. Unde mă așezam eu stătea și ea. Se numea Andreea”. Pe o altă capră, Țuca, primită de la bunica lui, o mulgea el, iar din laptele ei făcea „lalangâte”, niște clătite un pic mai cleioase, cu mai mult ulei în aluat, făcute în tigaie în baie de ulei.

Toamna, când se făcea rachiul, trebuia să strângă prunele și caisele. Ca să scape cât mai repede de corvoadă, nu le strângea cu mâna, cum ar fi trebuit, ci cu grebla, punând de-a valma buruieni, pământ și nămol: „Imediat era lună. Eu mereu am încercat să fentez chestiile astea. Cel mai mult uram să spăl borcane…groaznic. Și să culeg vișine. Stăteam în copacii ăia de mă lua naiba… cu găleata, cârligu’ și cu scara”.

Când veneau rudele din Italia, stătea toată ziua la mașina de făcut suc de roșii ca să le dea tuturor.

Aproape toată copilăria și-a petrecut-o în județul natal. Nu a mers decât în două excursii alături de famila sa. Prima, pe când avea 10 ani, a fost la Slănic Moldova. A doua fost la Mărăști, Mărășești și Soveja. La mare a ajuns prima dată abia în urmă cu 2 ani, la Eforie Sud, într-un concurs anti-drog la care județul Bacău a luat locul 3.

„Am avut o copilărie foarte bogată, plină”, spune Andrei. Totuși, nu voia să trăiască la țară. Cumva, își dădea seama că viața lui nu va fi în micul sat Motoșeni. „Mereu mi-am dorit să plec de acolo. Nu că nu mi-a plăcut…mi-a plăcut, dar îmi dădeam seama că nu poate să funcționeze”.

Însă toate muncile și sarcinile au avut și un efect pozitiv: a ajuns foarte ordonat și organizat, crede Andrei.

andrei gabriel stupu
Andrei alături de părinții și de sora sa la casa memorială „Moș Ion Roată” de la Câmpuri, județul Vrancea. Foto: Arhiva personală

Vara, singura perioadă de libertate totală erau cele două săptămâni pe care le petrecea în taberele organizate de Fundația Libra și de Fundația de Sprijin Comunitar, două organizații care încercau să îi ajute pe copiii din zonele defavorizate, așa cum era și Andrei. La sfârșitul clasei a IV-a a mers în prima astfel de tabără în satul Fântânele din comuna Motoșeni. Au urmat apoi alte 4, până în clasa a VIII-a. A cunoscut voluntari români și englezi, elevi de liceu care ajutau cu traducerile și a participat la o mulțime de ateliere, de la sport, dans și muzică la arte și limbă engleză. Atunci a început să își dorească să învețe limba engleză.

“Acolo a fost prima mea dovadă că pot să fac ceva mai mult decât să învăț la liceul tehnologic de lângă satul unde mă născusem și să mă gândesc să aplic la un liceu de renume”.

La școala din sat nu toți colegii l-au acceptat. Îi ziceau „tocilar”, „schilod”, îi luau lucrurile și îl întrerupeau când vorbea, chiar de față cu profesorii: „Glume tâmpite … Nu jucam fotbal și asta li se părea o chestie super-ciudată. Unii recurgeau și la violențe. Nivelul era foarte scăzut, copiii erau foarte ignoranți. Erau colegi cu care nu m-am înțeles deloc, exceptând două fete care erau locurile 2 și 3 (ca medii pe clasă – n.r.)”.

La sfârșit de săptămână îi plăcea să stea tot cu nasul în cărți: „Eram puiul mamei. Nu mă dezlipeam de ea. Duminica, în loc să merg cu băieții să joc fotbal pe terenul satului, eu stăteam cu mama. Mergeam în vizită la colegele ei profesoare, mereu aveam acces la cărți”.

Așa a început să îi placă foarte tare biologia: „O persoană care m-a susținut foarte mult era doamna profesoară de biologie. Mereu am văzut atlase, îmi explica foarte multe lucruri. Pasiunea pentru biologie de acolo a pornit”.

În schimb, femeile din sat erau convinse că băiatul cuminte care citea mereu și se ținea permanent după mama lui nu se va descurca deloc la liceu: <Ce-o să se facă ăsta? O să moară fără maică-sa!>.

