12 școli total neobișnuite, unde orice copil ar fi încântat să învețe

12 școli total neobișnuite, unde orice copil ar fi încântat să învețe

    by -
    Distribuie articolul pe:
    școli neobișnuite
    Foto: brightside.me / colaj greatnews.ro

    De multe ori, școlile sunt locuri extrem de plictisitoare pentru majoritatea copiilor. Totuși, nu toate instituțiile de învățământ sunt la fel de banale și de plicticoase.

    În diferite colțuri din lume există școli care nu doar că funcționează în clădiri cu o arhitectură futuristă, dar care și oferă abordări novatoare în modul de predare.

    Publicația online brightside.me a alcătuit o listă cu câteva dintre cele mai inedite școli din lume. Iată care sunt acestea:

    1. Școala plutitoare Makoko din Lagos, Nigeria

    Această școală plutitoare se află pe coasta africană, în largul metropolei Lagos, cel mai mare oraș din Nigeria. Școala are un schelet din lemn și a fost gândită pentru a face față nivelului în creștere al oceanului.

    Școala are atât săli de clasă, cât și spații de joacă și poate primi în siguranță până la 100 de copii, chiar și pe vreme urâtă.

    școli neobișnuite
    Foto: nleworks.com

    2. Școala din cub, din Copenhaga, Danemarca

    Această școală din sticlă, cu formă de cub, este, de fapt, o sală de clasă uriașă, unde vin peste 1.100 de liceeni. Lecțiile sunt ținute în acest cub de sticlă, iar spațiul este împărțit în diferite secțiuni de formă rotundă, unde se află fotolii confortabile. Spațiul a fost gândit în acest fel pentru a încuraja gândirea creativă și flexibilitatea tinerilor.

    școli neobișnuite
    Foto: Ørestad Gymnasium / facebook.com

    3. Școala colorată din Australia

    Dincolo de designul neobișnuit și strălucitor al fațadei, această școală din Australia folosește și o tehnică de predare interesantă. Aici, toți elevii au propriul plan individual de studiu, care poate fi ajustat atât de către profesori, cât și de către părinți.

    De asemenea, copiii au și dreptul de a face propuneri pentru a îmbunătăți procesul educațional astfel încât să se simtă mai confortabil. Iar toate orele se țin în grupuri mici.

    școli neobișnuite
    Foto: wahroongaprep

    4. Școala care arată ca un sediu de birouri

    Această școală din Ohio, SUA, nu are săli de clasă. În interiorul încăperii principale se află 300 de birouri despărțite de pereți (câte unul pentru fiecare elev). Fiecare elev are propriul calculator care îl ghidează pe parcursul planului de studiu individual. Tinerii învață singuri, iar dacă au întrebări îi pot cere sfatul unui îndrumător. Școala este deschisă tuturor elevilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani.

    școli neobișnuite
    Foto: carpediemschools

    5. Școala unde copiii învață lucruri “periculoase”

    Elevii care urmează cursurile acestei instituții de învățământ din San Francisco, SUA, pot învăța lucruri pe care mulți părinți le-ar considera foarte periculoase. Tinerii au voie să se murdărească, să se joace cu focul sau să demonteze diferite aparate electrocasnice.

    școli neobișnuite
    Foto: sfbrightworks.org

    6. Cea mai colorată școală primară

    În loc de biblioteci tradiționale, această școală din Stockholm, Suedia, are mai multe „coridoare de studiu” care sunt prevăzute cu spații intime unde copiii pot urmări prezentări media care au legătură cu programa școlară. În plus, există și spații destinate studiului individual, unde copiii pot să învețe în liniște, dar și spații pentru studiu în grup. Toate coridoarele de studiu au acces la Wi-Fi.

    școli neobișnuite
    Foto: archiscene.net

    7. Școala din Silicon Valley, San Francisco, California

    La această școală din SUA, copiii sunt încurajați să gândească flexibil. Programa își propune să dezvolte abilitățile copiilor de a folosi cele mai noi tehnologii. Spre exemplu, copiii folosesc iPad-uri și învață să facă modele 3D ale unor spații de joacă pe calculator. Școala primește copii cu vârste între 4 și 14 ani.

    școli neobișnuite
    Foto: businessinsider.com

    8. Școala Steve Jobs din Amsterdam, Olanda

    Această școală se opune abordării clasice a educației, conform căreia toți elevii sunt tratați în același fel. Potrivit reprezentanților acestei școli, fiecare elev ar trebui să aibă propriul plan individual de studiu, care să ia în calcul talentele, abilitățile și interesele proprii. Acest plan este reevaluat și modificat la fiecare 6 săptămâni de către copil, de părinți și de îndrumătorul său. Școala primește elevi cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

    școli neobișnuite
    Foto: stevejobsschool

    9. Școala din lumea reală, Rhode Island, SUA

    Pentru a-i ajuta pe adolescenți să descopere ce profesii vor să aibă în viitor, elevii acestei școli au mentori care lucrează deja în domeniile în care și ei își doresc să muncească la maturitate. Prin urmare, elevii învață multe lucruri care au legătură cu meseria pe care și-o doresc.

    școli neobișnuite
    Foto: bigpicture.org

    10. Școala unde copii învață pe „munți”, în „peșteri” sau la umbra „copacilor”

    Este destul de greu pentru copiii care învață la această școală din Stockholm, Suedia, să se plictisească: datorită unor designeri talentați, clădirea pare mai degrabă o lume magică în care cei mici pot să escaladeze un munte, să se joace sub un copac sau să intre într-o peșteră.

    Clădirea nu are săli de clasă, așa că elevii învață într-un mare spațiu deschis. Ei folosesc computere pentru a-și îndeplini sarcinile. De asemenea, ei primesc educație muzicală și artistică.

    școli neobișnuite
    Foto: rosanbosch.com

    11. Cea mai verde școală din lume

    Aproape fiecare metru din acoperișul acestei școli din Franța a fost folosit pentru gazon. Curțile clădirii sunt acoperite și ele de vegetație. Reprezentanții acestei școli consideră că statul într-o sală de clasă plină de praf este dăunător pentru elevi, și că ei ar trebui să petreacă mai mult timp în aer curat. Când vremea este frumoasă, orele se țin chiar la iarbă verde.

    școli neobișnuite
    Foto: archdaily.com

    12. Școala din Espoo, Finlanda

    Aici, elevii au voie ca în timpul orelor să stea oriunde vor și să discute cu prietenii. Dacă au obosit pot chiar să se întindă pe canapea. Atmosfera din timpul orelor este foarte relaxată. Școala are bibliotecă, sală de sport și chiar și un club pentru tineri.

    școli neobișnuite
    Foto: finland.fi

    Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

    Recomandările editorilor GreatNews:

    O româncă de 21 de ani, șefă de promoție la Universitatea Sorbona din Paris

    Surpriza lăsată unui chelner în nota de plată

    Locuri de muncă la Dedeman. Ce salarii oferă patronii români

     

    loading...

    2 Comentarii

    1. Scoala 4, ce indoctrinare! Ce senzatie de pregatesc oameni pentru 8 ore de birou fara ferestre. E un cosmar acel openspace. Zumzetul continuu iti induce o stare de stress de care nu scapi nici dupa zece ani.

    2. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.

    Raspunde