AcasăAlegerile editorilorȘefa de promoție eliminată de la BAC a primit decizia instanței

Șefa de promoție eliminată de la BAC a primit decizia instanței

-

Alexandra Burtă, șefa de promoție eliminată anul trecut din examenul de bacalaureat de la Colegiul Tehnic “Unirea” din Ștei, a câștigat o bătălie în instanță cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Ieri, Tribunalul Bihor a decis să anuleze procesul verbal întocmit de Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen de la Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, prin care Alexandra Burtă fusese sancționată.

Prin urmare, procesul verbal a fost anulat, iar Inspectoratul Școlar și Comisia de Bacalaureat au fost obligați să noteze lucrarea elevei la proba de Matematică de la examenul de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2015.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Alexandra Burtă a fost șefa de promoție a Colegiului Tehnic „Unirea” Ştei și a avut numai medii de 10 în perioada liceului. În timpul sesiunii de BAC de vara trecută, ea a fost eliminată din examen, fiind acuzată că a colaborat cu colegii la proba de Matematică și că i-a lăsat să copieze.

Singura universitate din România care a intrat în TOP 150 cele mai bune din lume pe discipline

Încă de anul trecut, Alexandra Burtă a obținut în instanță suspendarea efectelor procesului verbal de sancționare. În iulie 2015, Tribunalul Bihor a suspendat efectele actului întocmit de Comisia de Bacalaureat, astfel încât tânăra s-a putut înscrie la facultate.

Judecătorii au suspendat efectele procesului verbal prin care eleva fusese eliminată cu doar două zile înainte de expirarea termenului de înscriere la facultate.

Alexandra Burtă este acum studentă la două facultăți. Ea a fost admisă la Facultatea de Ştiinţe Economice cu nota 9.57 (la buget) şi la Facultatea de Medicină cu nota 6.90 (la taxă).

Alexandra și părinții săi au susținut permanent că tânăra este nevinovată și că nu a încălcat regulamentul examenului, însă că nu i-a putut împiedica pe alții să copieze după ea.

În total, 108 elevi de la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei au fost eliminați anul trecut din examenul de bacalaureat, iar 48 dintre ei au contestat măsura eliminării la Tribunalul Bihor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

TOP 10. Cele mai bune licee din București
Olimpicii români vor primi burse mai mari. Cu cât cresc premiile oferite de stat?
Elev român, ales în top 10 cei mai buni tineri cercetători de o universitate prestigioasă

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

1 COMENTARIU

  1. Iar antamati prostia asta cu nerespectarea legalitatii 😕 Cum puteti voi prosti lumea cu admiterea la facultati fara diploma de bacalaureat ? In ce tara traiti voi ?

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...