La Evaluarea Națională nu a avut probleme și a intrat la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, cel mai bun liceu din județ.

„Nu prea se făcea școală și am învățat pentru examen foarte mult acasă, singur. Am luat 9,57 în condițiile în care învățasem singur. Nu am intrat la prima opțiune la științele naturii, unde ultima medie a fost 9,58. Fără o sutime nu am intrat. Și am intrat la a doua opțiune, mate-info”.

În clasă însă, media la Evaluarea Națională a fost extrem de scăzută: „Nu știu câți de 2 pe linie au fost acolo”. Doar 3 copii din clasă au plecat la Bacău la liceu: Andrei și cele două fete. Ele au mers la un liceu tehnic, el la Alecsandri. Mulți dintre colegii lui s-au lăsat de școală. Unele dintre fostele colege au deja copii acum.

andrei gabriel stupu
Andrei vorbește în amfiteatrul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, pe 10 decembrie 2015. Foto: Arhiva personală

La 14 ani, Andrei s-a mutat în gazdă la o bătrână din Bacău, la 80 de kilometri de satul natal.

Cât despre ce spuneau femeile din sat, nu a fost deloc așa. Da, la început îi era dor de părinți, credea că se va rătăci prin oraș și îi era foarte greu să rețină anumite locuri. Până în luna noiembrie i-a fost frică să își facă prieteni. Ulterior însă, nu doar că s-a descurcat perfect de unul singur, dar a găsit timp și energie și pentru a-i ajuta pe cei din jur.

Începutul vieții de licean nu a fost unul ușor: în vârstă de 86 de ani, bătrâna la care stătea în gazdă era convinsă că îl are pe Satana în casă.

„Avea niște tulburări nervoase destul de complicate și de grave și atunci am hotărât că ori înnebunesc eu ori o dez-nebunesc pe ea. Și am început să vorbesc foarte mult cu ea, că Satana nu există la ea în casă și că nu îi fură ea banii, că n-are această capacitate și că singurul lucru pe care trebuie să îl facă e să lucreze cu ea și să scape de această obsesie”.

Treptat, Andrei a aflat și de unde apăruse frica bătrânei de diavol. Înainte, femeia avusese în gazdă un alt băiat care îi fura banii pentru cumpărături. Ea îi dădea bani pentru pâine, covrigi sau ștrudele, iar el păstra banii și când se întorcea acasă îi spunea „mi-a furat Satana banii”.

„Avea 86 de ani, era influențabilă. A început să creadă că nu mai e Satana în casă când i-am arătat că banii ei nu mai dispăreau”. În plus, Andrei a descoperit și că fostul chiriaș îi furase actele și făcuse pe numele bătrânei un contract de telefonie mobilă pentru telefonul propriu. Bătrâna avea doar un telefon vechi, cu rotiță, dar ajunsese să plătească 130 de lei pe lună (100 numai pentru abonamentul la telefonul mobil pentru fostul chiriaș).

„Am reușit să reziliem acel contract, am refăcut și actele. Și din acel moment a scăpat de Satana. Devenisem un factor de stabilitate și de încredere pentru ea. Se schimbase radical. Era mult mai calmă, nu mai exista Satana în viața ei, exista doar Dumnezeu. Cam 6 luni a fost liniștită”. Apoi a murit, la vârsta de 87 de ani.

„Clasa a IX-a a fost o foarte mare provocare pentru viața mea și lucrul care m-a transformat cel mai mult. M-a făcut să înțeleg că oamenii trebuie luați așa cum sunt până la urmă și că o schimbare în celălalt trebuie să apară doar în beneficiul lui. Adică e egoist să schimbi ceva doar pentru a fi în beneficiul tău”.

În liceu, ca și în școala generală, cel mai mult îi plăcea biologia: „Am avut o profă genială de bio. Era super exigentă, dar între noi a existat o legătură specială, chiar mi-am dorit să o urmez și să învăț”.

