AcasăAlegerile editorilorPanourile solare vor produce energie electrică și cu picături de ploaie

Panourile solare vor produce energie electrică și cu picături de ploaie

-

Cei care locuiesc în zone ploioase și vor să folosească panouri fotovoltaice pentru a-și asigura energia electrică au un motiv de bucurie. În curând, ar putea apărea panourile solare care produc energia și atunci când plouă.

Invenția le aparține unor oameni de știință din China, potrivit sciencenewsjournal.com. Aceștia au reușit să producă energie electrică prin intermediul picăturilor de ploaie aplicând pe celula fotovoltaică și un strat special de grafen.

Grafenul este compus în totalitate din carbon. În comparație cu alte materiale, atomii de carbon ce formează grafenul sunt aşezaţi în „fâşii” bidimensionale, ceea ce îi conferă nu doar proprietăți de rezistență, ci și de flexibilitate. În plus, grafenul este un conductor electric foarte bun.

Următorul pas este ca cercetătorii să îmbunătățească eficiența energetică. Panourile produc cam cu 70% mai puțină energie electrică cu picături de ploaie decât cu soare.

Efectul fotovoltaic a fost demonstrat pentru prima dată într-un experiment realizat de fizicianul francez Alexander Edmond Becquerel, în 1839. De-a lungul istoriei au fost mai multe epxperimente, iar Albert Einstein a luat Premiul Nobel pentru Fizică în 1921, după ce a explicat efectul fotoeletric.

Însă prima celulă fotovoltaică eficientă a fost dezvoltată în anul 1954 în Laboratoarele Bell de către Daryl Chapin, Calvin Souther Fuller și Gerald Pearson. Aceștia au ajuns la o eficiență de 6%.

Les Hoffman îmbunătățește eficiența celulelor solare în anul 1960 și ajunge la 14%. În septembrie 2013, celula solară ajunge la o eficiență record de 44,7% într-o demonstrație realizată de germanii de la Institutul pentru Sisteme de Energie Solară Fraunhofer.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...