Român dezamăgit de experiența din concediu: „Ne-au umilit, ne simțeam ca ultimii infractori. Nu vom mai veni niciodată”

ohrid macedonia
Ohrid, Macedonia. Foto: Cymelium / pixabay.com

Un turist român care a fost supus unor controale amănunțite la vămile din Albania și Macedonia și-a povestit experiența – pe care a numit-o „cea mai urâtă” – pe un forum dedicat călătoriilor.

„Cea mai urâtă experiență… Albania și Macedonia mi-au lăsat un gust foarte amar, dezamăgire totală… Am petrecut o săptămână în Durrës și Sarandë. Am întrat în Albania din Muntenegru miercurea trecută. A fost ok totul până aseară, când ne-am întors spre România. Aveam cazare în apropiere de Ohrid și am decis să trecem vama dintre Albania și Macedonia pe la Pogradec, Sfântul Naum.

Mare greșeală am făcut! La ieșirea din Albania, am dat documentele, ne caută, cică nu ne-au găsit în baza de date. Ne duce cu mașina într-un hangar și ni se solicită să scoatem toate bagajele, încep să caute prin bagaje, mașină, tot tot ce se poate căuta. Am stat cam 20 de minute aici, la final zice că e ok și ne lasă să trecem”, a relatat Adi Pintilie pe grupul de Facebook „Forum Albania”.

„La 700 de metri ajungem la vama de intrare în Macedonia. Acolo, tot asa, ne solicită actele, asigurarea, totul părea ok, apoi ne solicită să tragem mașina într-o parte și încep și ei controlul, un control mult mai riguros, efectiv desface bancheta din spate, caută în absolut toate bagajele, ne pune să intrăm cu mașina pe un canal, intră pe sub ea, ziceam că vor să o dezmembreze. Nu vreau să zic ce senzație și ce stări am avut eu cu prietena mea! Ne simțeam ca ultimii infractori și traficanți de droguri.

Ne controlează timp de 40 de minute, dar control extrem de riguros, ca să zică la final că a fost un control de rutină și că prin vama aceea toți care au trecut și erau români, erau traficanți de droguri și să nu ne speriem. Cum, Doamne iartă-mă, să nu se speriem, dacă ne-au tratat în halul acesta și ne-au umilit efectiv?! Ne-au anulat practic toată bucuria concediului petrecut în Albania. Nu vom mai veni niciodată în Albania! Am vrut să povestim această experiență neplăcută, ca să împărtășim și cu alții faptul că nu e recomandat să treceți vama prin zona aceasta”, a mai spus turistul.

Unii internauți i-au dat dreptate, în vreme ce alții au considerat că așa este normal.

„Si noi am patit ceva similar, acum vreo 4 ani, cand am trecut vama din Albania spre Macedonia (Ohrid). Diferența e ca dupa ce ne-a bagat in garajul in care se face controlul, ii era lene sa controleze prin bagaje si imi tot spunea sa ii zic ce am la mine ca altfel trebuie sa controleze tot. Am insistat ca nu am nimic, ca poate sa controleze tot ce vrea. Dupa vreo 10 minute in care ne tot intreba daca avem ceva de declarat la noi, imi spune sa ii dau ceva bacșiș, „some respect”…. moment in care am izbucnit într-o criza de nervi si am inceput sa urlu la el. S-a panicat tare si a zis ca e ok, ca putem pleca. Pe moment si noi am fost dezamagiti, dar ne-a trecut. Nu poti judeca totusi un popor, dupa niste vameși. In Albania oamenii au fost super ok, neavand nici o experiență negativă”, a atras atenția un internaut.

„Ce e așa anormal? Până la urmă dacă știai că ești în regulă cu totul nu aveai de ce sa te temi! E absolut normal sa se mai facă controale așa riguroase, mai ales la vămi!”, a comentat altcineva.

„Da, am fost controlati si noi. Nu chiar asa. Dar desfacut portiere, bagaje, verificat acte etc. Fac controale, e normal, sunt foarte multi migranti care trec ilegal. Plus ca multi cara tigari, alcool si alte substante, fac trafic de carne vie (femei, copii). Copilul a trebuit sa-l trezim ca sa-i verifice trasaturile (culoare ochi, trasaturi faciale)”, a menționat o altă membră a grupului.

Foto: Cymelium / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.