Interesele lui Andrei au depășit însă cu mult oferta curriculară. Din clasa a X-a a început să se implice în tot mai multe acțiuni civice și de voluntariat. A devenit vicepreședintele consiliului școlar al elevilor de la „Vasile Alecsandri” și a intrat în YouthBank, un program care dorea să promoveze educația antreprenorială în rândul elevilor. Așa a învățat cum să facă strângere de fonduri, a mers în team buildinguri și în diferite proiecte prin toată țara. De exemplu, pentru unul dintre proiecte obiectivul era să strângă minimum 2.000 de euro. Echipa din care făcea parte Andrei a depășit ținta cu 1.700 de euro. Apoi, banii ajungeau la alți tineri care foloseau sumele primite pentru a-și finanța diferite idei, ca de exemplu cea a bibliotecilor stradale din Bacău.

andrei gabriel stupu
Andrei alături de părinții și de sora sa. „Am fost foarte sincer. Nu există să îi mint. Dacă spuneam că sunt în club seara aia acolo eram”, spune el. Foto: Arhiva personală

Dacă în clasa a IX-a mergea acasă o dată la două weekenduri, în clasa a X-a se ducea de maximum 3 ori pe semestru. Mereu avea câte ceva de făcut la sfârșit de săptămână: „Eram foarte implicat în voluntariat, asta făceam în weekenduri. Chiar m-am descurcat foarte bine. Am devenit independent”.

„Marele Bang”, după cum îi spune Andrei, s-a produs la sfârșitul clasei a X-a, într-o școală de vară organizată în Cund, un micuț sat săsesc din județul Mureș, care mai are doar 180 de locuitori. Aici, organizația Centrul de Jurnalism Independent a organizat o tabără de o săptămână la care au fost selectați să participe 15 elevi din toată România. Andrei, mereu în căutare de noi informații, a aplicat și s-a numărat printre cei selectați.

Școala de vară se numea „Altfel despre hate speech” („Altfel despre discursul incitator la ură”) și avea ca temă drepturile omului, libertatea de exprimare, manipularea din mass media, discriminarea, violența de limbaj și felul în care ura se propagă pe internet.

„Efectiv m-au transformat Ioana și Cristina (două membre ale CJI – n.r.) și de la ele am conștientizat cât de mari sunt problemele categoriilor vulnerabile și cât de mari sunt responsabilitățile noastre ca oameni de a schimba societatea în bine”.

Cursurile și atelierele l-au fascinat atât de mult încât și-a dorit să transmită mai departe ce a învățat. Așa că din clasa a XI-a a început să țină chiar el ore de dirigenție în liceele din Bacău, în care le povestea elevilor despre discriminare, manipulare media sau despre discursul incitator la ură împotriva minorităților. Cu acceptul Inspectoratului Școlar Bacău, Andrei a ținut ore de dirigenție în 13 licee din județul Bacău (în fiecare liceu au fost în jur de 5 clase incluse în program). Proiectul numit „Do you speak hate?” („Tu inciți la ură?” – n.r.) s-a întins pe un an întreg și l-a adus pe Andrei în ipostaza de a le ține cursuri chiar și unor elevi mai mari decât el.

„Ajungeam să le vorbesc unora de clasa a XII-a. Dar eram super bazat pe ce spuneam acolo. Nu aveam nicio problemă. A fost din pura pasiune de a-i educa pe alții. Elevii au reacționat foarte bine. Au ajuns la ideea că e bine să aibă o atitudine mai deschisă”.

andrei gabriel stupu
În martie 2017, la o dezbatere organizată de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați. Foto: Cristina Adam / Arhiva personală

A observat că unii dintre tinerii cărora le-a vorbit erau foarte agresivi la adresa ungurilor „Bacău e vecin cu Harghita și Covasna și lucrul ăsta face ca mulți dintre ei să aibă experiențe cu persoane de etnie maghiară. Aveau reacții „că i-aș omorî pe bozgori”, „că vor să ne fure țara”, „că i-aș da afară din țară””.

În replică, Andrei le explica de ce agresivitatea nu duce nicăieri și, ca să îi liniștească, le prezenta articolul 1 din Constituție care stipulează că România e stat indivizibil.

„Mergeam pe partea de valori foarte mult și pe calitatea de a fi oameni înainte de toate”.

Îi punea să joace diverse roluri și le dădea multe exemple și pilde care îi captivau pe elevi. De exemplu, într-una dintre povești, un negustor merge într-o cetate: „La intrarea în cetate găsește pe cineva pe care îl întreabă: <Cum sunt oamenii din această cetate?>. Acesta răspunde: <Dar la tine cum erau?>. <Aaa, păi erau toți buni și cinstiți>. Merge în cetate, face afaceri și la ieșire îi spune celui de la poartă: <Să știi că și aici sunt oameni buni, cinstiți și harnici>. În altă zi vine un alt negustor, care îl întreabă pe același om de la intrare: <Cum sunt locuitorii acestei cetăți?> Portarul: <Dar în cea de unde vii cum erau?> Negustorul: <Erau niște răi și niște hoți>. Merge în cetate, nu îi ies afacerile și la ieșire bodogănește că și aici toți sunt hoți și răi”.

Morala, le explica Andrei la final, e că de multe ori oamenii sunt oglinda propriilor concepții. Uneori, ne proiectăm propriile probleme, credințe și mentalități pe cei din jur.

„Pildele le plăceau foarte mult și-și schimbau atitudinea. Înțelegeau că agresivitatea nu e bună, că [e bine – n.r.] să fim cel puțin neutri”.

Esențial era să îi convingă „să ia oamenii ca individualități, nu ca grupuri”, spune Andrei. Culmea, chiar când se ducea în tabăra anti-discriminare de la Cund, Andrei a avut o experiență neplăcută cu doi maghiari. Se afla în autobuzul de pe ruta Bacău – Târgu Mureș și, deoarece i se făcea rău dacă stătea în spate, își cumpărase un loc în față. La Miercurea Ciuc s-a urcat un individ care i-a luat rucsacul și i l-a aruncat în spate: „Tu român, autocarul nostru, stat în spate”. S-a dus la șofer să se plângă, dar bărbatul nu i-a răspuns nimic: „El… nem tudom… se făcea că nu mai știe română”.

Așa că până la Târgu Mureș a stat pe roată.

„Și vezi, puteam să rămân marcat de la chestia aia și să zic <ungurii să ardă în flăcări> … Și la Cund am întâlnit cea mai tare unguroaică”.

A mai observat o închidere foarte mare față de romi și față de bătrâni. Despre cei din urmă tinerii spuneau că ar face mai bine să stea acasă și să nu mai încurce traficul. Când auzea astfel de prejudecăți, Andrei încerca să îi provoace: „Îi întrebam „și cu bunicile noastre ce facem?””.

Aceeași atitudine de respingere și de ură a întâlnit-o față de persoanele cu alte orientări sexuale: „Când ajungeam la tema respectivă erau niște reacții care denotau atitudinea lor despre subiect. Mulți comentau „Să ardă în iad”. Le explicam cadrul legal care se ocupă cu reglementarea statutului acestor persoane, cu exemple din alte țări și felul în care au fost integrați. Și atunci alegeau să tacă. La liceele tehnice era un fel de chestie care nu putea fi înțeleasă. Și atunci nu accentuam”.

Andrei se consolează la gândul că cei cărora le-a vorbit au înțeles măcar faptul că atitudinea față de grupurile minoritare nu trebuie să fie agresivă și că pe viitor se vor gândi de două ori înainte de a fi agresiv față de o persoană cu altă orientare.

andrei gabriel stupu
Foto: Arhiva personală

Niciodată când l-am auzit pe Andrei vorbind despre discriminare, drepturile omului sau libertate de exprimare nu mi s-a părut că acele cuvinte sunau a gol, a cuvinte mari spuse doar de dragul de a impresiona. De altfel, camera în care locuiește este plină de mesaje anti-violență și anti-incitare la ură: de la căni pe care scrie „Dezvățăm violența” la insigne cu „No hate” („Fără ură”).

„Ăsta e dosarul meu cu diplome”, mi-a spus el la unul dintre interviuri, în timp ce ținea în brațe un dosar doldora de documente. De la participările în tabăra „Țara lui Andrei” până la diplomele de la olimpiade și certificatele de voluntariat, Andrei a pus acolo toate dovezile setei lui de implicare: „Uite, știai că am făcut practică în muzeul de științe ale naturii? A, am mai fost și la asta…Noaptea Muzeelor…am fost voluntar în fiecare an. Aici am luat premiu la astrofizică…m-am dus la toate…am învățat de toate”.

Mi-a zis că seamănă foarte mult cu mama lui: „Suntem ca 2 roboței băgați în priză… nu ne deconectăm niciodată. Sunt foarte critic cu timpul meu”. Exact din acest motiv s-a uitat doar la câteva episoade din serialul „Game of Thrones”. Apoi s-a oprit. I s-a părut că pierde timpul.

andrei gabriel stupu
La Galați, cu ocazia evenimentului FindYourself, în cadrul căruia a ținut un atelier inspirațional despre dezvoltare personală și inteligență emoțională. Foto: Arhiva personală

Pe la sfârșitul clasei a XI-a i-a venit o nouă idee: să se mute în capitală. Cumva, simțea că orașul Bacău rămăsese prea mic pentru cât de mult putea el să se implice în acțiuni civice și de voluntariat. În plus, mereu îi plăcuseră locurile aglomerate: „Îmi plac orașele mari, să fie oameni în jurul meu”.

Voia noi oportunități și își dorea și o schimbare de profil. Timp de 3 ani fusese la mate-info: „Aveam o carență cumva pe științele umane. La real, deși aveam medii super mari, de peste 9,70, doar biologia mă pasiona cu adevărat. Am zis OK, atunci pentru ultimul an pot să experimentez și partea asta”.

Ar fi vrut să meargă la Sava sau Lazăr, însă nu a mai găsit locuri acolo. Așa că a decis să încerce să se mute la Jean Monnet. Transferul de la un profil la altul nu e deloc o treabă ușoară: „A trebuit să dau foarte multe diferențe la toate materiile umaniste: istorie, geografie, literatură universală, română, latină, engleză. Plus logică, sociologie, economie. Am dat examen la materia pe care n-o făcusem”.

La multe discipline a dat examen pentru fiecare an (clasa a IX-a, a X-a și clasa a XI-a). Pentru ca transferul să fie acceptat trebuia să obțină note de trecere la toate testele.

L-am întrebat pe Andrei cum de nu i-a fost teamă să facă o schimbare atât de mare – de oraș și de profil – chiar în clasa a XII-a, când mai rămăsese atât de puțin timp până la BAC: “Nu mi-a fost frică deoarece mi-am dorit foarte mult să am acces la sfera informațiilor din filiera umanistă, cum ar fi istoria și literatura. Am vrut să le accesez într-un cadru academic, nu în timpul liber, paralel cu studiile realiste. M-am pregătit din manualele din anii precedenți de la disciplinele de echivalat, adică toate acele discipline la care numărul de ore era mai mare la uman decât la real sau care nu existau în curriculumul de real. La literatura universala a fost prima diferență susținută, dar nu am întâmpinat probleme deoarece mi-a plăcut dintotdeauna să citesc”.

andrei gabriel stupu
La Gala Naționala a Voluntarilor, în decembrie 2016. Foto: Arhiva personală

A luat peste 6 la toate examenele, cu excepția latinei, unde a luat 5: „O cunoșteam foarte puțin. Nota de trecere a fost obținută pentru că mi-a plăcut să învăț citate și expresii latine, dar și denumiri științifice de plante și animale”.

Prima dată când l-a întâlnit, profesoara de latină i-a spus că e „fiu de nomenclaturist”. Avea impresia că doar un băiat de bani gata, cu pile, se putea transfera în clasa a XII-a la Jean Monnet. La clasă însă, după ce a fost singurul care și-a făcut tema, profesoara și-a schimbat părerea: „După prima oră de latină ne-a dat temă să comentăm în 5 rânduri opera „De rerum naturae” a lui Titus Lucretius Carus. O să mi-o aduc aminte toată viața pentru că eu am zis că e momentul să o impresionez și am făcut un eseu în adevăratul sens al cuvântului. Restul nu scriseseră nici 5 rânduri. I l-am citit, a fost foarte impresionată. Ea îmi zicea până atunci Stuparu, lucru pe care nu-l suport. E cumva mai popular decât Stupu și au tendința asta. După ce am citit eseul mi-a pus 10 și din ziua aia mi-a zis „Albinuță””.

După oră, Andrei s-a dus la ea și i-a spus că nu e „fiu de nomenclaturist”: “I-am zis că m-am chinuit pe barba mea”.

Părinții lui au acceptat mutarea în capitală. I-au spus că pentru firea lui era mult mai bine să fie la București. Oricum, locuia deja de 3 ani departe de ei. Mama lui l-a averizat însă că la București o să aibă medii mai mici, profesori răi și colegi nesuferiți. Nu a fost așa. Dacă la Bacău a avut medii generale de 9,80 – 9,90, în clasa a XII-a a avut numai medii de 10. A luat și bursă de excelență, în valoare de 1.500 de lei pe semestru.

Totuși, pentru traiul în București avea nevoie de mai mulți bani. S-a înscris la mai multe agenții și a început să fie chemat la castinguri. Așa a ajuns să apară în multe reclame la divese produse, de la cafea și băuturi la BCR sau Royal Jordanian Airlines. Spotul publicitar pentru linia aeriană a Iordaniei i-a plăcut foarte mult. Într-un fel, i s-a potrivit ca o mănușă, deoarece mesajul reclamei este unul puternic anti-discriminare, cu referire în special la atitudinea negativă afișată față de musulmani.

Tot în clasa a XII-a a semnat și primul său contract de muncă, pe o lună, cu Fundația Friends for Friends, unde a fost angajat pentru a desfășura o mică anchetă socială: „A trebuit să iau 10 interviuri de la liceeni și să completez 50 de chestionare. Desigur că mi-am depășit fișa postului pentru că mi-a plăcut extrem de mult proiectul. La mine a fost primul raport de activitate cu 58 de chestionare din 50. Și dup-aia am făcut extra”. Numit „In a relationship. Generația nevorbită are cuvântul”, proiectul voia să scoată la lumină felul în care generația tânără înțelege dragostea și relația cu partenerul.

Elevii răspundeau la întrebări de genul: Care e filmul preferat care să aibă o relație perfectă; Ai avut o relație? Care a fost cel mai fericit moment?; Ai văzut scene de violență?; Te-ai implicat?. În timpul proiectului a dat și peste atitudini care nu i-au plăcut. La Liceul Sfântul Pantelimon, la întrebarea „Ce anume te determină să fii într-o relație?”, o fată i-a dat o replică ce l-a lăsat fără cuvinte: „Păi pe mine cine mă plimbă cu BMW-ul și cine îmi ia cadouri?”. La fel de triste i s-au părut și răspunsurile elevilor care au zis că stau cu o persoană ca să nu se plictisească sau ca să le spună cineva că sunt frumoși și deștepți.

andrei gabriel stupu
La absolvirea liceului „Jean Monnet” din București. Foto: Arhiva personală

Nu știu cum, dar în paralel cu școala Andrei a găsit timp în ultimul an și pentru a fi prezentator al emisiunii de cultură generală „Fii pe fază” de la Național 24 Plus, care e difuzată sâmbăta și duminica de la ora 13. Filmările pentru emisiune, care are formatul unui concurs pentru tineri, au început în martie.

Nu s-a mulțumit însă să pună întrebările și să anunțe răspunsurile corecte, ci a improvizat. De fiecare dată când mai avea „minute goale pe emisie” băga câte un „știați că” din diferite domenii, de la artă la istorie: „Le-am zis la un moment dat cum s-a desființat PNȚ-ul în iulie 1947, în urma unui complot făcut de comuniști. Le-am zis de David al lui Michelangelo, că Florența e capitala artei pentru Michelangelo, nu Roma. Le mai zic din etimologie, de unde provin cuvinte, cum se scriu corect, cum se pronunță. Să nu zică „Nu zi”, „Nu du”, că forma se formează din infinitiv. Lucruri importante și pentru participanți și pentru cei de acasă”.

andrei gabriel stupu
Andrei în timpul emisiunii „Fii pe fază!” de la postul Național 24 Plus. Foto: Arhiva personală

De la bun început, emisiunea a mers strună. Nu avea nicio dificultate în a vorbi pe post și s-a obișnuit rapid cu schimbatul hainelor la garderobă, cu vocea din cască, cu microfoanele și camerele de filmat: „Sunt ca peștele în apă, îmi place foarte mult să adaug comentarii suplimentare legate de anumite elemente de cultură generală, conexe cu tematica emisiunii, care are 5 probe, două de curiozități prezentate sub diferite forme și două de divertisment. Ultima se cheamă „Întrebarea Supremă”, pe care o adresez pe loc, nefiind prefabricată de producatoarea emisiunii”.

În vară, a intrat la ambele facultăți la care a dat admitere: la Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din București (unde a intrat primul), și la Facultatea de Biologie, în cadrul aceleiași universități. A ales Istoria deoarece în ultimul timp a început să își dorească tot mai mult să lucreze în diplomație.

„Lumea zice vai ce-o să faci că în relații internaționale trebuie să ai pile”. Ca atunci când i s-a spus că nu o să se descurce la liceu la Bacău, nu s-a descurajat și nu a crezut în ce spune „gura lumii”.

andrei gabriel stupu
Andrei Stupu alături de Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, la un eveniment organizat de ambasadă și de Camera de Comerț Româno-Britanică. Andrei a reprezentat Fundația Libra și a discutat cu sute de persoane în timpul evenimentului, cărora le-a povestit despre scopul organizației. La finalul evenimentului a primit titlul „Cel mai bun networker”. Foto: Arhiva personală

Deși îi surâdea ideea unui master în străinătate sau chiar aceea de a petrece un an într-o altă țară, ca de exemplu în Norvegia sau în Japonia, nu era setat pe a fugi cât îl țineau picioarele din România, chiar dacă societatea îl dezamăgise deja de multe de ori: „Eu nu cred în natura asta de a mă muta. Mi-ar plăcea să mă mut să zicem un an și să mă bucur de oamenii de acolo. Sunt lucruri care mă dezamăgesc și pe mine (la România – n.r.). Evenimentele din spațiul religios, cazul Pomohaci, Coaliția pentru Familie. Aceeași problemă și atitudini total diferite. Erorile de judecată… astea mă dezamăgesc. Sunt simple exemple care ilustrează starea de spirit a unei societăți”.

L-am întrebat cu ce sentiment așteaptă noua etapă, studenția.

„Deschidere multă. Știu că va fi totul foarte fain. Studenția ca etapă va fi o oază de informație. O să se întâmple lucruri frumoase. Tot timpul am asta în cap și se întâmplă”.

Poate că și noi, datorită lui și altor tineri ca el, nu vom avea un viitor chiar atât de sumbru pe cât ne place să spunem. Poate că vom avea chiar un viitor luminos.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și alte texte despre oameni care schimbă România în bine, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

4 COMENTARII

  1. Draga Andrei, astăzi au venit în laboratorul de informatica din Alecsandri, elevii clasei a VIII-a din Motoșeni. Le-am povestit despre tine! Te-am revăzut în fiecare dintre micuți! Am făcut poze și ne-am dat întâlnire peste un an! A fost minunat!

  2. Intre timp, 400000 de tineri in Romania nici nu lucreaza, nici nu studiaza.

    Baiatul din articol nu va sta nici el prea mult in Romania, va pleca la fel cum a plecat din satul natal. Cum a zis, „oameni ignoranti”.

    Cu toate intentiile bune…

    • si daca pleaca ce?
      n-ai voie sa pleci?
      sincer ai o mentalitate de om preistoric,daca te-ai nascut intr-o regiune trebuie sa traiesti si sa mori acolo
      de ce ai face asta?cand lumea e asa de mare si viata asa de scurta

  3. Dan tOct. 25, 2017
    Am citit cu placere si interes despre viata si preocuparile acestui tanar. Ce bine ar fi sa avem cat mai multi tineri extraordinari, ambitiosi si patrioti ca el. Desi am 70 de ani, sunt pensionat medical si ma descurc cam gru cu pensia, imi scriu romanul vietii. Eu m-am nascut intr-o comuna din Judetul Vrancea, am locuit cu familia in Focsani, iar dupa ce ne-a fost daramata casa in comunism, am plecat, dupa decesul prematur al parintilor la Bucuresti unde am absolvit facultatea de metalurgie.
    Cei care doresc, ma pot contacta si, daca doresc, le pot trimite romanul scris pana acum. Viata mea si a celor trei surori se aseamana mult cu cea a lui Andrei.
    Il felicit din toata inima pe acest tanar. Ii doresc: sanatate, putere de munca, bucurii in fiecare zi si toate cele bune lui si familiei. Bravo! Esti un OM adevarat! „A fi domn e o intamplare, a fi OM e lucru mare! Asa sa te ajute Dumnezeu!
    Cu toata stima si respectul pentru tineri ca tine.
    Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here